Cinema 23 August, mon amour!

Umblă vorba prin târgul Bistriței că Primăria i-a pus gând rău de demolare Cinematografului 23 August, de pe bd. Republicii. Ceea ce e înfricoșător de-a dreptul, e că pe edilii locali i-a dus mintea să pună în loc o parcare, evident supraetajată. Că dacă tot au decis să ducă la capăt o inepție, de ce să nu o dubleze? Îmi este din ce în ce mai clar că acești oameni aleși de bistrițeni să le conducă destinele n-au nici sufletul și nici competența necesare pentru meseria pe care o fac.
De ce n-au suflet?
Pentru că orice rebrenist, care a făcut școala generală și liceul vizavi de Cinema 23 August, așa ca mine, știe că acolo ne petreceam unele din orele de istorie. La cinema am văzut marile capodopere ale filmului românesc - nu le discut acum valoarea - ne-am putut imagina lumea lui Mihai Viteazul sau Burebista pe vremea când nu exista Youtube sau Vimeo. Tot la Cinema 23 August, pe vremea când la televizor aveam doar 2 ore de program, am mers pentru prima dată cu familia ca să văd producții hollywoodiene, mai precis: Unora le place jazzul! Stăteam pe scaune de lemn, iar la final cred că ne-am ales și cu niște pișcături de purici, dar ce mai conta. Am pătruns într-o lume pe care mi-o imaginam doar în cărți. Îmi amintesc afișele schimbate la câteva zile, la lumea elegant îmbrăcată care venea la film ca la teatru. Generații întregi de bistrițeni au descoperit acolo cultura, filmele și arta. La Cinema 23 August am mers după revoluție cu colegii de liceu când mai chiuleam de la ore și n-aveam chef de mate - recunosc spășită (cu scuze domnului profesor). În ultimii ani cinematograful s-a degradat și a devenit periculos să mai poți intra, dar nostalgia tinereții rămâne. Așa cum rămâne și parte a sufletului orașului și a memoriei colective. Și știi că e un reper față de care ne orientăm și azi, fiindcă mulți dintre noi spunem în continuare că x sau y instituție sau clădire e pe bulevard mai în jos sau mai în sus față de fostul Cinematograf 23 August. Asta mă duce cu gândul la următoarea întrebare.
De ce n-au competențe aleșii locali?
Peste tot în lume comunitățile fac eforturi de salvare a patrimoniului local și îl fructifică pentru dezvoltare. Am văzut că există deja o listă de oameni de cultură, care au scos în evidență valoarea arhitectonică a clădirii. Zic să-i ascultăm pentru că sunt specialiști, se pricep și le pasă. Eu aș dori să adaug ceva ce mă așteptam să știe mai marii dregători ai orașului. În Germania, industriile culturale ocupă la ora actuală locul 2 ca contribuție la PIB. Mai mult decât construcțiile de mașini și mai puțin decât mediul bancar. Ceea ce ne duce spre ideea principală: cultura, dacă știi cum să o administrezi, produce bani. Cum Bistrița e satelitul unui pol de dezvoltare puternic: Cluj, mă așteptam ca strategiile locale să includă ceva care, ori să prindă orașul în forța centrifugă clujeană, ori să construiască o alternativă, ceva extraordinar - cum s-ar spune în marketing, ceva care să valorifice unicitatea locală. Multiculturalitatea Bistriței, patrimoniul vechiului burg ar fi putut fi o fundație solidă pe care să se clădească. În același timp, a Patra Revoluție Industrială vine cu provocări mari pentru centrele urbane mici. Tipurile de competențe și locurile de muncă pe care va trebui să le asigurăm generațiilor viitoare presupun specializare superioară, abilitatea de a folosi tehnologii avansate, inovație și creativitate, ecologia serviciilor, transport public nepoluant, redarea orașelor către cetățeni. Dacă autoritățile centrale și locale nu conștientizează ce le așteaptă, vor pierde cursa dezvoltării și rezilienței, iar orașele vor muri încet, de la centru spre periferie.
Știind toate astea, mă întreb sincer, ce poate trece prin mintea unui ales local, pentru ca să aleagă întoarcerea în timp cu parcări supraetajate, poluare, mașini, zgomot versus dezvoltare inteligentă, integrată, industrii creative, inovație și un oraș cu suflet, prietenos cu oamenii. Pentru mine răspunsul e evident. Pentru bistrițeni ar trebui să fie o alegere clar asumată. Dar trebuie să fie o alegere, urmare a unei dezbateri serioase referitoare la opțiunea de viitor a comunității. Și nu e totul pierdut. Dacă și voi vedeți că Cinema 23 August este o parte a sufletului orașului, ar trebui să luptați pentru renovarea din temelii a acestuia și pentru redarea clădirii în circuitul cultural, industriilor creative. Dacă voi credeți că Primarul de Ev Mediu întunecat al orașului și vicele său, care trebuie trimis urgent la ore de gramatică de clasa a patra, împreună cu alți potentați locali au dreptate să facă o parcare supraetajată, atunci asta e soarta pe care o merităm. Dar dacă în zilele și nopțile acestei netrebnice pandemii ați rezistat și pentru că ați văzut un film sau ați citit o carte, și dacă vreți ca orașul post pandemie să fie viu, alert, inovativ astfel ca fiii și fiicele Bistriței să-și poată clădi un viitor la ei acasă, atunci nu stați cu mâinile în sân și ochii în telefoane. Arătați-le că viitorul comunității stă în mâinile voastre: scrieți petiții, discutați cu prietenii, organizați-vă, mergeți la ședințe ale Consiliului Local! Faceți din ecoul gândurilor generației mele, vocea hotărâtă să apere sufletul orașului pentru generațiilor viitoare.