Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Elena M. Cîmpan: Duhul unei cărți

Vineri, 28 octombrie, ora 12, la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, lansarea antologiei Spiritul locului. Ținutul Bistrița-Năsăud prin ochii scriitorilor, carte gândită de Menuț Maximinian și apărută la Editura Școala Ardeleană. Invitați: Ioan-Aurel Pop, Irina Petraș, Constantina Raveca Buleu Pe lângă un cuvânt al editorului Vasile G. Dâncu, sunt de așteptat intervenții ale autorilor prezenți la eveniment.

 

    Orice se poate spune despre cartea „Spiritul locului”, antologie de Menuț Maximinian, apărută la Editura „Școala Ardeleană”, Cluj- Napoca, 2022, numai că este mică, nu. La cele 563 de pagini ( fără cuprins ), format aproape A4 ( poate fi și cel din titlul Anei Blandiana, „Patria mea, A4” ) concurează cu vechile letopisețe, cronici, ceasloave, documente de cercetat prin arhive, lăsate de la curțile domnești, cu sau fără sigiliu. Doar că este un volum nou, mirosind a texte unul și unul, în măsură să (re)creeze, să susțină și să genereze un spirit al locului. Să creeze, pentru că nimeni/ nimic până acum n-a adunat împreună atâția autori și atât de multe scrieri legate de Bistrița, ceea ce înseamnă că Antologia lui Menuț Maximinian este una de căpătâi, de așezat la capăt de raft, de bibliotecă, de preocupări. Să susțină, cu convingere, că acest loc este unul ales, care merită să rămână unitar, prin operele ce l-au descris, cântat, consemnat. Să genereze, aidoma unui curent de opinie, o întreagă mișcare de păstrare a specificului literar din patria lui Coșbuc, a lui Rebreanu, a lui Ion Pop Reteganul, a lui Andrei Mureșanu. Toate cele trei acțiuni converg spre un „spirit al locului”, acel „genius loci” sau „spiritus loci”, conform expresiei latine, care poate să fie înțeles și drept „suflet” al locului. Un fel de duh protector.

      Mergând mai departe cu această teorie asupra spiritului unui loc, fără a ne îndepărta prea mult de substanța cărții în discuție ( după cum vom vedea, fiecare ipoteză se susține cu textele prezente în Antologie ), există, așa cum știm, spirite bune și spirite rele, amândouă destul de oculte, mai ales când e vorba de povești, de personaje, pe care nimeni nu le poate garanta ( literatura însăși stând sub un climat al nesiguranței, al lipsei de a proba cele scrise, citite, mizând, aici, pe încredere, aproape oarbă ), de unde și nelipsita vrajă care ne însoțește prin lumea de rang secund, în oglindă cu cea adevărată. Înfruntându-se, ele, spiritele, se regăsesc în textele autorilor prezenți, sub diferite forme, expresii, aluzii și iluzii. 

      Ceea ce ni se pare cu devărat miraculos este faptul că spiritul/ duhul nu se vede, dar se simte. Este una din trăsăturile magice ale literaturii, care nu i se dezvăluie decât celui care a ajuns la un anumit stadiu de a dialoga cu cărțile, cu operele, având timp petrecut împreună, ani de lecturi, de căutări și aflări, pentru ca armoniile să se întâmple și afinitățile ( „elective” ? ) să-și facă simțită prezența. Înlocuind spiritul cu duhul ( ele fiind, de altfel, sinonime ), duhul este ultimul care părăsește trupul, este ceea ce rămâne, după ce nimic nu mai e. Literatura păstrează amintiri despre tot ce a fost, prin texte nenumărate, încât am putea spune că nu doar noi devenim duh, ci și literatura poate avea acest atribut, și încă unul protector.

     După o introducere atât de lungă în sfera spiritului/ duhului, revenind la paginile cărții „Spiritul locului”, girată de la bun început de Cuvinte introductive, semnate de Ioan - Aurel Pop și Irina Petraș, recunoaștem că tot ce a dat pământul bistrițean – năsăudean, în materie de literatură, se găsește strâns aici, cu strădanie, stăruință și răbdare, de la cei ce-au fost până la cei ce ( mai ) sunt, într-o logică n-am spune nici cronologică, nici grupată pe domenii, ci, pur și simplu, într-o călătorie prin timp, cu prozatori, cu poeți, cu preoți, cu istorici, cu academicieni, în pagini de operă, în interviuri, în mărturii. Fiecare după posibilități, și nouă, cititorilor, după nevoi. Găsim în carte, ca-ntr-o devălmășie a literaturii, ca într-o sală mare a tronului, domnitori și domnitoare ale literaturii, în vremea lor, din trecut, până în zilele noatre. Cu mulți dintre cei care alcătuiesc spiritul locului acesta ne întâlnim pe stradă, ne salutăm sau nu și ni se pare ciudat că, parcă, posteritatea crește, se formează sub ochii noștri.

      Lista celor prezenți în carte se poate întinde pe pagini bune, care ar apăsa greu asupra acestui text de prezentare. Pentru cei familiarizați cu specificul literar, cultural și spiritual al Bistriței și Năsăudului, o astfel e carte constituie un fapt firesc, de datorie față de înintași, față de urmași. Pentru cei, însă, cărora nu le este foarte clară contribuția bistrițenilor și a năsăudenilor la marea constucție a literaturii și culturii române, cu siguranță, cartea  reprezintă o iluminare, ca cea care ne însoțește atunci când aflăm un lucru pentru prima dată.

      Avantajul unei astfel de cărți este că, deși este deosebit de voluminoasă, ea nu plictisește, prin schimbarea imediată, după numai câteva pagini, a stilului, a felului de exprimare, a subiectului, a faptelor prezentate, a trecerii, pe nesimțite, de la un autor la altul. Diversitatea, în măsură să confere unitate, este un lucru valoros, ce rămâne peste ani, ca un ecou.

     Prin carte trece duhul, ceea ce înseamnă că o carte cu duh este o carte vie, cu viață. Scriitorii, ca duh ai unei cărți. Literatura, ca duh. Sunt sintagme ce se formează, parcă, instantaneu.

     Cartea lui Menuț Maximinian, „Spiritul locului”, având ca subtitlu „Ținutul Bistrița- Năsăud prin ochii scriitorilor” este un „loc” unde se întâlnesc multe spirite, care, doar împreună, pot influența un destin.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5