Alexandru Uiuiu: Un alt timp

Cu Izabella, fosta mea colegă, am mai schimbat cîteva vorbe despre drumul dificil din preajma Budapestei apoi mi-am luat camera din hotel şi am plecat sus să mă primesc urmînd să ne întîlnim la cină în restaurantul care îşi avea porţile în stînga holului de recepţie.
Cînd m-am întors, proaspăt şi aranjat şi cînd am deschis uşa mare a restaurantului mi s-a părut că pătrund într-una dintre somtuoasele încăperi ale haremului lui Suleyman Magnificul, de altfel cuceritor, la vreme, al fostului Regat al Ungariei. O sală de mari dimensiuni, decorată neoclasic, ticsită, plină, full, cu fete frumoase şi tinere. Deasupra lor, de la o masă din mijloc Izabella, ridicată în picioare îmi făcea cu mîna şi mă chema la ea.
Fiecare pas pînă la acea masă a fost unul al admiraţiei: fete, înalte, cu păr mătăsos, lung, cu dinţi diamantini, cu ochi mari, rotunzi, migdalaţi... Treceam printre mese ca printr-o expoziţie de piese rare. O colecţie mondială a splendorii feminine. Asta da surpriză!
Izabella m-a sărutat iar pe obraji şi m-a invitat lîngă ea alături de alte trei fete şi un tînăr chipeş. Mi-a spus în taină, aplecîndu-se spre ureche mea:
-Sunt manager pe departamentul training şi comunicare la Miss World de anul acesta. Mîine plecăm la Budapesta unde mai avem o preselecţie şi de acolo, peste trei zile, în Indonezia, unde are loc concursul efectiv. Toată lumea vorbeşte aici engleza. Hai să te prezint...
S-a îndreptat către ceilalţi şi a spus arătînd spre fata din stînga mea :
- She is Venezuela!
Fata s-a întors către mine şi a întins o mînă cu degete lungi cît distanţa Budapesta-Caracas. Un chip angelic şi senzual, un corp unduitor ca meandrele fluviului Orinoco, ceva de genul seducător-ucigător : sunt toată a ta dar dacă mă atingi mori! Nu mai intru în detalii, ştim toţi ce femei produce Venezuela şi aceasta era cea mai frumoasă dintre ele, aleasă de multe jurii şi –prin vot direct – de un întreg popor. Fata emana luxurianţa peisajului venezuelean cu păduri tropicale, fructe multicolore şi ochiuri de apă sub cascade. Avea un tricou cu însemnele Miss World pe care, deasupra sînului stîng, era scris cu litere vizibile alb pe negru:Venezuela! Ca să se ştie!
- Adam! am bîiguit eu atingînd mîna aceea aşa cum un pelerin atinge moaştele vreunei sfinte ţinute în raclă de aur. Fineţea atingerii mi-a bătut un piron în creier exact în locul unde de odihnea amintirea Yasminei.
Toate acestea s-au petrecut doar într-o clipă pentru că Izabella a continuat ceremonios indicînd spre a doua fată de lîngă noi. Mă aşteptam să fie Columbia, Brazilia sau Guyana, una dintre vecinele Venezuelei. Dar nu :
- She is China!
Fumoasă vecină.China a fost nevoită să se ridice puţin ca să îmi întindă mîna, prilej cu care părul moale i s-a dus pe faţă şi a fost nevoită să îl dea la o parte cu o mişcare ştrengărească. Au rîs toţi de la masă de gestul ăsta ca de o glumă bună şi ochii Chinei, rîzînd, au devenit din două migdale, două linii negre pe o faţă de copilă.
- She is Trinidad Tobago! a continuat Izabella şi am dat mîna cu o fată cu piele de abanos şi palmele deschise la culoare.
- And hi is Arthur! a spus Izabella indicînd către tînărul din dreapta ei, propoziţie care a stîrnit iar rîsul celor de la masă, ca o glumă bună. Hi is our photographer! a mai adăugat ea.
