Daniel Suciu (PSD): Harta banilor prezentată de Robert Sighiartău este din 2012, când la guvernare era PDL

Deputatul Daniel Suciu a reacţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, faţă de declaraţiile liderului PNL BN, Robert Sighiartău, pe tema alocărilor bugetare repartizate judeţelor României. Parlamentarul social-democrat a ţinut să-i spună colegului său de la Camera Deputaţilor că a prezentat date apărute în cotidianul „Gândul” în 2012, care făceau referire la bugetelor din 2011, perioadă în care la guvernare era PDL.

         „Am fost provocaţi noi, cei la PSD, să ne asumăm Pilda talanţilor, parcă aşa suna îndemnul colegului meu deputat Robert Sighiartău. Recunosc că m-am documentat să văd ce e şi cu Pilda talanţilor, dar şi cu acea hartă. Cred că recunoaşteţi această hartă în care judeţele noastre din Ardeal apăreau cu nişte procente. Era prezentat această hartă ca şi cum ar fi banii pe care Guvernul îi înapoiază judeţelor în anul în curs, ceea ce un europarlamentar PNL şi un preşedinte de filială a PNL nu v-a spus este că această hartă este încorporată unui articol publicat în 2012, iar datele prezentate în acea hartă sunt date colectate pe anul 2011. Articolul respectiv a fost publicat în 28 martie 2012, în ziarul „Gândul”, sursa fiind „Harta banilor”, un demers jurnalistic al unui ONG care a fost premiat de Agerpres pentru acurateţea datelor. (...) Harta pe care domnul Robert Sighiartău v-a prezentat-o ieri reprezentă datele financiare pe anul 2011, când, surpriză, la guvernare se afla PDL cu un premier al PDL”, a replicat deputatul Suciu, menţionând că în 2010 situaţia a fost chiar mai proastă.

         Parlamentarul PSD a ţinut să-i amintească liderului PNL B-N de sumele importante de bani atrase în Bistriţa-Năsăud prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, care nu este finanţat de la bugetul de stat. „Îi întreb pe colegii noştri de la PNL dacă ştiu că Programul Naţional de Dezvoltare Locală, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, nu face parte integrantă din bugetul şi alocările pe judeţe, ci sunt alocări bugetare separate. Îi întreb pe colegii noştri, care fac opoziţie doar de dragul de a face opoziţie, dacă ştiu din ai cui bani au intrat în judeţul Bistriţa-Năsăud 400 milioane euro, în perioada 2012-2016, când, surpriză, la guvernare era PSD. În judeţul acesta, cu banii românilor, inclusiv cu banii bistriţenilor, s-a făcut cel mai modern spital judeţean din România, peste 200 km de drumuri judeţene asfaltate, 20 de grădiniţe, cămine culturale, primării, s-au extins reţele de apă şi canalizare”, a explicat Suciu.

         Deputatul PSD l-a rugat pe preşedintele PNL B-N să nu mai încurajeze discriminările vizavi de regiuni, să nu discrimineze oamenii care trăiesc în Bistriţa cu oameni care trăiesc în Vaslui sau în Teleorman.  „Suntem români cu toţii şi nu unii sunt mai harnici şi alţii mai leneşi”, a adăugat el.

         În loc de concluzie, Daniel Suciu i-a mai transmis liderului PNL că Bistriţa-Năsăud are companii mari cu care să se mândrească, iar judeţul se află în prima jumătate a clasamentului naţional cu firme mari, performante care contribuie la bugetul de stat, deşi este un judeţ de rangul trei ca suprafaţă şi populaţie.

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]