ˮBârsănii“ bârgăoani - promotori ai progresului și înfăptuirii năzuințelor neamului

În anii ce au precedat și au urmat actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în salba celor patru comune bârgăoane: Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Bistrița Bârgăului și Tiha Bârgăului în componenṭa cărora intră 13 sate, ce se înșiruie unul după altul de la est de Bistriṭa până la limita cu Ṭara de Sus, motiv pentru care înainte de 1989 erau denumite cu oarecare invidie ˮsatele unite ale Bârgăului“ (de la S.U.A. întrucât făceau parte din zona necolectivizată, iar situaṭia materială a oamenilor de aici era ceva mai bună decât în altă parte - n.n. ) s-au stabilit mai multe familii de ˮbârsăni“. (Termenul de ˮbârsăni“ este unul impropriu, pentru că știm că Țara Bârsei e situată în Depresiunea Brașovului, ori aceste familii erau originare din Mărginimea Sibiului - n.n.). Toți s-au dovedit a fi foarte buni români, cu dragoste față de semeni, de neam și țară, oameni vrednici cu inițiativă, excelenṭi gospodari, cu o situație materială peste medie, proprietari de turme de oi și alte animale, cu deprinderi și cunoștințe temeinice în domeniul negustoriei. A primat în primul rând interesul economic, dorinṭa și perspectivele de realizare a unor afaceri viabile într-un mediu propice, fiind fascinați de frumusețea locurilor și impresionați de vrednicia, caracterul deschis și bunătatea oamenilor, de ordinea și respectul pentru lege, ce domnea aici. Demersul lor a coincis în chip fericit cu cerinṭele de progres și dezvoltare a acestei mirifice zone pentru care o infuzie de capital și o investiṭie de inteligenṭă a unor oameni cu iniṭiativă erau esenṭiale. Aceste acṭiuni au fost cu certitudine și încurajate și stimulate întrucât antecesorii, care s-au preocupat și au acționat pentru înfăptuirea obiectivelor strategice ale neamului românesc, s-au dovedit a fi tare meticuloși și perseverenți, n-au scăpat nimic din vedere din ceea ce putea asigura izbânda. Aici și-au întemeiat gospodării, situate la DN 17 (DE 58), ce face legătura dintre Transilvania și Nordul Moldovei, și-au deschis prăvălii în zone cu vad comercial, în principal în centrul civic sau în imediata lui apropiere. Cei cu disponibilități financiare s-au profilat și pe alte activități economice. În mod indubitabil ˮbârsănii“ au avut, iar prin descendenții lor, în majoritatea lor cadre didactice, tehnice și economice au și în prezent un aport important în propășirea economică și culturală a Văii Bârgăului. Dat fiind caracterul vast al subiectului, ne-am propus să ne referim doar la familiile de ˮbârsăni“ de la Josenii Bârgăului întrucât într-un material întitulat ˮ Din Mărginimea Sibiului pe Valea Bârgăului“, publicat în nr. 25 din luna martie 2007 al Gazetei de Bârgău, sub semnătura Pavel Costea jr., la redactarea căruia am colaborat, s-au făcut precizări referitoare la celelalte familii de ˮbârsăni“ bârgăoani. Una dintre cele mai reprezentative familii de ˮbârsăni“ josenari a fost Familia Nicolae Staicu, originară din Poiana Sibiului. A descins la Joseni cu importante resurse: mijloace de transport auto, o turmă de oi, șase cai și disponibilităṭi financiare. Acestea i-au permis înființarea unei firme de transport călători cu mijloace auto pe distanța Josenii Bârgăului - Vatra Dornei și respectiv Josenii Bârgăului - Târgu Lăpuș, ceea ce a reprezentat pentru localnici și acea perioadă o incontestabilă șansă de progres. S-a implicat și a susṭinut acṭiunile de afirmare a intereselor românești în această parte românească de ṭară. Atitudinea sa patriotică n-a fost uitată și iertată, iar după lovitura năpraznică suportată de neamul nostru românesc, prin actul samavolnic din 30 august 1940, ce a dus la sfârtecarea teritoriului național, i s-a cerut socoteală. În