COMUNICAT DE PRESĂ

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) producătorilor de lapte de vacă din zone defavorizate este 31 august 2010.

Potrivit HG 755/2010, de acest acest ajutor specific pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008. Persoanele fizice neautorizate, potrivit actului normativ menţionat anterior, pot depune cererea, cu obligaţia să se autorizeze şi să depună copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului până la data de 25.10.2010.

Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii la Centrele Judeţene ale APIA pe a căror rază teritorială se află exploataţia.

Pentru a beneficia de acest sprijin financiar producătorii de lapte trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, beneficiarii trebuie să deţină cotă de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe, iar efectivul de vaci de lapte pentru care solicită ajutor financiar să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor. Totodată, efectivul pentru care se solicită ajutor specific anual trebuie menţinut în exploataţie pe perioada derulării schemei. Precizăm că exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate stabilite prin Anexa 4A din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Ajutorul specific se acordă pentru un efectiv cuprins între 2 şi maximum 15 capete vaci de lapte.

Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte este de cel mult 100 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro, aferent acestei forme de sprijin.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.

SERVICIUL COMUNICARE ŞI PROMOVARE PROGRAME

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]