Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Mircea Gelu Buta: Căutând parcă pe sus chipul protector al mamei, ochii înlăcrimați întrezăreau pereții acoperiți cu hărți colorate

Sunetul strident al clopoțelului se făcu auzit peste larma glasurilor, abătându-ne de la joacă, apoi vârstele, după ce s-au îmbulzit prin ușa școlii, s-au despărțit fiecare spre clasele lor. Peste tot auzeai tropăituri pe podele și pocnetul băncilor.
Stingheri, cei din clasa întâi stăteam unii într-alții, înecați între ziduri cu miros înțepător de la podelele date proaspăt cu motorină, căutând parcă pe sus chipul protector al mamei, pierdută în mulțimea celor care fremătau la intrare. În locul ei, ochii înlăcrimați întrezăreau pereții acoperiți cu hărți colorate și chipuri de animale domestice: calul, vaca, câinele, pisica.
Așa ne-a găsit doamna, care a intrat ușurel, fără să o simtă nimeni: „Bună dimineața, copii! Eu sunt învățătoarea voastră. Mă cheamă Reghina Șuteu, iar voi puteți să-mi spuneți «Doamna»”. Moliciunea glasului și blândețea privirii au făcut ca soarele să strălucească mai vesel, topind înghețul de început al sufletului nostru. Doamna a dechis catalogul și fiecare am auzit cum îi cheamă pe ceilalți colegi. Felul în care a făcut-o a sunat oarecum ciudat, întrucât a pronunțat numele întreg, nu ca acasă, unde eram învățat doar cu prenumele.
După ce ne-a cuprins cu privirea, închizându-ne pe fiecare într-o cutie, ne-a îndrumat spre banca în care urma să stăm. La final, după ce a mai strigat încă o dată catalogul, să fie sigură că nimeni nu a fost uitat, a întrebat: „Știe vreunul dintre voi să scrie?”. Mulți au tăcut rușinați, alții s-au codit, alții au dat din cap cu da și nu, iar câteva glasuri, ce-i drept, răzlețe, au vorbit cu toată gura că ei știu de acasă...
De atunci, vorba poetului, „Au trecut ca gândul anii / Și-au rămas în urma lor / Amintiri săpate-n inimi / Și-un chip grad de-nvățător” (D. D. Stancu).
......................................
Citiţi ediţia print !