Aurul atrage aur. Rareş Buhai, medaliat la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada 2013

Olimpicii români au reuşit un rezultat de prestigiu la a XIX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale Pluridisciplinare Tuymaada, ce se desfăşoară în această perioadă, în localitatea Yakutsk din Republica Sakha (Federaţia Rusă), anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.

Datorită punctajelor excepţionale înregistrate la toate cele patru probe ale concursului (informatică, matematică, fizică şi chimie), elevii români au cucerit nu mai puţin de 9 medalii de aur (informatică - 3, matematică - 3, chimie - 2, fizică - 1), dintr-un total de 13 medalii.

Rareş Darius Buhai, elev la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” din Bistriţa, a cucerit medalia de aur la informatică, confirmând rezultatul obţinut anul trecut. La aceeaşi disciplină, tot aur au câştigat şi elevii Valentin Marius Hârşan şi Marius Gavrilescu, ambii elevi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Rareş Buhai confirmă parcursul extraordinar pe care îl are în acest domeniu. Anul acesta a obţinut locul I şi medalia de aur la clasa a X-a şi la Olimpiada Naţională de Informatică de la Timişoara.

Într-un interviu acordat ziarului nostru, Rareş spunea că se va pregăti şi mai mult “pentru rezultate frumoase pentru România”. Asta după ce, anul trecut, după cum povestea chiar el, a avut rezultate peste aşteptările sale. “Orice vis pe care l-am avut la informatică s-a împlinit”.
Bistriţeanul are deja în palmares şi o medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică, medalia de aur absolut la Olimpiada Balcanică de Informatică din Belgrad, medalia de aur absolut la Olimpiada Pluridisciplinară din Rusia. Era 2012, iar după un an, reuşeşte să se menţină în vârful unei discipline cu o concurenţă mai mult decât acerbă.

La Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada au participat peste 150 de concurenţi din România, Federaţia Rusă, Bulgaria, Serbia şi Macedonia. Echipa ţării noastre revine în ţară miercuri seara, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Comentarii

02/08/13 13:14
Nemecsek

Felicitari si cu Dumnezeu inainte!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]