Ipostaze transatlantice cu Florin Piersic

Era trecut déjà de ora 11 din noapte… Timpul despărţirii noastre de maestrul se apropia.
Tocmai spusese că vrea doar cu câteva cuvinte să ne mai reţină atenţia. Şi-a exprimat mulţumirea şi bucuria de a se fi întâlnit cu noi, cei ce am dat curs invitaţiei de a-l vedea şi asculta în sala Bisericii Sfântul Gheorghe din Windsor. Privirile care pe tot parcursul serii au călătorit printre noi, s-au oprit asupra câtorva persoane care i-au reţinut atenţia cu întrebările şi discuţiile purtate.
La un moment dat şi-a îndreptat atenţia spre capătul opus al sălii şi indicând cu mâna a spus:- Mi-a atras atenţia o doamnă, doamna aceea de acolo, cu ochelari, de lânga tânărul în cămaşă albă. Toate privirile s-au îndreptat deodată spre mine şi faptul că mă privea zicând:
-Vă rog, să ridicaţi mâna! - m-a făcut să mă fâstâcesc surprinsă ( eram tentată să întorc capul, să văd dacă mai era cineva în spatele meu, dar nu se afla nimeni).
Am răspuns rdicând mâna, ca la clasă…
-De ce? mă întrebam. N-am îndrăznit să spun nimic. Eram ca un elev ruşinat de lauda dascălului. Dar ce laudă? Nu-mi venea în minte nimic desosebit, doar întrebarea pe care i-o pusesem când la invitaţia sa ne-am apropiat şi fiecare dintre noi, cei care au dorit, l-au întrebat una/alta. Unii i-au pus întrebări despre filmări, alţii despre viaţă şi locuri îndrăgite.
Un domn i-a redat momente în care s-au întâlnit prin Cluj, pe vremea studenţiei.
Şi eu l-am întâlnit în Cluj pe vremea studenţiei mele. Era déjà actor la Teatrul Naţional, venea adeseori la Casa de Cultură a studenţilor prezentându-ne filme. L-am urmărit
de-alungul anilor la TV, în filme, piese de teatru, showri, interviuri, dar iată că îl întâlnesc din nou peste un pod de ani la Windsor.
L-am întrebat printre tinerele doamne care-l înconjurau:- Dacă aţi fi cu 10/20 de ani mai tânăr şi aţi fi avut oportunitatea de a emigra, aţi fi lăsat totul în urmă şi aţi fi plecat din ţară?
Mi-a prins mâna si m-a privit în ochi răspunzând prompt şi foarte serios:
- Nu, niciodată n-aş fi părăsit locurile natale.
N-am insistat, dar ştiu că întrebarea, care poate l-a surprins, i-a plăcut.
Oare dacă n-ar fi fost un actor atât de popular şi atât de solicitat, sau dacă ar fi avut copii stabiliţi departe de el, ar fi fost la fel? Răspunsul său sincer ( de fapt Florin Piersic este de o sinceritate debordantă ) m-a bucurat aşa de mult, de parcă mi-ar fi făcut pe plac. Ar fi putut cocheta cu acorduri evazive de genul: nu ştiu, sau depinde de, sau orice altceva, dar nu, a fost cât se poate de categoric.
Vacanţa sa pe Continentul Nord-American i-a fost oferită cu generozitate de către prietenul şi fostul său coleg de la IATC din primul an de studenţie, venerabilul domn Herman Victorov, inginerul care a construit şi îmbunătăţit nenumărate companii în întreaga lume.
Împreună cu soţia sa Ana Torok, maestrul Florin Piersic a petrecut Sărbătorile de iarnă la Windsor şi o săptămână în Cuba. Ne-a povestit cu umor despre vacanţa din Cuba, cu plăcere despre şederea în Windsor…
Umorul său exploziv, amintirile atât de vii din copilarie şi despre familie, părinţi, plaiuri natale, colegi, prieteni, actori, poeţi, recitările, legăturile între subiectele abordate, au captivat şi cucerit întreaga sală.
Am râs mult, toţi am râs mult. A fost o seară terapeutică.
Atmosfera de şezătoare, dialogul cu invitaţii, tortul imens, pregătit de colectivul de doamne de la Biserică în cinstea actorului, care urma să împlinească peste două zile 78 de ani, interpretarea tradiţionalului “ Mulţi Ani Trăiască” de către toţi cei prezenţi, toate acestea au încadrat întâlnirea în sfera sărbătoririi zilei de naştere a îndrăgitului nostru actor.
Am plecat în noapte spre casă cu gândul senin şi deschis pe care mi l-a dat această seară de neuitat. Am fost oaspeţii unor gazde incredibile. În primul rând d-l Victorov, fără iniţiativa căruia, nu ar fi fost posibilă înâtlnirea, apoi familia Mihaela şi Pompiliu Ignat, organizatori şi gazde bune, preotul George Săndulescu şi soţia, familia Carmen şi Ovidiu Ognean, d-na Monica Mihălceanu şi alţi români cu dragoste de români, români care preţuiesc şi cinstesc valorile noastre naţionale, oamenii de cultură, artă, litere şi nu numai.
Nu în zadar suntem convinşi că “drumul libertăţii noastre trece prin cultură”.
A fi indiferenţi înseamnă a fi inumani.