Crucea Drumului

În geografia psihică a satului natal, drumul principal ce străbate localitatea, ajunge la un spaţiu dat în centru, la o bifurcare, o direcţie conducând înspre dealuri, iar cealaltă direcţie înspre Someş… este Crucea Drumului, „The Cross of the Road” numind-o şi după limbajul occidental în care mulţi consăteni luptă întru existenţă; fiind centrul comunităţii şi pe axa principală a satului „Dorf”, Crucea Drumului îmbracă mai multe semnificaţii, o multi-semanticitate, nu numai a geografiei psihice a comunităţii dar şi a geografiei ei umane „Human geography”.

Astfel, Crucea Drumului este memoria tuturor generaţiilor trecute şi prezente şi sperăm şi viitoare, în drumul lor de la primii paşi, înspre maturitate, mergând la muncă, la şcoală, la joc sau la nuntă, la botez sau parastas; prin convergenţa spaţiilor din mai multe direcţii, şi deschiderea lor înspre lume, Crucea Drumului a transformat spaţiul psihic prin însufleţire în… spaţialitate, adică dându-i, conferindu-i sens şi semnificaţie „Sinn und Bedeutung”.

Prin însufleţirea umană a Crucii Drumului, deci, dobândind o spaţialitate proprie, locul „nomos” devine şi memorie, ca memorie a amintirilor din frageda copilărie, până la ultimul drum, fiindcă direcţia înspre deal duce şi la locul de veci a comunităţii… pe aici s-a mers şi la botez la Sfânta Biserică, pe aici s-a mers şi înspre odihna eternă a lumii de apoi „the Other World”… astfel temporalitatea existentului uman este încrucişată de eternitatea „Eternity” din lumea tăcerii, deci o intersecţie a timpului, prin care temporalitatea „Temporality” este învăluită întru eternitate „Non-Temporality”. Prin Crucea Drumului am făcut primii paşi şi primele cuvinte, pe aici am mers la şcoală sau la muncă, pe aici înspre Occident, pe aici ne-am maturizat şi am îmbătrânit „gest-get old”, pe aici ne-am condus înlăcrimaţi părinţi şi fraţi, pe mama Ica, pe mama Tore şi acum pe doamna Emilia, pe aici ne trăim memoria bucuriilor şi dramelor, provocând destin „Schicksal” înspre destinialitate, prin care memoria individului se înfăşoară în cea a comunităţii… iată cum un loc, o intersecţie aparent neînsemnată îşi primeşte o multitudine de semnificaţii, continuându-se psihic în conţinătorul ei uman, împletind spaţialitate şi temporalitate şi destinialitate întru acelaşi punct care este şi linie şi suprafaţă, toate întru desfăşurare şi multiplicare… desigur, fiecare localitate îşi are centrul ei, mai mare, mai mondial, mai renumit, fie New York, Paris sau Londra, dar a noastră mai mică, mai anonimă, este puternic marcată de propria noastră fiinţă, de propriul nostru suflet, de propriul nostru destin, fiind unică şi dincolo de orice temporalitate, trăind, murind şi reînviind odată cu noi, ce o străbatem ca dimensiune a tuturor dimensiunilor… nemuritoare Cruce a Drumului…