Rîsul, buna dispoziţie, ideea că orice ai spune e funny sau cool, mă făceau să mă simt călare pe un balon umflat cu alizeele mărilor pămîntului. Şi pluteam şi pluteam.
-Everyone is here!The whole World is here! a mai declamat Izabella şi s-a rîs iar.
M-a luat de mînă şi m-a dus pe la celelalte mese continuînd prezentările: îmi spunea mie numele şi apoi arăta spre cele patru fete care îmi zîmbeau doar şi făceau o plecăciune a capului :
- Adam : Filipinne, Islanda, Scoţia, San Marino .
- Adam : India, Norvegia, Pakistan, Franţa.
- Adam : Nepal, Bangladesh, Georgia, România.
La această masă mi s-au înmuiat genunchii. Părea că soarta se joacă cu mine ironic şi îmi descrie traseul vieţii şi am început să gîndesc dacă celelalte nu sunt variante ale viitoarelor trasee sau posibilităţi alternative de destin. Aşa m-am aşezat eu în lume pînă acum : la masă cu Nepal, Bangladesh, Georgia şi România, dar dacă barza mă aşeza de la naştere pe alt traseu, cum ar veni, la altă masă.
Izabella m-a mai dus lîngă patru fete :
- Adam : Canada, Japonia, Columbia, Australia.
Nu, nu. Nu era un traseu alternativ, nu era o chestie de destin sau ceva de genul ăsta! Era prea mult pentru un om, un omuleţ. Am renunţat la ipoteza unei unei ironii a sorţii : era pur şi simplu o întîmplare aşezarea de la acea masă, deşi, după experienţele şi cunoaşterile cu acele ţări aş fi fost înclinat să spun că era cea mai tare dintre toate: Nepal, Bangladesh, Georgia, România...Hm, ce întîmplare că fetele acelea au nimerit împreună la întîlnirea cu mine: naşterea şi copilăria, adolescenţa, apoi prima iubire, apoi, în Transilvania românească, Marea Iubire. Hm...!
Totul se întîmpla foarte repede, mintea mea nu mai putea procesa atîta informaţie, nu mai putea analiza ipoteze şi lansa speculaţii şi s-a blocat.Ce-i prea mult nu e sănătos! De parcă şi-ar fi dat seama Izabella s-a oprit şi ne-am îndreptat spre masa noastră.
- E destul! mi-a spus pe drum. Avem 132 de ţări în concurs. La Budapesta mai avem o fază intermediară şi apoi finală... Nu e uşor Adame, să ştii, nu e uşor! s-a făcut pentru prima dată serioasă Izabella în calitate de şefă de departament, lăsîndu-mă să surprind o mină de femeie gravă şi preocupată care a făcut-o brusc colega mea de generaţie, adică altceva decît un fir din lanul acela de spice fragede şi inocente.
- Chiar că nu e uşor ! am spus eu oftînd pofticios, privind peste adunare şi aducînd iar zîmbetul pe faţa Izabellei.
Pe parcursul cinei am aflat că totul era în standarde şi proceduri la acest concurs mondial. Dacă se îngrăşa cu o sută de grame Guatemala, era exclusă de la cină. Dacă răcea Rusia era luată de lîngă Sudan şi culcată într-o cameră separată, izolată ca să nu răspîndească virusul, dacă Grecia nu mai putea face mişcare pentru că şi-a luxat glezna, era dusă la masaj şi i se diminuau porţiile de mîncare pentru ca să nu se îngraşe.
Discuţiile cu Izabella mi-au adus multe informaţii inedite despre această manifestări pe care o cunoşteam doar din tabloide şi de obicei la final, ca imagine a cîştigătoarelor. Se muncea mult, totul era girat de o echipă de stilişti, nutriţionişti, experţi în imagine şi comunicare şi ceea ce părea pentru un trecător un fel de paradis feminin sau harem, se contura a fi un fel de grădiniţă-închisoare pentru că fetele aveau maxim 23 de ani.
