Handbal feminin

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a pierdut meciul cu Dunărea Brăila, 22-26

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a pierdut partida disputată, duminică după- amiaza, în Sala Polivalentă, cu HC Dunărea Brăila, contând pentru etapa a 12-a a Ligii Florilor, scor 22-26 (13-11).

”Din păcate de ce ne-am temut mai tare nu am scăpat. Nu am reușit să ne echilibram după deplasarea de la Galați. Trebuie să ne digerăm repede frustrările și să o luăm de la capăt. Avem o săptămână la dispoziție să pregătim meciul cu Vâlcea. Vă promit că vom merge să jucăm cel mai bun handbal de care suntem noi în stare la momentul acesta ”, a declarat Horaţiu Paşca,antrenor principal CS Gloria 2018 BN.

         Au marcat pentru echipa noastră Valentina Ardean Elisei (9), Andreea Tetean (3), Magdalena Paraschiv (3), Laura Pristăvița (2), Szilvia Szabo (2), Nicoleta Dincă (1), Teodora Bloj (1), Daniela Rațiu (1).

În poartă, Ana Maria Măzăreanu a salvat patru mingi trimise de brăilence pe poarta sa, iar Cristina Sîntămărean, un gol.

În ultima etapă a turului, Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud va juca, duminică, 20 ianuarie, de la ora 17.30, cu liderul actual, SCM Rîmnicu Vâlcea, partida fiind trasmisă de TVR.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]