Apel la neuitare. Ziua deținuților politici anticomuniști, marcată la Bistrița

Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 Martie „Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989”, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 864/2011 din 8 Decembrie 2011. Din păcate, mai mult pe hârtie au rămas pomeniți acești bravi români, decât în conștiința publică locală sau națională; la fel ca în anii anteriori, cei care au luptat pentru drepturile și libertățile de care ne bucurăm astăzi, sunt sau ignorați cu desăvârșire, sau prea puțini dintre noi mai știm să le onorăm memoria!
Cu fidelitate, cu profundă recunoștință, AFDPR filiala Bistrița-Năsăud și Clubul Monarhiștilor bistrițeni au depus coroane de flori și au aprins lumânări, la monumentul din fața blocului Lamă. Au fost prezenți dr. Bor Florean, dl. Cucoli Nicolae, 96 ani, fost deținut politic, dl Bor Ioan-Romulus, dr. Pop Marius, dr. Podani Tiberiu și alții.
Acestei inițiative civice, i s-au alăturat câțiva reprezentanți ai elevilor Liceului Teoretic Sanitar. Au adus flori, au aprins candele, au păstrat un moment de reculegere, au spus o rugăciune.
Astăzi, când Biserica îi pomenește pe sfinții 40 de mucenici care au murit pentru că au apărat dreptul lor la libertatea de conștiință, tinerii liceeni, în cadrul orelor de Religie, au dezbătut despre importanța respectării drepturilor fundamentale ale omului (la viață, la libertate de acțiune, de conștiință, de cuvânt, de expresie etc.).
Nici un regim politic nu are dreptul să aducă atingere acestor valori cu care este înzestrat fiecare om, apriori! Elevii au fost surprinși să afle că, timp de 50 de ani, țara părinților lor, țara bunicilor lor, a fost condusă de un regim politic care promova, printre altele, teroarea, minciuna, lenea, lingușeala, impostura. Era suficient să fii membru de partid pentru a fi promovat în funcție. Elitele intelectuale, spirituale, culturale nu conveneau nulităților comuniste pentru că nu puteau fi manipulate după bunul plac al „tovarășilor”. Aceste elite trebuiau, mai întâi, înlăturate, prin discreditare sau abuzuri, iar dacă se opuneau, exterminate; de cele mai multe ori, exterminarea se producea lent, diabolic, deseori prin confiscarea proprietăților sau prin desfacerea abuzivă a contractului de muncă, prin umilirea fizică și psihică, prin torturarea lor sau a celor dragi, fiind privați de libertate pentru acuzații nedrepte sau inventate, condamnați la domiciliu forțat sau la ani grei de muncă silnică. Pentru ca să ajungi în închisoare, era suficient să ai alte convingeri decât ideologia comunistă; această ideologie era promovată de la cele mai fragede vârste, în sistemul de învățământ, până la cenzura aplicată direct sau indirect în toate aspectele vieții sociale și economice, în media, în presă, în cadrul serviciilor religioase sau chiar în realizarea spectacolele culturale și de divertisment.
Din documentarele prezentate pe această temă, elevii au fost martori, dincolo de timp, la mărturiile cutremurătoare relatate de supraviețuitorii acestor orori. Concluzii: ar trebui să ne cunoaștem istoria recentă mai bine, mai onest, mai implicat; tinerii noștri au dreptul să cunoască ce moștenesc în adn-ul lor din acest neam de eroi, iar noi, adulții, care am trecut prin acele vremuri avem datoria să le spunem adevărul și, alături de autorități, să îi pomenim vizibil, cu recunoștință, cu admirație, cu onoare, pe cei ce au plătit, în avans libertatea noastră.
Din fericire, Biserica îi pomenește, zilnic, cu sfințenie, întru nemurirea lor, „pe toți cei ca au murit în lagăre, în închisori, pe câmpurile de luptă, pentru apărarea libertății, credinței strămoșești, demnității poporului român” Îndemn: să vedem, să auzim, să ascultăm, să nu uităm istoria acestui neam! Deșteaptă-te, române! Nihil sine Deo!!!

Bistrița, 9 martie 2022
A consemnat profesor Vultur Laura-Mariana

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5