- Avem o problemă cu Uzbekistanul! Mi-a spus grav Izabella învîrtind în farfurie o coadă de sparanghel. A venit aici Miss Uzbekistan care este chiar fiica preşedintelui ţării: o fată frumoasă de 18 ani, foarte sinceră şi cuminte – mi-a spus asta de parcă era un caz aparte deşi acolo toate se arătau sincere şi cuminţi! – dar problema este că ele nu au avut un concurs intern, naţional. Se pare că ei sînt musulmani şi nu organizează concursuri de MIss din motive religioase. Din aceleaşi motive şi în Iordania avem o problemă mare cu proba de costume de baie...nu ştiu cum să facem.... Mă rog...! Celelelte fete – care au trecut prin atîtea probe şi etape de selecţie - o consideră pe Uzbekistan o impostoare şi cer să fie exclusă din competiţie. S-a aflat şi afară, la presă, deşi aici sunt reguli clare de comunicare! Nu ştiu...! Riscăm un scandal internaţional, am aflat că preşedintele Uzbekistanului e o persoană foarte orgolioasă: cum adică, fata lui nu poate participa la un concurs mondial?! Ce, fata lui nu e frumoasă, ţara lui nu e frumoasă?! E totul pe muchie de cuţit! Poate oricînd izbucni un conflict diplomatic! Nu e uşor!
- Nu e uşor deloc! am spus eu privind cu nesaţ cum Venezuela ronţăia o tulpină de sparanghel din farfuria care nu mai conţinea mare lucru: trei legume, o bucăţică de peşte şi o amintire de sos peste ele.
- Nu înţelegi nimic! Nu pentru că eşti proastă, ci pentru că eşti rea! Am auzit o voce mai tare de la masa de lîngă noi, de undeva din lateral dreapta. No, no, you are not stupid!
Izabella a întrerupt jocul cu legumele di farfuria din faţa ei, s-a ridicat şi mi-a şoptit în mişcare:
-Mă întorc imediat, scuză-mă, iar se iau astea de America.
După ce Izabella a ajuns la masa fetelor nervoase, după prima ei replică, de acolo s-au auzit rîsete şi remarci vesele. Expertă în comunicare colega mea!
Cu un fel de jenă pentru că Venezuela termina de mîncat şi se uita la furculiţă ca la o podoabă, am încercat o conversaţie :
- Şi cu ce te ocupi acolo, la tine acasă ?
- Cu nimic ! mi-a zîmbit ea larg.
- Cum adică cu nimic ?!
- Fac poze, sunt fotomodel! De fapt nu sunt nici asta. Suntem 11 fraţi, am o familie săracă şi de micuţă am fost dată la mănăstire. Am stat la mănăstire pînă anul trecut, cînd maica stareţă m-a trimis în oraş ca să cumpăr nişte săpun şi chibrituri. Povestea Venezuela de parcă abia a aşteptat să o întreb. Povestea ca o şcolăriţă care şi-a învăţat pe de rost tema: şi acolo în oraş cineva m-a văzut şi mi-a spus că ar trebui să fiu model. Am întrebat ce e aceea şi mi-a explicat ce e şi că se cîştigă bine, apoi m-a îndrumat spre o Agenţie de modele. Vreau foarte mult să îmi ajut fraţii şi familia aşa că am făcut poze şi am fost la un concurs şi apoi la altul. De atunci cîştig toate concursurile şi sunt convinsă că o să-l cîştig şi pe acesta! a ridicat Venezuela furculiţa în aer ca pe o cupă şi mi-a zîmbit absolut seducător.
Era clar o cîştigătoare. Am auzit eu că mulţi draci se ascund prin mănăstiri...!
Cînd s-a întors Izabella i-am spus la ureche : „Venezuela..., călugăriţă?!” şi ea mi-a confirmat : „Adevărat. E virgină. Nici măcar nu a sărutat pe cineva pe gură pînă acum! Are 19 ani şi e favorită. Dacă mă ascultă ia locul unu clar! E şi o tradiţie cu venezuelencele pe podium...”
