Atletism: Traian Musteaţă, locul V la Balcaniadă

          În acest sfârşit de săptămână, la Sofia, s-au desfăşurat Campionatele Balcanice de Sală la atletism rezervate juniorilor I. România a câştigat 7 medalii de aur şi alte 3 de argint şi 2 de bronz, clasându-se pe primul loc la echipe, atât la masculin, cât şi la feminin. În clasamentul pe medalii, România a fost urmată pe podium de Croaţia şi Bulgaria.

          Atletul Traian Musteaţă de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa a obţinut locul V în proba de 1500 m, fiind la prima participare la o competiţie de asemenea anvergură, dar şi în primul an în care este încadrat la juniori I. Antrenorul Alina Cucerzan, cea care l-a şi însoţit la Balcaniada din Bulgaria, se declară mulţumită de rezultatele elevului său. „A fost o bună experienţă pentru Traian Musteaţă această participare la Balcaniadă. Cu multă muncă rezultatele vor veni pe viitor. Ne pregătim în continuare pentru etapa finală a Campionatului Naţional de atletism în sală, pentru juniori I, programată peste două săptămâni”, ne-a declarat antrenorul Alina Cucerzan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]