Cornel Cotuțiu: Enunțare și urme

     Mă întrebam ce verb se potrivește pentru frecvența editorială a scriitorului, jurnalistului de la Bistrița, MENUȚ MAXIMINIAN; deocamdată, optez, cu admirație, pentru vocabula... industrială „a produce”. Din 2012 până în 2o22, a publicat volume de poezie, critică literară, istorie literară, reportaje, antologii.

     În 2021 și 2022 a scos de sub tipar - altfel spus, a încredințat literei veșnice -  două „urme” imense: „Frontiere etnologice” (Ed. Charmides, Bistrița) și „Spiritul locului” (Ed.  „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca). Cele două cuvinte din titlul comentariului meu le-am luat din „Cuvântul de însoțire” al scriitoarei Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriiorilor din România.

     Dacă tot am invocat - ca un spor de certitudine - numele scriitoarei clujence, transcriu opinia domniei sale:

     Antologia aceasta „e o recunoaștere polifonică a faptului că locurile lasă urme” și că ele „marchează un reper cu fiecare detaliu al peisajului și al spațiului de enunțare comunitar”. Administrativ-teritorial, acest spațiu se numește județul Bistrița-Năsăud.

     Antologatorul, neobositul cărturar a adunat în „Spiritul locului” chipuri și texte ale creatorilor de literatură și artă, care au încredințat paginii tipărite stările lor de spirit datorate contactului, cunoașterii unui spațiu inconfundabil, prin istorie, tradiție, prin dorința de afirmare a spiritului românesc. Se găsesc mărturisiri pe seama profesiei dobândite în acest spațiu cultural și artistic; evocări ale unor fapte de cultură insolite, legate de tradiția locului natal; texte literare ale unor scriitori porniți de aici; corespondență amicală; discursuri; note de călătorie; pagini de jurnal intim; imagini foto cu cei ce cuprind antologia sau a unor lucrări din sfera artei plasice; case memoriale, inscripții.

     Cuvântul „loc” a strâns pentru români o țesătură de sensuri, fie în lumea comună, fie la dimensiunea reperelor cultice.

     Putem lua cuvântul „loc” cu trimitere la repere geografice. Iată: poalele Munților Rodnei, ale Țibleșului, văile Someșului, Ilvelor, Șieului, Meleșului, ale Bârgaielor.

     Pe măsura înaintării în lectura celor 570 de pagini ale monografiei, începi să invoci mulțimea semantică a cuvântului „loc” în limba română, căci se potrivesc cu spiritul evocărilor, opiniilor, a creațiilor beletristice. Iată, LOC: acolo unde se află cineva; a-i sta mintea în loc; a-i veni inima la loc; a o lua din loc; a nu-și mai găsi locul; o palmă de loc; a fi din partea locului; a nu putea fi la locul lui ș.a.

     Deopotrivă, cauți certitudini privind sensurile cuvântului „SPIRIT”: divinitate, duh, înger, geniu, rațiune, judecată, prezență de spirit, spirit de grup, spirit universal, litera și spiritul unui text ș.a. Iar cartea de acum le confirmă.

     Ei bine, din aceste două perspective, antologatorul a alcătuit semnificative palete ilustrative. Bineînțeles, că demersul compozițional începe cu cele trei personalități ale timpului și locului: Andrei Mureșanu, George Coșbuc, Liviu Rebreanu, cărora le sunt adăugate nume inconfundabile: Ion Pop Reteganul, Vasile Fabian-Bob, Veronica Micle, Vasile Gr. Borgovan, Iuliu Moisil.  Încât, e firesc ca întâiul capitol să-l găsim intitulat: „Efigii. Locuirea esențială”.

     Celelalte capitole sunt gândite semnificativ: „Călători pe meleaguri bistrițene”, „Dinspre scriitorii locului. Nostalgii, stampe, evocări”, „Invitați”, „Personalități ale județului Bistrița-Năsăud”, „Academicieni Năsăudeni” (material realizat de cărturarul Ioan Seni): academicieni care au absolvit Gimnaziul Grăniceresc, academicieni care au absolvit Școala Normală Năsăud, academicieni care au absolvit Școala Trivială Năsăud, academicieni legați conjunctural sau familial de Năsăud. În final: Academicieni legați conjunctural sau familial de județul Bistrița-Năsăud. Acest segment amplu relevă din nou tradiția rodnicului învățământ năsăudean.

