La început a fost memoria

” (...) Literatura se construieşte pe ruinele memoriei. Pe ceea ce nu am uitat, cred eu. Aşa a fost scrisă Biblia, aşa au fost scrise Don Quijote şi Fraţii Karamazov etc. Am putea spune chiar aşa: la început a fost memoria. Am putea spune chiar aşa: la început a fost ficţiunea.” Sunt cuvintele lui Ioan Pintea, invitat la ediţia a VI-a a ”Colocviilor de la Beclean”, pe tema ”Memorialistica între realitate şi ficţiune”, moderate de către Adrian Dinu Rachieru, la 13 mai 2004.
”Colocviile de la Beclean”, iniţiate în 1998, de către Aurel Podaru în colaborare cu poetul Sorin Gârjan, au reuşit ca, de-a lungul celor 10 ediţii, să coaguleze în jurul acestui punct incandescent care este cultura, scriitori, artişti plastici, critici de artă, jurnalişti, oameni de cultură din ţară şi din afara ei. Întreagă această efervescenţă şi-a găsit întruparea firească în ”Cartea Colocviilor”, un volum impunător sub multe aspecte, alcătuit şi îngrijit de Aurel Podaru, volum apărut la Editura Eikon, 2012.
”Cartea Colocviilor” este însă ”quinta essentia” dar şi vârful iceberg-ului unui întreg fenomen ce a făcut posibilă apariţia acestui volum, o adevărată carte-document.
La început a fost Cenaclul Saeculum, la Beclean, ”în ultima vinere a fiecărei luni„ (Cornel Cotuţiu), condus de Radu Săplăcan sub sloganul ”câtă prietenie atâta exigenţă”. Mai apoi, ca un arc peste timp, a fost Clubul Saeculum, coordonat de scriitorul Aurel Podaru. ”Numele clubului s-a dat în amintirea Cenaclului Saeculum al tinerilor scriitori ardeleni” (Andrei Moldovan). Aurel Podaru are experienţa coordonării, îngrijirii mai multor antologii deja, până la apariţia ”Cărţii Colocviilor”, apariţie care îşi are propria poveste, spusă de către chiar iniţiatorul ei: ” La sugestia lui Andrei Moldovan am alcătuit culegerea de faţă (zece ediţii într-una singură!), în urma unei selecţii a opiniilor exprimate şi adăugând la finalul fiecărei ediţii un mic album cu fotografii realizate în cadrul dezbaterii respective.” ”Fiecare dezbatere a fost înregistrată pe bandă magnetică, apoi transcrisă şi aşezată în pagină de carte”. Aceste lucruri au fost posibile în ceea ce pare a fi nimic alt decât un orăşel, Beclean pe Someş, dar un orăşel numit, ”mai în glumă, mai în serios”, ne spune Aurel Podaru, ”Micul Occident”, un orăşel care atestă, nefiind, din fericire, un caz singular, faptul că ”în Transilvania există o tradiţie mai vizibilă a unei descentralizări culturale”şi de asemenea că ”grupările din provincie nu sunt centrifuge, nu se nasc ca reacţii împotriva centrului, ci ca iniţiative ce contribuie la înălţarea aceluiaşi edificiu” în timp ce ”provincialismul, ca mentalitate este dincolo de orice considerent geografic şi administrativ” aşa cum subliniază Andrei Moldovan în cuvântul înainte la ”Cartea Colocviilor”.
”Cartea Colocviilor” este un volum care se citeşte deja cu nostalgie, întrucât Colocviile de la Beclean se mai animă acum doar în amintiri şi în paginile cărţii. Este, aşa cum am menţionat deja, o carte-document, peste ani – cu valoare de...”fotografie veche, înrămată”, este un jurnal viu, animat, al întâlnirilor ce aveau loc ”la bibliotecă”, este un alt fel de memorialistică, este istorie literară, o selecţie de texte şi scriitori acoperind arii geografice şi literare dar şi teme din cele mai diverse, unitate în diversitate, frumuseţe prin profunzime. Este şi dovada că se poate lupta cu morile de vânt, coordonatorul Clubului Saeculum şi cel care a alcătuit şi îngrijit această ediţie, Aurel Podaru, şi însăşi ”Cartea Colocviilor” fiind dovada unei izbânzi, o izbândă cât un bob de chihlimbar, suspendat în afara timpului şi care a prins în el, pentru posteritate, tot ce e mai de preţ şi merită transmis mai departe: memoria unor ”întâmplări culturale care au avut loc la sfârşit de mileniu II şi început de mileniu III” (Aurel Podaru).
Ion Radu Zăgreanu surprinde toate nuanţele acestui fenomen cu totul special şi, prin sfidarea cenuşiului, extravagant chiar: ”Întâlnirile Clubului Saeculum îmi dau întotdeauna sentimentul că cei adunaţi acolo, la bibliotecă, sunt nişte lunatici, într-un fel nişte ”zevzeci”, izolaţi pe o insulă pierdută într-un ocean. Afară, viaţa trepidează, afacerile se leagă şi se dezleagă, corupţia musteşte, sforarii profită de tot ce se poate, necazurile lovesc crunt în cei năpăstuiţi, numai ”saeculiştii”, nişte naivi, se adună ca să discute înalt, frumos, inutil, desprind întrebările în mii de aşchii, lovind bărbăteşte cu satârul inteligenţei în orice. Nişte ”frumoşi nebuni” discută crezând că vor schimba lumea. Nişte romantici, care cred că de la ei o să plece multe corăbii încărcate cu speranţă. Le mai trebuie doar marea, cu valurile ei, dar ei sunt convinşi că mâine ea va ajunge la pragul bibliotecii, unde ei ar vrea să schimbe prin cuvinte, alcătuirea strâmbă a acestei lumi.” ”Cartea Colocviilor” nu are semnificaţia unui punct final, ci, prin undele pe care le-a stârnit şi continuă să le propage Clubul Saeculum, volumul de faţă obligă la punct şi virgulă, ca un arc peste timp...