( Interviu) Pr. Emanuel Vidican: Ca tată a trei copii încerc, să fiu responsabil. Trăim vremurile pe care le trăim, trebuie să avem mare grijă de vlăstarele noastre

Emanuel Vidican,  părintele secretar al Protopopiatului ortodox din Bistrița, un părinte drag tinerilor bistrițeni, un părinte cu har și precizie în tot ceea ce spune și își propune a realiza atât în problemele regăsite în rândul tinerilor dar și a celor mai înaintați în vârstă care îl caută și îi cer sfaturi, îndrumare.

Încă de la început, doresc să îi mulțumesc pentru timpul acordat, pentru pozitivismul de care dă dovadă și bineînțeles explicațiile și sfaturile date.

Recomand tuturor tinerilor și nu numai să lectureze interviul realizat în rândurile următoare, cu siguranță cei aflați în nevoie îl vor căuta, iar la el vor găsi înțelegere, un sfat bun și poate chiar un duhovnic de care ar avea nevoie, fără să o știe.

Părintele Emanuel Vidican de la Protopopiatul Ortodox Bistriţa este de curând și doctor în Teologie Magna Cum Laude, ocazie cu care îl și felicităm pentru titlul obținut și pe lângă blândețea și modestia pe care le stăpânește foarte bine, îi dorim ca la fel și sănătatea, răbdarea și înțelepciunea să nu-l ocolească niciodată.   

Doris Nedelea: Sunteți preotul tinerilor bistrițeni de aproape zece ani, știm că harul vine de la Dumnezeu, iar din familie se culeg mereu roadele ... acum, vedeți o oarecare diferență între tinerețea pe care ați trăit-o dumneavoastră (gânduri, planuri, idei, concepții) după împlinirea vârstei de 18 ani și ceea ce au ajuns să trăiască tinerii azi?

Pr. Emanuel Vidican: Așa este, sunt preot de zece ani din data de 8 iulie 2012 când în urma examenului de la Centrul Eparhial am fost admis ca și preot misionar pentru Protopopiatului Bistrița. Harul vine de la Dumnezeu prin punerea mâinilor episcopilor asupra candidaților spre hirotonie, iar mai apoi preoților, continuând succesiunea apostolică.  Copilăria, tinerețea din vremurile noastre era cu totul altfel decât ce este în zilele noastre. Știam să zâmbim mai mult, să ne jucăm unii cu alții să împărțim jucăriile între noi ... , au fost vremuri frumoase ale tinereții. Gândurile, planurile ideile generației noastre erau oarecum fixate încă de pe băncile școlii. Îmi aduc aminte de aceea  întrebare: ” Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, cred că generația noastră am știut să răspundem și majoritatea și-au îndeplinit visele. Eu de mic mi-m dorit să devin preot, obișnuit din familie și având ca exemplu pe tatăl meu. Trăim cu nădejdea că tinerii din zilele noastre au planuri, gânduri mărețe să ajungă oameni de bază în societate, chiar dacă timpurile nu le sunt foarte prietenoase, iar ”idolii” lor fac parte din generația fără frică de Dumnezeu ( nu generalizăm). Unii tineri sunt preocupați mai mult de rețele sociale, cum să facă să ”fenteze” legile, școala, părinții societatea, însă sunt mulți tineri care culeg roadele învățăturii, exemple și idoli pe care-i urmează să își îndeplinească gândurile. Cred că există o diferență între ceea ce noi am trăit și trăiesc tinerii de azi.

D.N.: Văd tineri care vin la biserică, tinere familii care își aduc copilașii duminică de duminică la Sfânta liturghie, la împărtășanie, vinerea la săvârșirea Sf. Maslu, consider că această prezență a tinerilor nu poate decât să vă bucure, însă aș dori să vă întreb cum îi îndrumați pe cei tineri spre rugăciune? Am ajuns să trăim zile complicate, zile în care poate : libertatea exprimării, șansa de a găsi răspunsuri oriunde în online – scot la iveală multe păreri, idei confuze, neadevăruri, cum reușiți să îi mențineți pe tinerii care vă cer ajutorul pe drumul rugăciunii, al milosteniei?

Pr. E.V.: Bucuria este mare văzând că părinții îi aduc pe cei mici la biserică și îi învață de mici să se roage, să se întâlnească cu Hristos și biserica. Ne spune Mântuitorul Nostru Iisus Hristos  ”Lăsați copiii să vină la mine, că a lor este împărăția cerurilor”. Le explic familiilor tinere că fără Dumnezeu nu ar avea nimic din ce au acum și doar cu ajutorul Lui vor reuși în viață, iar făcând referire la rugăciune îi îndemn să se roage cât de mult pot, să nu lipsească din programul lor zilnic fără să înalțe o rugăciune către Dumnezeu. Rugăciunea este calea spre întâlnirea cu Hristos, spre o viață plăcută lui Dumnezeu. În această perioadă grea pe care o traversăm am ținut legătura foarte mult cu credincioșii noștri și în mediul online, făcându-mă punte între biserică și ei, fiind în permanență în ajutorul lor, ajutându –i să nu își piardă credința și nădejdea în Bunul Dumnezeu. Orice încercare pe care o avem are un scop. Acela de a ne întări, de a ne deschide ochii spre a vedea Adevărul și a conștientiza că toate sunt cu voia lui Dumnezeu.