     Pentru edificare asupra... spiritului textelor cuprinse, voi aborda segmentul „Invitați”. Sunt fragmente de interviuri, publicate în mass-media românească, datorate mai cu seamă lui Menuț Maximinian și unor condeieri pricepuți în vioiciunea dialogului: Olimpiu Nușfelean, Anca Vancu, Cătălin Manole, Medeea Stan, Veronca Petruț, Maria Buda. Voi insera fie afirmații din dialog, fie sintagme caracteristice crezului cultural al intervievaților. Astfel:

     * Regizorul, scenaristul de talie intenațională Radu Afrim, se lasă cu plăcere ademenit  de evocarea copilăriei și cursurilor liceale de la Beclean, stare de suflet pe care, precum afirmă, o trăiește   „pe anotimpuri”.

     * Managerului Casei de cultură a Sindicatelor Bistrița, Alexandru Câțcăuan, îi place să nu se uite că „Toți marii oameni de cultură  au fost la Festivalurile „Liviu Rebreanu”, „George Coșbuc” și „Mărul de Aur”.

     * Managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș, consideră „Muzeul, loc al trecutului strămoșilor noștri”.

     * Faimosul artist plastic Marcel Lupșe (autorul coperților volumului de acum) crede că: „Încet, cărămidă cu cărămidă, am reușit să fac un edificiu care stă destul de bine înfipt în sol.”

     * Faimoasa cantautoare, artista Ada Milea, deși colindă merdianele lumii, ține să se știe: ”Bistrița-Năsăud e cel mai optimist nume de județ pe care-l aud.”

     * Poetul, preotul, managerul Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, Ioan Pintea,  consideră că: Raftul cu cărți este „cea mai frumoasă invenție a minții umane”. Da, acest crez nu e emfatic, ci seducător, potrivit activităților de zi cu zi, desfășurate în lăuntrul celor două clădiri de la Bistrița și în bibliotecile din întinderea județului (fiind considerată una dintre cele mai prestigioase biblioteci la nivel național).

     * Alexandru Pugna, Managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, are convingerea că „Apărând valorile adevărate ale neamului, ne apărăm identitatea.”

     * Într-un amplu interviu - „De la documentele feudale și medievale la fondul pandemiei” - doamna Cornelia Vlașin, șef Serviciu Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, alcătuiește o imagine convingătoare despre importanța documentului în istoria unei nații.

     Cartea de acum ilustrează și o situație rarisimă în lumea culturii, aceea a unei familii în care cei trei bărbați excelează în acest domeniu. La Beclean sunt trei Podaru. Tatăl, Aurel Podaru, e renumit pentru postura sa de promotor al manifestărilor în domeniul culturii; scriitor, jurnalist, a pus la cale organisme de creație literară, a stimulat apropierea de literatură a tinerilor din zonă. Unul dintre fii, Adrian Podaru, este licențiat în teologie, în litere, susține la Cluj-Napoca cursuri și seminarii de patologie și literatură post-patristică, susține interviuri și emisiuni Radio Tv, participă la manifestări științifice în țară și peste hotare; și, ca un corolar al prestanței sale, actualmente este prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. De asemenea, fiul Ovidiu Podaru este profesor universitar la Facultatea de Drept a universității clujene.

     Finalmente, trebuie reținut faptul că ideea pentru alcătuirea unei asemena cărți, „Spiritul locului”, se datorează unei inițiative pentru care regretatul, efervescentul om de cultură, Andrei Moldovan l-a capacitat pe antologatorul de acum, Menuț Maximinian.

     Ei bine, cartea are un preambul, ca un fel de binecuvântare, „un gând” al Președintelui Academiei Române, Excelența Sa  Ioan-Aurel Pop. După câteva opriri pe verticala istoriei românilor, își încheie adresarea astfel:

     „Ei, scriitorii,  prin antologia Spiritul locului, gândită de Menuț Maximinian, sfințesc locul cu verbul lor și ne conving mereu că „la început a fost Cuvântul”.