Eminescu mereu cu noi !

Amintiri despre Eminescu,de Teodor V.Ştefanelli
Am primit spre lecturare patru cărţi,cu regret doar cu câteva zile înainte de această măreaţă sărbătoare de 15 ianuarie 2015,când aniversăm 165 de ani de la naşterea Luceafăru-
lui poeziei româneşti-Mihai Eminescu,aleasă şi Ziua Culturii Române,deci am primit de la un fost coleg de şcoală-sing.Gavrilă Filimon din Sighet,mare iubitor şi cunoscător al literaturii române,
poezie în special,aceste cărţi :
1.Un volum de499 pag.editat de Polirom Iaşi cu 93 scrisori ineditedin perioada 1879-1883 ale lui Eminescu către Veronica Micle şi 15 scrisori ale Veronicăi către Eminul meu iubit,2 scrisori ale Veronicăi M.către Harieta Eminovici şi o scrisoare a lui Titu Maiorescu către Mihai Eminescu,toate redate în facsimil.Câtă plăcere,să revedem scrisul ordonat al marelui poet,dar şi al Veronicăi atât de asemănător cu al lui Eminescu,el se adresează Veronicăi cu :Dulcea mea Doamnă,Dulcea mea amică,Dragă şi dulce Nicuţă,Măi Momoţelule etc.
2.Mărturii...Eminescu-Veronica Micle de Augustin Z.N.Pop(f.interesantă)
3.Amintiri despre Eminescu ,de ilustrul judecător,magistrat şi istoric Teodor V.Ştefanelli-prieten cu Eminescu la colegiul din Cernăuţi şi din perioada studenţiei la Viena.
4.Poezii de Veronica Micle.
Am luat din cărticica lui T.Ştefanelli doar,,Eminescu şi serbarea de la Putna 1871’’.dar sunt atâtea amintiri care ar trebui readuse în memoria generaţiilor actuale.
Mihai Eminescu era student la Viena când se reîntâlneşte cu T.Ştefanelli,aici prietenia lor devenind mai strânsă,dar după 1872 drumurile lor se despart când T.Ş.este trimis judecător la Câmpulung Moldovenesc,apoi pretor la Seletin,din nou la C.M.şi din 1903-prim consilier al Curţii de Apel din Liov(capitala Galiţiei) şi din 1910-consilier aulic la Curtea de Casaţie din Viena până la pensionare în 1911.Intră odată cu Nicolae Iorga în Academia Română,istoria fiind domeniul în care s-a afirmat.
La Viena,studenţii români de pretutindeni:Bucovina,Transilvania,România-spuneau ţinutului românesc din afara Austriei şi Ungariei-au format societatea academică ,,România jună’’.Ideea unei serbări organizate la Putna din 15-27 aug.1871 la mormântul marelui Erou-Ştefan cel Mare a purces de la Eminescu:,,Eminescu mi-a spus că el a ,,clocit’’această idee şi când l-am întrebat de ce retace aceasta şi nu o spune ca să o ştie toţi,nu numai cunoscuţii săi cei mai de aproape,mi-a răspuns că nu ar fi recomandabil să ştie guvernul austriac că românii din România, adecă supuşi străini,au propus aranjarea acestei serbări,dar el(Eminescu) a sugerat ideea în mai multe părţi,aşa că nu se mai ştie de la cine anume vine.’’Au început să vină la societate bani din ţară care au fost depuşi la firma comercială a doi români,,Perlea şi Murăşianu’’din Viena şi care în scurt timp au dispărut cu bani cu tot de pe piaţa din Viena.Eminescu se întreba:,,Ce va zice lumea,ce vor zice contribuenţii? Toată serbarea e primejduită şi publicul nu va mai avea încredere în noi.Şi tocmai o firmă românească a trebuit să ne aducă o decepţiune atît de amară.’’ După o şedinţă a comitetului format,tot Eminescu ne-a spus că,,vor mai curge bani şi de acu şi multe corporaţiuni şi institute publice nu au trimis încă ofrandele lor’’.S-a ales un nou comitet cu Dan Pamfil-prezident şi Mihai Eminescu-casier.Aşa din banii adunaţi s-a făcut faţă cheltuielilor.Comitetul s-a mutat la Cernăuţi ca să poată dirija de aproape lucrările;Eminescu a fost ales şi în delegaţiunea ce avea să reprezinte la serbare pe studenţii din Viena.Comitetul se stabili apoi la Putna.Eu am sosit la Putna după Eminescu.Mişuna curtea mănăstirii şi satul Putna de studenţi şi lumea ce sosise la serbare.Eminescu cunoştea cea mai mare parte din oaspeţii sosiţi din România:-Uite,acela-i Mihai Kogălniceanu şi celălalt este Cerchez-primarul Iaşilor,ei stau de vorbă cu col.Boteanu.