D.N.: În prezent coordonați și Asociația tinerilor creștini ortodocși din Bistrița, v-aș ruga să ne spuneți câteva cuvinte despre ideea înfințării acestei asociații, acțiunile și bineînțeles  componența actuală?

Pr.E.V.: Fac parte din conducerea Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Bistrița. Înființarea ei a venit de la Părintele Mitropolit Andrei, care a dorit ca în fiecare Protopopiat să existe o asemenea Asociație prin care să fim mai aproape de tinerii noștri. Până la această pandemie care ne -  a dat pe toți peste cap, am avut întâlniri cu tinerii la sediul Protopopiatului, în parohiile din cuprinsul județului în care am încercat să le răspundem tinerilor la întrebările pe care le adresau. Trebuie menționat că această Asociație alături de tinerii ei, au  participat la întâlnirile tinerilor de la Baia Mare, Iași, București și nu în ultimul rând la ”Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj – Napoca” unde timp de 3 zile au fost peste 7000 de tineri din toate țările lumii. Aceasta ne – a dat un imbold să organizăm în anul 2017 la Bistrița prima manifestare de acest gen al Bisericii unde au fost prezenți peste 300 de tineri din Arhiepiscopia noastră, timp de 2 zile în burgul nostru Bistrița, unde am organizat workshopuri, întâlniri între tineri din diferite zone. A fost un eveniment minunat!

D.N.: Ne aflăm în Postul Paștelui, încercăm să fim mai buni cu unii cu alții, să aducem slavă Fiului lui Dumnezeu, Fecioarei Maria și bunului Dumnezeu. De multe ori auzim că nu e de-ajuns să postim doar, dacă gândurile și faptele noastre nu se îndreaptă, postul este în zadar. Mulți dintre noi considerăm unele lucruri, păcate mici, există o clasificare a păcatelor mici(mai puțin grave) și a păcatelor mari (grave)?

Pr. E.V.: Ne aflăm într – o perioadă frumoasă a Anului Lituric, în Postului Sfintelor Paști, o perioadă în care trebuie să fim  mai buni unii cu alții, să încercăm să ne facem o retrospectivă a vieții noastre, a vieții pline de patimi, vicii. Această perioadă are ca rezultat întoarcea de la păcat spre virtute.  Păcatul este păcat!.  Nu este om fără de păcat. Nu putem vorbi de păcate mici sau mari, fiindcă ele sunt păcate. Într-adevăr Sfinții Părinți  împart păcatele: Păcate grele și păcate ușoare. Cele grele ofensează mai grav și pe Dumnezeu și pe semenii noștri. Cele ușoare sunt aproape inevitabile, că oameni suntem!

D.N.: Poate că ne-ar ajuta pe mulți dintre noi, cei tineri și nu numai, să aflăm de la dumneavoastră de unde începe astăzi practic, păcatul?

Pr. E.V.: Bună întrebare! Păcatul începe, sau a început din vechime, de la primii oameni Adam și Eva. Să ne aducem aminte de cuvintele lui Dumnezeu: ” A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: «Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!( Cartea Facerii. Capitolul 2.16-17). 

D.N.: Observăm zilnic și poate că dumneavoastră știți, cu siguranță, mult mai multe exemple concrete în care părinții nu se mai înțeleg cu proprii copii? Invidia dintre frați... ca să nu mai zic de neglijența și răutatea față de bunici ... un conflict al generațiilor l-aș numi ... ce sfaturi dați dumneavoastră acestor tineri, dar bineînțeles și părinților deoarece sunt convinsă că și părinții au nevoie câteodată de un sfat bun, care să vină din rândul tinerilor?

Pr. E.V.: Se vorbește astăzi de conflictul între generații, dar nu trebuie să uităm porunca a 5 – a din Decalog:  ” Cinsteste pe tatăl tău și pe mama ta.....” iar în altă parte în Sfânta Scriptură se spune: ” Părinților, iubiți pe copiii voștri și nu-i întărâtați la mânie”. Totul pornește de la dragostea  - unii pentru alții.