acest scop, după instalarea autorităṭilor de ocupaṭie la domiciliul său s-a prezentat o patrulă de csenderi cu misiunea de a-l aresta. I-a servit cu băutură și le-a solicitat să-l păsuiască câteva clipe pentru a-și căuta actele personale și face pregătirile de rigoare. A profitat de această situaṭie, a intrat în camera dinspre râu, a escaladat fereastra și s-a făcut nevăzut. A înoptat în fânarul cuscrului său Mănarcă Macedon, de la Mijloceni, satul vecin, fără să-l încunoștinṭeze pe proprietar. Ulterior, prin ˮvama cucului“, adică pe coclauri și locuri numai de el știute, înfășurat într-un cearșaf alb pentru a nu putea fi reperat prin zăpadă, a ajuns la Dornișoara, unde a fost întâmpinat de prietenul și colegul său de partid, dascălul Nicolae Moldovan (1905-1995), ˮginerele casiriului“ de la Joseni, fost parlamentar, secretarul general al organizaṭiei judeṭene P.N.Ṭ. Bistriṭa-Năsăud-tineret, care îndeplinea funcṭia de președinte al Asociaṭiei Românilor Expulzaṭi și Refugiaṭilor din Ardealul cedat prin verdictul de la Viena - Despărṭământul judeṭului Câmpulung - Bucovina, ce avea la Vatra Dornei un Centru de primire, ce ṭinea evidenṭa și acorda strămutaṭilor cazare, masă și asistenṭa necesară. De aici a ajuns la Poiana Sibiului, locul său de baștină, de unde a trimis familei o fotografie pe versoul căreia după câteva cuvinte euforice în care își savurează izbânda, i-a recomandat nevestiii ˮsă fii tare ca o stâncă și să nu uiṭi că ești româncă !“. Din familia Nicolae Staicu au făcut parte: profesorul Liviu Mănarcă (1910 - 1978), ginere și învățătoarea Maria Mănarcă (30.12.1923 - 07.08.2007), fiică, cadre didactice de excepție, care vreme de mai bine de patru decenii au învățat mai multe generații cum se ține ceruza sau răsplaiul în mână, să deslușească slova și să pășească în lumea tainică atât de fascinantă, importantă, folositoare și deschizătoare de drumuri a cărții. Au predat acolo unde a fost nevoie pentru că au considerat că: ˮfiecare copil trebuie să aibă o șansă de realizare profesională, prin educație, prin intermediul școlii “. Așa se explică prezența lor nu numai la școlile din Bârgău - la Tiha Bârgăului, la Mijloceni și Josenii Bârgăului -, dar și la Enciu, Telciu, Moruț, Ragla și nu numai. Nici condițiile social-politice nu le-au permis să muncească doar acolo unde și-au dorit. După Dictatul de la Viena, profesorul Liviu Mănarcă a fost trimis în Ungaria la un curs intensiv pentru însușirea limbii maghiare. În scurtă vreme a intrat în conflict cu îndrumătorii întrucât într-o împrejurare, la insistențele colegilor, care știau că dispune de calități vocale deosebite, pentru a-și astâmpăra dorul de meleagurile natale, le-a cântat câteva cântece naționale patriotice. Acest lucru a supărat autorităṭile și dat fiind și antecedentele familiei, a înțeles că viitorul nu este unul deloc favorabil. Drept urmare, în 15 august 1942, cu ocazia Hramului de Sfânta Mărie de la Mănăstirea de la Piatra Fântânele împreună cu Mărioara, soția sa, au ajuns la Vatra Dornei, de unde cu sprijinul nașului lor de cununie Nicolae Moldovan au plecat la Poiana Sibiului. Opresiunile de care a avut parte populaṭia românească, cu deosebire intelectualitatea și întreaga evoluṭie ulterioară a vieṭii social-economice din zonă au confirmat că, în condiṭiile date, a fost o decizie oportună și deplin justificată. Stau mărturie în acest sens numeroasele exemple de locuitori ai comunei, care au avut de pătimit în acea perioadă de tristă amintire. Cel mai elocvent și răsunător exemplu fiind cel al părintelui protopop iconom stavrofor Augustin Pop, de 43 ani, de la Mijlocenii Bârgăului, care împreună cu alți șase locuitori de frunte al zonei, în noaptea de 09/10 octombrie 1944, au fost uciși mișelește prin împușcare la Prundu Bârgăului, iar cadavrele