Ioan Oltean: În acest moment este exclusă o restructurare guvernamentală

Nu se poate vorbi de remaniere guvernamentală, decât după ce PSD va depune o nouă moţiune de cenzură, aşa cum a anunţat, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

În opinia lui Oltean, se poate vorbi despre o remaniere, doar după ce se va cunoaşte următorul pas pe care îl va face opoziţia, dacă va depune sau nu, o moţiune de cenzură.

,,Deocamdată, problema remanierii nu o punem azi, pentru că vrem să vedem care este următorul pas pe care îl face opoziţia. Dacă va depune o moţiune de cenzură, cu certitudine nu vorbim de remaniere înainte. O remaniere poate fi discutată mâine, dacă nu e vorba de o moţiune de cenzură a PSD sau după, dacă PSD va depune o moţiune, aşa cum a anunţat. Dar, vorba premierului, remanierile nu se discută, se fac. Asigur că va fi o remaniere serioasă, care va avea efecte pozitive în planul îmbunătăţirii calităţii Guvernului. Mă refer şi la cantitate şi la calitate”, a spus Ioan Oltean.

Întrebat dacă se va lua în calcul comasarea unor minister, Oltean a răspuns că în acest moment nu se pune problema unei restructurări guvernamentale.

,,În acest moment, este exclusă o restructurare guvernamentală. Aceasta poate fi luată în calcul, dar nu acum, ci la momentul potrivit. Acum discutăm despre restructurarea agenţiilor, despre o regândire a numărului secretarilor de stat, a vicepreşedinţilor de agenţii, a reducerii numărului de personal, pentru că aceea pe care Guvernul a făcut-o până acum s-a dovedit a fi insuficientă. Diminuarea cu 36.000 de locuri de muncă în sectorul bugetar s-a dovedit a fi o măsură insuficientă pentru diminuarea cheltuielilor”, a conchis Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5