D.N.: Aveți o familie frumoasă, alături de doamna preoteasă, Alexandra și cei trei copii frumoși și cuminți, pe băiețel îl văd mereu în dreapta dumneavoastră și a protopopului, Vidican Alexandru (bunicul) la mai toate liturghiile pe care le oficiați. Cred că este o bucurie și o liniște sufletească să vedeți că intențiile de a prelua misiunea din tată-n fiu există, însă, cum este preotul Emanuel Vidican ca și părinte/tată? Ar fi o întrebare pentru cei mici ai familiei, dar momentan v-o adresez dumneavoastră, de obicei, ca și părinți și nu numai, găsim mereu loc de mai bine, de aceea mi-aș dori să aflăm câteva sfaturi de la dumneavoastră și din postura aceasta!

Pr. E.V.: …, Vă mulțumesc pentru aprecierea făcută. Toți copiii pentru părinții lor sunt cei mai buni, mai cuminți, mai deștepți… . Este o bucurie și o mângâiere sufletească văzându-l pe Alexandru ( fiu) că îi place să vină cu mine de dimineață la Sfânta Biserică. Cum a început totul?. Într –o dimineață însorită de duminică, Alexandru îmi spune: ” Tati vreau să vin cu tine la Biserică”, i-am spus: ” Este devreme să vii cu mine la ora asta”. Iar el a continuat, ” Vreau!”. Din dimineața aceea în fiecare zi de duminică și nu numai, vrea să fie alături de mine în Sfânta Biserică. Niciodată nu i-am spus hai cu mine. Îmi aduc aminte cu  mare drag și bucurie, că la fel făceam și eu când eram copil, mergeam cu mare drag la Biserică alături de tatăl meu. Proverbul românesc s-ar potrivi foarte  bine: ” Așchia nu sare departe de trunchi”.  Ca și părinte/ tată a trei copii, încerc să fiu cât mai  bun și mai responsabil.

D.N.: ”Nu e voie!”, ”Nu e bine!”, ”Ești rău/rea!”, ”Nu fă asta!” – sunt cuvinte simple, poate prea dure, după părerea dumneavoastră ar trebui, ca și părinți, să le înlocuim sau chiar să le evităm?

Pr. E.V.: Poate o să vă mire răspunsul meu. Nici să le înlocuim sau  să le evităm. Copiii din zilele de astăzi trebuie să știe de frica din iubire față de părinți, de învățători în sensul bun al cuvântului. Părerea mea că doar așa o să-i putem ține pe o cale de plutire, de mijloc. Să ne aducem aminte cum a fost când eram noi copii. Doar dacă se uitau părinții noștri la noi cu o privire,  știam ce trebuie să facem, sau  că am greșit cu ceva.  Cred că părinții trebuie să fie autoritari față de copiii lor. Trăim vremurile pe care le trăim, iar părerea mea este că trebuie să avem mare grijă de vlăstarele noastre, chiar dacă Uniunea Europeană vrea să ne impună cum să  ne creștem copiii. Fiecare părinte știe ce este cel mai bine pentru copilul său și ce vrea să aibă mai târziu.

D.N.: Păcatul, oricum ar fi el, poate fi iertat în fața lui Dumnezeu? Cum?

Pr. E.V.: DA. Nu este păcat care să nu fie iertat de Dumnezeu. Însă pentru acest lucru este necesar să venim în scaunul Spovedaniei, să ne mărturisim sincer, fără rezerve, păcatele săvârșite. Spun de multe ori, că nu trebuie să ne fie rușine să mergem la duhovnic să ne spovedim pentru faptele noastre, spunându-le celor care vin: ” Când am făcut cutare lucru sau altu nu ne – a fost rușine, iar acum când vrem să cerem iertare de multe ori venim rușinati”. Sfinții Părinți ne spun: ” Să nu facem concesii cu diavolii, că ne înduplecă până săvârșim pacatul”. După o spovedanie sinceră urmează și canonul care are ca scop îndreptarea noastră. Vă îndemn pe toți să vă faceți timp să citiți Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în care vom înțelege cât de păcătoși si mici suntem față de Dumnezeu care ne – a creat și așteaptă să ne ridicăm din starea de păcătoșenie.

D.N.: Așa cum spuneam și mai sus, ne aflăm în Postul Mare, ca și preot dar și ca și părinte, ce îi sfătuiți pe tinerii (și nu numai) credincioși  să facă pentru a dobândi o liniște sufletească, pentru a fi fericiți și recunoscători cu și pentru darurile zilnice, pentru a duce o viață mai bună?

Pr. E.V.: ”Rugați – vă neîncetat, că nu știți ziua și ceasul când vine Fiul Omului”. Liniștea sufletească vine o dată cu împăcarea cu cei din jurul nostru. Preotul, în misiunea lui unică îi pomenește pe toți, îi iubește pe toți, se roagă pentru toți și le poartă sarcinile la toți.