lor au fost aruncate într-o groapă comună, unde au fost descoperite în dimineața următoare de armatele române și aliate eliberatoare. Părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop a fost singurul care a reușit după împușcare să înșele moartea hâdă, să revină la viață și să se salveze printr-o minune Dumnezeiască, cu ajutorul credinței, iscusinței și valorificarea împrejurărilor favorabile. ( A trecut la cele veșnice la 08 martie 1985, după 41 ani, de la groaznicul și incredibilul eveniment - n.n). Acestuia se adăugă alte și alte nume de josenari sau foști josenari, victime ale prigoanei antiromânești a acelor ani precum cele ale: părintelui ortodox Ion Buzdug, de la Joseni, care, în 12 iunie 1942, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru ˮofensă adusă naṭiunii maghiare“; tânărului Ioan Sorcean, împușcat în timp ce mărșăluia cu un detașament de muncă forṭată spre Budapesta; părintelui ortodox Ciuruș Teodor, de la Rusu Bârgăului și părintelui ortodox Relea Gavril, originar din aceeași localitate, care au fost expulzaṭi, fiind obligaṭi să-și părăsească meleagurile natale și să se refugieze, al educatoarei Suciu Elena născută Ușeriu la Rusu Bârgăului, soṭia părintelui ortodox Ioan Suciu de la Bistriṭa Bârgăului și nu numai. Între anii 1942-1945, familia Mănarcă a predat la Poiana Sibiului. Totuși, principalii beneficiari ai pregătirii, experienței și calităților pedagogice de excepție au fost cei din comunitatea de la Joseni, pe care au slujit-o peste trei decenii. Am avut privilegiul de a-i cunoaște și de a conlucra într-o perioadă de apogeu al carierei profesionale, cea de la începutul anilor 1960, când profesorul Liviu Mănarcă îndeplinea funcṭia de director coordonator al școlii generale din satul reședinṭă al comunei, iar împreună cu colegii săi Vultur Ioan, directorul Școlii generale de 8 ani de la Rusu Bârgăului și Titieni Dumitru, directorul școlii de la Mijlocenii Bârgăului erau consideraṭi adevărate somităṭi, modele de profesionism, responsabilitate și civism. Cunoașterea oamenilor, a preocupărilor cotidiene le-au permis să se facă utili, să se implice, să vină cu propuneri și soluții nu numai legate de desfășurarea procesului instructiv-educativ, ci referitoare la întreaga activitate economică și socială a comunităṭii, glasul lor fiind întotdeauna ascultat, respectat și urmat. M-am convins de acest lucru într-o toamnă târzie, din acei ani, când datorită condițiilor climatice nefavorabile lucrările de însămânțări rămăsese în urmă, epoca considerată optimă fiind cu mult depășită, ceea ce a alertat și pus pe jar autoritățile bistriṭene întrucât erau periclitate intrările la fondul centralizat al statului pentru anul următor. Pentru remediere, au fost trimiși profesorul Pavel Purcelean, șeful Secției de învățământ, fiu al comunei, împreună cu profesorul David Gălățean, directorul Liceului ˮAndrei Mureșanu“ Bistrița cu sarcina imperativă să nu se reîntoarcă la Bistrița decât cu planul de însămânțări pe comună realizat !. Primul cu care s-au sfătuit a fost colegul lor profesorul Liviu Mănarcă, iar împreună au luat legătura cu autoritățile locale, cu președinții celor trei ˮpui de colectiv“ recte ale întovărășirilor agricole de producție de la Joseni, Mijloceni și Rusu Bârgăului, cu gospodari de frunte ai satelor, iar cu răbdare, tact, problema, care inițial părea aproape imposibilă, și-a găsit rezolvare. Oamenii au folosit ferestrele oferite de vreme, în unele cazuri s-a arat și însămânțat chiar pe ploaie. În favoarea lor a intervenit și Doamne, Doamne, care a făcut ca grâul să răsară, să înfrățească, să aibă o evoluție favorabilă, iar recolta obținută de pe cele peste 1000 hectare însămânṭate, raportată la condițiile zonei, a fost una peste așteptări. Nu întâmplător și pe deplin