Evaluarea Naţională. O singură notă de 10, la Limba și literatura maghiară, pentru un elev de la „Grigore Silaşi” Beclean

Elevii de clasa a VIII-a au aflat astăzi notele obţinute la simularea examenului de Evaluare Naţională, la disciplinele Limba şi literatura română, Matematică şi Limba şi literatura maternă. Procentul celor care au obţinut medii peste 5 este de 57,24%, însă, în premieră, nu mai este nicio medie de 10. Singura notă de 10 din judeţul nostru a fost obţinută de un elev de la Şcoala Gimnazială „Grigore Silaşi” Beclean la Limba şi literatura maghiară. 

Din totalul celor 2903 elevi de clasa a VIII-a de la nivelul judeţului nostru, 2799 s-au prezentat la proba de Limba şi literatura română (96,42%), 2785  - la Matematică (95,94%) şi 80 (din 81) la Limba şi literatura maternă (98,77%). Pentru 2777 de elevi a fost calculată, finalmente, media, ceea ce reprezintă 95,66% dintre viitorii absolvenţi de clasa a VIII-a.

         Niciun elev nu are media 10, 29 de elevi au media între 9 şi 9.99 (1,04%), 157 elevi au medii între 8 şi 8.99 (5,65%), 292 elevi – medii între 7 şi 7.99 (10,51%), 511 elevi – medii între 6 şi 6.99 (18,40%) şi 601 elevi medii între 5 şi 5.99 (21,64%). Mediile sub 5 depăşesc 40 de procente, 558 de elevi fiind între 4 şi 4,99 şi 402 elevi cu medii între 3 şi 3,99.

    Pe discipline, la Limba şi literatura română, lucrurile stau cumva mai bine pentru că 73,91 dintre elevi au reuşit să ia o notă mai mare de 5, iar 110 elevi au trecut de nota 9. La Matematică, situaţia este total diferită, mai ales că mulţi dintre copii şi părinţi s-au plâns de dificultatea exerciţiilor. Oricum, doar 37% dintre copii au obţinut o notă mai mare de 5. Mai mult, sunt doar 24 de elevi care au trecut de nota 9, iar alte sute de elevi au luat note între 2 şi 5.

         La Limba şi literatura maternă – maghiară sau germană – din cei 80 de elevi prezenţi, doar opt au luat o notă mai mică de 5.

         Lucrările au fost corectate digitalizat, după ce au fost scanate în sălile din centrele de examen, urcate pe o platformă şi repartizate către profesori din toată ţara, fără să fie din judeţul de origine al candidatului.

 

         Notele de la simulare nu vor fi trecute în catalog, ci vor fi discutate cu profesorii de la clasă.

 

Calendar Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:

  • 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională

  • 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a

  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română

  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică

  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă

  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)

  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor

  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor

  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5