Clopoţelul a sunat la Colegiu Naţional Andrei Mureşanu

Bucuria reîntâlnirii şi emoţiile unui nou început la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, unde cei 1700 de elevi au păşit într-un nou an şcolar, alături de cele 100 de cadre didactice.
La deschiderea oficială, alături de directorul şcolii, Iulia Vlad, şi de directorul adjunct, Irina Matei, au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Vasile Puica, subprefectul Ciprian Ceclan, şi preoţii Liviu Şugar şi Attila Lorincz, care au rostit o rugăciune de binecuvântare.“Dragi elevi, mă gândeam ieri, ştiind că vin aici, că dacă la noi, la cei maturi, meseria pe care o avem este lipită de noi ca o etichetă aproape imposibil de schimbat cu alta, la voi această libertate este maximă. Voi sunteţi la vârsta la care puteţi să doriţi să deveniţi orice vedetă de pe pămant şi prin muncă să ajungeţi să fiţi. Noi suntem ingineri sau profesori sau sudori sau asistente medicale şi nu putem nici să visăm că suntem altceva. La voi lucrurile stau aşa: mă găsesc aici în clasa a 5-a, să zicem. Ca să ajung medic trebuie să învăţ cu asiduitate atâţia ani. Dacă vreau să ajung frizer, trebuie să învăţ mai puţini ani, dar tot cu asiduitate dacă vreau să ajung un frizer renumit. Deci învăţând poţi ajunge orice. Orice, orice ? m-ar întreba fiica mea dacă ar fi prezentă. Orice, i-aş răspunde, chiar şi Supererou. Succes copii, profesori şi părinţi ! Un an bun să avem împreună “ sunt cuvintele pe care le-a rostit subprefectul județului Ciprian Ceclan-Oprea, la Colegiul Național "Andrei Mureșanu" din Bistrița, cu ocazia deschiderii noului an școlar.
La rândul ei, directorul Iulia Vlad a transmis bun venit în noul an şcolar elevilor, dorindu-le rezultate deosebite şi mult succes pe drumul educaţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]