meritat numele profesorului Liviu Mănarcă îl regăsim astăzi printre cetăṭenii de onoare ai comunei. Activitatea desfășurată în folosul comunităṭii a fost continuată de descendenṭi. Primul, dintre cei doi feciori ai familiei, Adrian Mănarcă, a văzut lumina zilei la Poiana Sibiului, la 1 decembrie 1943, o zi deosebit de importantă pentru familie și ṭară, în localitatea de baștină a bunicilor, unde după cedarea Ardealului de Nord a fost nevoită să se refugieze familia și de unde a putut reveni doar la sfârșitul războiului. La prestigioasa școală de la Joseni, excelentul profesor de limba și literatura română Traian Mazilu i-a sădit lui Adi în suflet dragostea pentru studiul limbii noastre străbune. Drept urmare, după absolvirea în anul 1961 a Colegiului Naṭional ˮLiviu Rebreanu“ Bistriṭa s-a înscris la concursul de admitere organizat la Facultatea de filologie din cadrul Universităṭii ˮBabeș-Bolyai“ Cluj-Napoca, unde s-a numărat printre cei merituoși, fiind admis cu o medie mare, în condiṭiile în care concurenṭa a fost de 18 candidaṭi/loc). După obṭinerea diplomei de licenṭă, o scurtă perioadă a lucrat în învăṭământ, în calitate de profesor de școală generală. A socotit că poate fi mai util conjudeṭenilor activând în redacṭia principalului ziar al vremii ˮEcoul“ iniṭial în calitate de redactor, iar apoi în cele de secretar general de redacṭie și respectiv de redactor șef adjunct. Din 4 ianuare 199o, ˮEcoul“ devine Cotidianul ˮRăsunetul“, iar sub coordonarea sa cel mai știut ziar al bistriṭenilor, o publicaṭie echidistantă, a echilibrului și armoniei, neafiliată politic. Activitatea publicistică a reprezentat marea sa pasiune, iar în acest scop s-a perfecṭionat continuu. Astfel, după o perioadă de practică în meseria de jurnalist a urmat studii postuniversitare de lungă durată echivalente Facultăṭii de Ziaristică. A cochetat și cu studiile juridice în cadrul Facultăṭ de Drept. Personal l-am apreciat și îl apreciez pentru cunoștinṭele sale legate de istoria neamului de la care n-a făcut și nu face concesii în nicio împrejurare. Este membru fondator, din 1990, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Progresele din activitatea de pregătire și experienṭa s-au resimṭit tot mai mult în activitatea cotidianului. Cuvântul și glasul său constructiv devine tot mai receptat și acceptat. Artist al cuvântului, care oglindește, însufleṭește, liniștește, alină și tămăduiește și vorbitor redutabil, de neîntrecut și convingător sunt tot mai evidente, iar meritele sale în promovarea culturii și intereselor neamului românesc încep a fi recunoscute, fiind beneficiar a numeroase distincṭii locale și naṭionale, iar administraṭiile locale ale comunelor Prundu Bârgăului și Josenii Bârgăului au hotărât la 10 iunie 2006 și respectiv la 14 octombrie 2007 să-i acorde titlul de ˮcetăṭean de onoare“. Fratele său, Mănarcă Horia, născut la 3 octombrie 1953 s-a remarcat ca un specialist redutabil în domeniul industriei chimice în cadrul S.C. ˮIPROEB“ S.A. Bistriṭa. O altă familie de bârsăni josenari a fost Familia Salomie Ioan, originară de la Săliște, care și-a întemeiat și a avut gospodăria pe actualul amplasament al Muzeului sătesc de la Joseni. Această familie cât și celelalte s-au dovedit a fi neîntrecute în acțiunile de autopromovare. Poetul Aurel Rău, fiu al comunei, își amintește că oricând trecea pe la boalda familiei Salomie, se reîntorcea bine dispus datorită solicitudinii și respectului manifestat faṭă de clienṭi, chiar dacă uneori nu era servit cu bere, principalul articol de care era interesat. La întrebarea: aveți bere ? primea fie un răspuns pozitiv, fie unul destul de nostim: ˮAzi n-avem, dar mâine avem !“. Un alt confrate de-al lor, după cumpărarea unei perchi de încălṭăminte ura clientului: ˮmulțumim frumos, să-i purtați sănătoși, să se rupă cât de repede și să veniți după alții !