Eminescu, sărbătorit la Uriu

Dumnezeu a vrut ca în acest colţ de rai al planetei să se ivească din dorul, bucuria şi suferinţa unui popor geniul poeziei ce ne luminează destinul şi cultura în lume, făcându-ne mândri că suntem români. Cât va exista MIHAI EMINESCU mai există speranţă, visare, iubire de om şi de natură, POEZIE !
S-au împlinit 166 ani de la naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu.
Elevii claselor primare de la Școala Gimnazială Uriu, împreună cu elevii clasei a II-a A de la Școala Gimnazială ,,Grigore Silași” Beclean, sub bagheta doamnelor învățătoare Muntean Timea, Mate Elisabeta, respectiv Moldovan Raveca, nu au lăsat să treacă nesărbătorit un asemenea eveniment. Ei au cinstit cum se cuvine memoria marelui poet, realizând o activitate literară deosebită, intitulată ,,Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei românești”, din cadrul proiectului educațional ,,Călătorie în lumea cuvintelor”.
Așteptați în pragul școlii, doamnele învățătoare de la Uriu le-au urat ,,Bun venit!” musafirilor. Toți, cei prezenți la activitate au purtat la piept ecusoane ce arătau chipul marelui poet.
Activitatea a debutat cu o scurtă prezentare power point, despre viața și creația lui Eminescu. Copiii au aflat detalii privind locul nașterii, locul unde și-a petrecut copilăria, poezia cu care a debutat, prietenia lui cu Ion Creangă. Au observant diferite imagini: casa părintească, bisericuța familiei, școlile la care a învățat, pădurea și lacul Baisa-Ipotești, plopii fără soț, teiul, care au constituit surse de inspirație pentru poeziile sale.
Un alt punct important al activității a fost concursul între echipe, intitulat ,,Eminescu prin ochi de copil’’. Elevii celor opt echipe formate au arătat în ce măsură cunosc biografia, operele şi activitatea literară a lui Eminescu.
În continuare s-au realizat desene inspirate din creația eminesciană, s-au recitat și s-au cântat versurile marelui poet. Lucrările realizate au fost afișate într-o frumoasă expoziție, pe holul școlii de la Uriu.
La final, doamna director educativ, prof. Mate Rodica, a apreciat întreaga activitate ca fiind una de succes, a felicitat atât elevii cât și cadrele didactice implicate. Elevii au fost răsplătiți cu dulciuri și diplome binemeritate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5