Ioan Turc: Am discutat cu premierul Ludovic Orban despre întregul proces de dezvoltare și modernizare a Bistriței!
Lun, 09/07/2020 - 19:19
Am discutat cu premierul Ludovic Orban, liderul Partidului Național Liberal, despre întregul proces de dezvoltare și modernizare a Bistriței.
În anul 2007, când Ludovic Orban era ministru al Transporturilor și eu viceprimar al Bistriței, am insistat și am găsit înțelegere pentru realizarea celei mai mari investiții din 1990 până în prezent, anume reabilitarea Drumului Național 17 și prin intravilanul municipiului nostru. Acum, centura Bistriței, amânată atâția ani, va fi tratată cu prioritate, în cadrul proiectului de drum expres Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava.
Dintre proiectele discutate cu primul ministru mai pot enumera:
- Construirea de parcări rezidențiale și nerezidențiale;
- Realizarea unui complex modern cu creșă și grădiniță, prin Compania Națională de Investitii. La deplasarea prin Parcul municipal, i-am arătat premierului locul unde consider că este oportună această investiție (actuala grădiniță “Dumbrava Minunată”);
- Reabilitarea stadionului municipal, tot prin Compania Națională de Investiții, după clarificarea situației juridice a acestuia.
Bistrițenii merită un standard de viață similar cu cel oferit de orașele moderne din Ardeal.
#SePoate și la Bistrița!
https://www.facebook.com/ioan.turc.33/videos/1021688224968415/
Articol electoral comandat de Partidul Naţional Liberal – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de SC RĂSUNETUL MEDIA SRL – WWW.RASUNETUL.RO, CUI mandatar financiar 21200012.
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Turc, întâlnire, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă. Printre discuţii, extinderea rețelei de gaze naturale
- (Video) Premierul LUDOVIC ORBAN s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri din județul nostru. Drumul Expres, Centura Bistriţei, introducerea de gaz, apă şi canal, pregătirea anului şcolar, teme dezbătute la Bistriţa
- Primarul Ioan Turc, întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria. Ce proiecte sunt prioritare
- Ludovic Orban: Bag mâna în foc pentru profesionalismul, cinstea, puterea de muncă ale lui Ioan Turc şi Stelian Dolha!
- Primarul Ioan Turc, o nouă întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, pentru a analiza investițiile finanțate de Guvern

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În Biserica Ortodoxă ”Sf. Trei Ierarhi” de pe strada ”Alexandru Odobescu” s-a desfășurat duminică,...
Comentarii
Vizitator -
Mar, 14:27
Motto:
“Mută-i întrebarea ce răsună-afară, Leru-i ler,
Au murit degeaba, ce-ați făcut din țară,...
Șugar Liviu -
Lun, 11:20
La mulți și fericiți ani,stimate domn.Sărbatori fericite întregii familii!
Toni -
Lun, 10:23
Prea multă politizare. Pe vremea când Gabriel Lazany era Managerul Spitalului Județean de Urgență,...
Radulescu Crina -
Dum, 10:47
Domnul Catinean este un psiholog exceptional,ma ajutat sa trec peste depresie si azi sunt bine...
prof Vasile Găuream -
Vin, 18:09
„Cartea poștală din București” a fost una din cele mai frumoase proze lirice pe care le-am putut...
Aniversări
La popas aniversar, adresăm calde urări de bine doamnei VOICHIŢA BURIAN, expert contabil.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, adresăm în ceas aniversar, domnului ec. IOAN ŢINTEAN, fost parlamentar și prefect al...
Sincere urări de sănătate şi bucurii, putere de muncă și proiecte profesionale și personale reușite îi dorim, în ceas aniversar, doamnei prof.
In Memoriam
Nici nu se putea o mai frumoasă trecere de pe pământ la cer pentru Părintele profesor, arhidiaconul Cornel Pop, decât acum, în inima lui decembrie,...
























Adaugă comentariu nou