Accesarea de fonduri europene nerambursabile – pași de urmat

Accesarea de fonduri europene nerambursabile reprezintă o soluție viabilă pentru consolidarea oricărei idei de business și nu numai. Aceasta contribuie la dezvoltarea economică a țării solicitanților, îmbunătățind calitatea vieții și creând alte noi oportunități.

Întrebarea pe care și-o pun însă majoritatea celor care doresc să acceseze finanțare prin fonduri europene este: care sunt etapele pe care trebuie să le urmez și cum le urmez corect, astfel încât să am șanse reale la aprobare? Desigur, cu toții știm că, pentru a ajunge la rezultatul dorit, adică la obținerea fondurilor, sunt necesare găsirea unei surse potrivite de finanțare, realizarea unui proiect corect și a unui plan de afaceri complex. Dar oare să fie atât de simplu acest proces?

Fonduri europene nerambursabile – cum le accesăm?

Trebuie menționat încă de la început faptul că nu există o rețetă sigură a succesului. Indiferent că este necesară atragerea de fonduri europene modice sau a unora ce depășesc un milion de euro, este important să stabilim concis de ce avem nevoie de acestea și dacă ideile noastre chiar pot fi susținute financiar de către UE – acesta poate fi considerat primul pas în obținerea finanțării.

Apoi, este important să găsim cea mai potrivită sursă de finanțare. Însă acest lucru nu îl putem face singuri, deoarece Programele valabile sunt diferite și au propriile lor particularități, mai exact criterii specifice de eligibilitate.

În prezent, cele mai mari Proiecte de finanțare sunt:

       PNDR 2014-2020 – Programul Național de Dezvoltare Rurală, al cărui scop este susținerea dezvoltării socio-economice a spațiului rural din România prin acordarea de fonduri de la UE și de la Guvernul României;

       POR 2014-2020 – Programul Operațional Regional, al cărui principal obiectiv este creșterea competitivității economice, sprijinind îndeosebi mediul de afaceri, infrastructura și serviciile;

       POIM 2014-2020 – Programul Operațional Infrastructura Mare, al cărui obiectiv este susținerea unei economii cu emisii scăzute de carbon.

Recomandarea este ca pasul numărul doi să fie reprezentat de găsirea unei companii cu experiență în oferirea de consultanță pentru fonduri europene și ajutoare de stat, cum este grupul de firme REI Grup, de exemplu. 

Important! Pe toată durata implementării unui proiect trebuie să fim informați atât cu privire la stadiul acestuia, cât și în legătură cu eventualele modificări. Altfel spus, este necesar să apelăm la serviciile unei companii care oferă și asistență tehnică.

Pregătirea dosarului complet și depunerea proiectului sunt alți doi pași enormi, ce pot fi fragmentați în alții mai mici, îndeosebi pentru că fiecare proiect are propriile particularități. Pentru ca proiectul să aibă șanse reale de aprobare, documentația trebuie realizată corect, după ce s-a studiat în profunzime Ghidul Solicitantului și după ce obiectivele au fost clar definite.

Un rol primordial în stabilirea obiectivelor îl joacă Planul de Afaceri. Acesta cuprinde caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai unei investiții, fiind util și pentru accesarea unor credite bancare. Aceasta din urmă poate da foarte multe bătăi de cap solicitanților, iar ajutorul unei firme de consultanță poate face diferența și în această etapă (majoritatea companiilor de consultanță pe fonduri europene și ajutoare de stat au deja relații solide cu anumite bănci, putând astfel facilita accesul clienților la creditele bancare pentru investiții).

REI Grup – un pachet complet de servicii de consultanță pentru fonduri europene

Grupul de firme REI Grup se implică de peste 10 ani în realizarea proiectelor pentru fonduri europene și ajutoare de stat, oferind un pachet complet de servicii. Tocmai complexitatea serviciilor oferite permite grupului să-și selecteze clienții, acesta implicându-se doar în proiectele de cel puțin un milion de euro.

REI Grup nu doar că poate ajuta în găsirea celei mai potrivite surse de finanțare, ci își ia responsabilitatea elaborării documentației complete, acordând o atenție sporită fiecărui proiect în parte. Așadar, specialiștii grupului vor avea grijă ca fiecare etapă a procesului de accesare a finanțărilor să fie respectată cu strictețe, identificând avizele și documentele cerute de către finanțatori, elaborând Planuri de Afaceri, Studii de Fezabilitate, Cereri de Finanțare, Dosare de achiziții și licitații, Expertize contabile și alte acte necesare.

De asemenea, pentru REI Grup, relația cu clientul este extrem de importantă. Consultanții îi oferă acestuia toate informațiile necesare încă de la început, apoi îl informează permanent cu privire la stadiul proiectului. Pe lângă asistența tehnică pe toată durata implementării proiectului, grupul de companii asigură și asistență post-finalizare. Dar mai multe informații despre REI Grup și despre Programele de Finanțare accesibile în prezent se pot afla pe reigrup.ro – așadar, intră pe site și află mai multe!

 


Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5