“. La sugestia și propunerea familiei Salomie s-a stabilit la Joseni familia Nicolae și Maria Tâmpănar, din Săliște, care a contribuit la capitalul biologic naṭional prin cei zece copii pe care i-a adus pe lume, prin descendenṭii și numeroasele lor înfăptuiri. Din această familie au făcut parte: regretatul profesor de științele naturii Tâmpănar Valer (1922 - 2010), fost combatant în cel de-al doilea război mondial, reîntors de pe front cu brațul drept ciuruit de gloanțe și nefuncțional. Nu putea nici măcar să dea mâna cu interlocutorul, iar de fiecare dată era nevoit să explice motivele și să rememoreze împrejurările nefericite aducătoare de suferințe și moarte; fratele acestuia Ilie Tâmpănar (29 august 1919 - 1 mai 2003), vrednic gospodar al comunităṭii, fost și el combatant în cel de-al doilea război mondial; educatoarea Tâmpănar Chiriaca și nepoata sa, învățătoarea Mărioara Tâmpănariu, care vreme de câteva decenii au pregătit și îndrumat cu multă dragoste, pricepere, atenție și dăruire primii pași a multor generații de copii de la Teaca, Josenii Bârgăului, respectiv de la Ciosa (Iliuța Bozghii), Mureșenii Bârgăului, de la fosta Casă de copii de la Prundu Bârgăului și Școala Gimnazială ˮLucian Blaga“ din municipiul Bistrița; Dr. Tâmpănar Călin cărora li se adaugă strănepoții Dr. ing. în chimie Paul-Cosmin Boar cu doctorat obṭinut în aprilie 2017 la Universitatea din Leipzig - Germania, Alexandra Barteș, absolventă a Facultății de Știința Mediului din cadrul Universității ˮ Babeș-Bolyai “ Cluj-Napoca, verișoara lor Oana, din Los Angeles - USA, cunoscătoare a principalelor limbi de circulaṭie internaṭională și foarte mulṭi alṭii, toṭi oameni deosebiṭi devotaṭi familiilor, comunităṭilor din care au făcut sau fac parte și neamului nostru românesc. Familia Tâmpănar s-a remarcat din totdeauna prin armonia, buna înṭelegere și solidaritatea membrilor săi, dovedindu-se a fi una exemplară și din acest punct de vedere. Fraṭii Valer și Ilie Tâmpănar au gospodărit din totdeauna împreună cu familiile casa părintească și principalele bunuri aferente, iar după trecerea lor la cele veșnice, tradiṭia e continuată de urmași, care sunt interesaṭi și acṭionează să pună cu prioritate în valoare activele și mai puṭin sau aproape deloc să stabilească întinderea drepturilor succesorale ce le revin. Altruismul este la el acasă. O dovadă am regăsit în primăvara acestui an când învăṭătoarea Mărioara Tâmpănariu a achiziṭionat pentru plantare cinci puieṭi de cais, dar în final numai doi au fost plantaṭi la Joseni, ceilalṭi i-a dăruit surorii sale pentru a-i planta la o casă de vacanṭă pe care o deṭine într-o zonă piscicolă din judeṭul Giurgiu. La fel se întâmplă și cu recolta obṭinută: o parte revine familiei lui Lenuṭa, o alta surorii Anuṭa, iar ce mai rămâne Mărioarei. Pilduitoare și în același timp edificatoare pentru modul de acṭiune și dăruire al celor din familie este și fapta comisarului șef de poliție Paul Leon Andreica, fiu al Joseniului, șeful Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Marea Violență din IPJBN, verișorul Dr. ing. în chimie Paul-Cosmin Boar și Alexandrei Barteș pentru asigurarea securităṭii, ordinii și liniștii comunităṭii noastre dovedită în acțiunea organizată la 12 iulie 2016, pentru prinderea autorului jafului de la sucursala Raiffeisen, când n-a ezitat să-și pună viața în pericol. A fost împușcat de răufăcător în brațul stâng suferind o fractură de humerus, ce a necesitat pentru vindecare peste 60 zile de îngrijiri medicale, iar consecinṭele e obligat le să suporte și astăzi. Socotesc că toṭi acești minunaṭi oameni, actele și faptele lor deosebite merită a fi cunoscute, apreciate și promovate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]