M-am uitat încă o dată la Venezuela, care acum sporovăia cu China şi i-am văzut profilul: dacă ne vom întîlni într-o zi cu o civilizaţie extraterestră fata asta trebuia scoasă în faţă ca să le arătăm omuleţilor verzi frumuseţea feminină a acestei planete. Virgină?! Nesărutată?! Lucrurile acestea nu se văd, nu se exprimă, dar le simte o planetă întreagă ca plus de farmec şi provocare. Ciudată această lume, a oamenilor, vor zîmbi extratereştrii!
Am mai povestit noi la masă şi am aflat multe despre dieta, exerciţiile fizice şi relaţiile dintre fete. Izabella se bucura enorm că are cu cine povesti despre meseria ei şi era foarte volubilă. Programul prevedea pentru acea seară şi o oră jumătate de club şi fetele, iertată-mi fie comparaţia, s-au deplasat ca o turmă de gazele din restaurant, pînă în clubul hotelului.
Eu am intrat primul acolo cu Izabella ca să descopăr o sală mare, pustie, cu trei bodyguarzi plictisiţi stînd la un ceai la prima masă. Era clar că siguranţa fetelor era mai importantă decît distracţia şi nevoia de a cunoaşte oameni noi.
După trei minute, muzica tuna ritmuri, fetele în ring şi toată lumea dansa de parcă s-au dezlănţuit în întregime forţele de distracţie ale Terrei. Braţele în aer, rîsetele, strigătele, o răbufnire bruscă şi puternică de energii a făcut dintr-o sală de prohod a unui hotel anost, un fel de antecameră a lumii celeste unde îngeri şi draci dansau laolaltă. Dumnezeu a apăsat pe un buton şi le-a dat păpuşilor cu sfori duh de viaţă şi posibilitatea să şi-o exprime în mişcare. Hormonii umpleau încăperea cu nişte fluturi de noapte cu aripi moi care prăfuiau aerul laserelor şi ale spoturilor care izvorau de lîngă masa DJ-ului.
M-am bîţîit şi eu alături de Izabella, fotograf şi cîteva fete cărora le citeam deasupra sînului stîng: Sudan, Emiratele Arabe, Salvador, Jamaica. Venezuela dansa ceva mai încolo, mai reţinut, cum a fost învăţată la mînăstire.
Sînii zburdînd pe sub tricouri, şoldurile arcuite, mişcările ritmice şi senzuale, părul aruncat în aer – toate acestea multiplicate cu o sută. O imagine care rămîne ca un bazorelief pe retină..
După vreo jumătate de oră a urmat o piesă mai lentă şi multe dintre fete au format cupluri. America cu Cuba, Sudanul cu Coreea de Nord, Japonia cu China, Franţa cu Algeria, ucraina cu Rusia... Alte fete au rămas să se unduiască singure iar eu căutam din priviri Nepalul pentru că voiam să fac un dans de politeţe cu ţara în care m-am născut. Pînă să mă dumiresc Izabella m-a luat în braţe şi s-a lipit de mine ca timbrul de scrisoare mişcîndu-se lent şi senzual pe lîngă corpul meu. La un moment dat atît de senzual încît am simţit că toţi fluturii hormonali se aşează ca o coroană pe capul meu aureolîndu-mă. Acel straniu obiect al dorinţelor a prins a zvîcni de cîteva ori şi îmi venea să mă împing tot mai tare, tot mai tare în ea..., dar m-am îndepărtat prudent ca şi cum nu se cădea.
La această mişcare Izabella, care m-a privit o clipă în ochi cu toate apele Balatonului în ei, mi-a şoptit la ureche „Vreau să fac cu tine ceva ce nu am mai făcut niciodată!”
M-a luat de mînă şi am traversat împreună toată pădurea aceea de trupuri aburind de tinereţe şi senzualitate.