-Vezi,cel cu mustaţa rasă e Alexandru Xenopol venit din Berlin şi dincolo cel ce vorbeşte este Gr.Tocilescu din Bucureşti. –Uite,cel bătrîn cu barbişon este Ioan Brătescu şi cel mai tînăr e Gh.Dem.Teodorescu-corespondent al ziarului Românul.
Eminescu a împărţit foi cu o poezie în ziua serbării cu 24 strofe,tipărită la ,,Buciumul român’’din Iaşi care nu am aflat-o nicăiri reprodusă.Din poezie redau o strofă ce relevă dragostea pentru trecutul istoric:
,,La nimbul ce-ncunună mormîntul se zăreşte:
Lipniţul,Grumăzeştii şi Balta şi Ciceu,
Dumbrava Roşă,Baia şi cum îngălbineşte
Făloasa semilună la Racova de greu’’.
În procesiune,Eminescu era tăcut şi înainta cu capul plecat.Îţi făcea impresia că gîndurile sale planau în depărtări ce numai el ştia să le pătrundă.Nu a fost împiedicată nici ospătarea imensei mulţimi a poporului,nici petrecerile poporale.După prima zi,Eminescu şi Ştefanelli,neprevăzând unde a dormi s-au urcat în turnul de deasupra porţii şi s-au culcat pe fân unde veni şi Teodorescu care alese lung timp locul de culcare,potrivi fînul,îşi făcu un căpătîi învelit în pardesiu,aşternu jacheta sub dînsul,se îmbrăcă în palton şi puse lângă el o pereche de ghete de lac care nu-i încăpeau în geamantan.Dimineaţa,Teodorescu trezit mai nainte avea mare supărare că nu-şi găsea ghetele.Am răscolit tot fînul,dar în zadar.Se vede că un bun creştin ne vizitase noaptea şi plăcîndu-i ghetele cele frumoase,le şterpelise.Eminescu făcea haz şi-i zise:-vezi,aşa ceva nouă nu ni s-ar putea întîmpla pentru că avem numai o pereche de ghete şi din picioare nu ni le poate fura.Pe la sfîrşite Eminescu s-a supărat pe prefectul Orest Renei,care la această serbare împlinea funcţia de comisar al guvernului şi care s-a opus la intenţiunea multor oaspeţi de a ţine discursuri libere şi că Slavici a fost silit să declare mai repede serbarea oficială închisă.
Cel mai important lucru pentru Eminescu era însă rezultatul moral al serbării şi argumenta el: -se va ridica simţul naţional,aproape adormit pînă acuma şi va lua alt avînt.A luat şi atîta amar de inteligenţă parte la serbare,toţi bărbaţi marcanţi;ei s-au apropiat unii de alţii şi nu se poate ca acest fapt să nu influenţeze activitatea lor publică şi să nu aibă urmări binefăcătoare pentru neamul întreg.Deşi despărţiţi prin hotare politice,toţi ştiu că sunt unul şi acelaşi neam şi această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru neam,lege şi ţară’’.
A consemnat Rodica Fercana care încheie cu o strofă din poezia sa,,Tulpini de poeme’’:
,,Abia târziu mi-au înverzit cuvintele-n copaci
Şi s-au pus în verde ram versurile,
Rădăcini îmi urcă de la mândri daci
Să strângă în tulpini poemele’’.