Gala poeziei internaţionale dedicată Zilei Culturii Naţionale. Maraton de poezie la Bistriţa. Lansare de cărţi şi reviste

Poeţi din ţară şi din străinătate s-au întâlnit la Bistriţa într-un recital de poezie de care, cu siguranţă, bistriţenii îşi vor aminti peste timp. Evenimentele derulate la Palatul Culturii au debutat cu cuvântul dr. Dorel Cosma, managerul instituţiei gazdă, care a subliniat faptul că poate doar la Bistriţa are loc o manifestare cu atâţia invitaţi de peste hotare care să aducă omagiu lui Mihai Eminescu şi Zilei Culturii Naţionale.
A urmat lansarea volumului „Conexiuni de noiembrie”, de Dorel Cosma şi Menuţ Maximinian, ce este o oglindă a Festivalului „Liviu Rebreanu” şi a celor 12 ediţii derulate până acum la Bistriţa. Antologia a fost prezentată de Elena M. Cîmpan, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” şi de Zorin Diaconescu, care au vorbit despre importanţa cărţii pentru mediul cultural bistriţean, şi nu numai, despre importanţa scrisului care rămâne dovadă a lucrurilor frumoase derulate la Bistriţa. La rândul lor, autorii au vorbit despre modul în care a fost realizată această carte care a apărut la Editura Nosa Nostra, în condiţii grafice extraordinare.
Antologia cuprinde comunicări, poezii, recenzii, articole, interviuri ale oaspeţilor ce au venit la Bistriţa la Festivalul Rebreanu, dar şi ale membrilor „Conexiuni”. De asemenea, un punct aparte îl constituie prezenţa portretelor făcute la festival de artiştii Marian Avramescu şi Lucian Dobârtă scriitorilor şi actorilor.
A urmat lansarea nr. 32-33 al revistei „Conexiuni”, care este un portret al activităţilor culturale derulate în a doua jumătate a anului la Bistriţa, amintind aici doar Târgul Mare al Bistriţei, Ziua României, Festivalul „Liviu Rebreanu”, dar şi deplasările susţinute de bistriţeni de la New York până în Malaezia, ducând cu ei frumuseţea culturii noastre. Antologia a fost prezentată de Dorel Cosma, Menuţ Maximinian şi Elena M. Cîmpan. Au urmat, rând pe rând, oaspeţii din străinătate care şi-au prezentat cultura proprie, iar mai apoi au recitat din creaţia lor. Mawar Marzuki din Malaezia a călătorit aproape 20 de ore cu avionul pentru a vedea pentru prima dată în viaţa ei România, dar şi zăpada, declarându-ne că afară este frig, dar bistriţenii sunt calzi şi prietenoşi. Harisharis şi Rima Re au venit din Singapore şi au adus cu ei cărţile publicate în mai multe limbi. Merită menţionat faptul că cei doi sunt soţ-soţie, Rima Re fiind şi câştigătoarea concursului Miss Singapore, iar soţul ei, Harisharis cochetează şi cu actoria. Din China au venit trei poeţi, coordonatorul grupului fiind Bei Ta, autorul unei reviste internaţionale de poezie, unul dintre poeţii importanţi ai Chinei (conform selecţie făcute de Biblioteca din Beijing), care i-a felicitat pe bistriţeni pentru calitatea cărţilor şi a revistelor publicate, „mult mai frumoase ca în China”. El a fost însoţit de Niu Huang şi Shao Jianguo, toţi trei citind poezii în chineză la festival. Din Indonezia a venit să-şi sărbătorească ziua de naştere, împreună cu bistriţenii, Srie Sugeng Edhie Kwortanto, care nu este doar poet ci şi regizor, filmând printre alţii cu Peter Brook. El a fost aşteptat la Bucureşti pe aeroport de ambasadorul Indoneziei la Bucureşti, şi însoţit în Bistriţa de reprzeentanţii ambasadei. Mare lucru să dea un asemenea respect poeziei, ştiut fiind faptul că ambasadele noastre de multe ori nici măcar nu răspund la telefon.
Prezent de mai multe ori la Bistriţa, poetul Mesut Senol din Turcia, declarat de români „ambasador” al culturii noastre, a venit şi de această dată cu surprize pentru noi. Din Germania au fost prezenţi Ioana Heidel şi Miki Weihrauch, întregind astfel turul internaţional de poezie. Preoţii Nicolae Feier şi Vasile Beni au avut scurte intervenţii despre cultura şi religia românească, iar mai apoi a urmat un recital de poezie susţinut de invitaţii din ţară: Alexandru Florin Ţene – preşedintele Ligii Scriitorilor din România, Titina Ţene, Mariana Pândaru Bârgău – director revista „Ardealul literar”, Aurel Pop – director revista „Mărturii literare”, Elena Petruţ, George V. Precup; iar criticul Antonia Bodea de la Cluj a prezentat o conferinţă despre receptarea operei lui Mihai Eminescu. Preşedinta Elena M. Cîmpan şi-a prezentat noua carte „Cinci poeţi germani”, apărută la Editura Karuna, iar mai apoi oaspeţii au făcut cunoştinţă cu membrii Societăţii „Conexiuni”.
A fost un maraton de poezie ce a durat mai bine de patru ore, de care s-au bucurat atât oaspeţii, cât şi gazdele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]