Lasă-mi, toamnă, pomii verzi!

Toamna îşi intră în drepturi. Puţinii nori cenuşii se zăresc pe cer ca într-un vis, în care zâna toamnei, coborând din căleaşca ei de aur, a venit pe pământ. Printre frunzele ruginii îşi face cale, binecuvântând pomii cu mere rumene, pere aurii şi gutui parfumate. Apoi strugurii aşteptând să fie transformaţi în must.

Pe bulevard, frunzele cad cu mişcări de aripi moi, formând un covor plin de culoare. Nucile îmbracate în cămeşi verzi-maronii aşteaptă şi ele vremea Crucii. Printre ramurile tot mai goale, părăsite de „copii” frunză, soarele palid încearcă să ne mai încalzească. Florile se apleacă sărutând pământul. Păsările călătoare plutesc spre apa albastră a cerului.

Oamenii culeg recolta de pe dealurile în culori de maro, bej, crem, verde şi roşu. Se ridică în văzduh larma vorbelor culegătorilor, iar carele pornesc spre sat scârţâind de povara recoltei bogate.

Toamna în poezie şi cântec a fost des asociată cu melancolia. Cine nu a fredonat măcar odată cântecul " Lasă-mi, toamnă, pomii verzi" al Margaretei Păslaru: “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, / Uite, ochii mei ţi-i dau. / Ieri spre seară-n vântul galben/ Arborii-n genunchi plângeau./ Lasă-mi, toamnă, cerul lin. / Fulgeră-mi pe frunte mie. / Astă-noapte zarea-n iarbă / Încerca să se sfâşie”. Toamna, a venit toamna…

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]