Meditaţie la Duminica Ortodoxiei

Icoana –un spaţiu de întâlnire între om şi Dumnezeu prin imagine şi prin rugăciune

Este titlul pe care l-aş da acestei cuvântări pentru că ne aflăm în prima duminică din postul mare,în care în calendar este înscrisă duminica ortodoxiei,care marchează un eveniment concret din istoria Bisericii universale şi anume,reaşezarea în drepturile cuvenite a cultului sfintelor icoane,prin hotărârea sinodală din 11 martie 843.De aceea în cuvântarea de astăzi m-aş opri asupra trei lucruri:
1)De ce cinstim icoanele?
La întrebarea: “Pentru care motiv icoana trebuie cinstită?”, Sfântul Ioan Damaschin răspunde: “Orice icoană scoate la iveală şi arată ceea ce este ascuns.”Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria (Psalmul 18, 1). Sfântul Apostol Pavel subliniază: “Cele văzute ale lui Dumnezeu se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică din veşnica Lui putere şi dumnezeire…” (Romani 1, 20). Deci cele văzute, materiale, ne ajută (ne fac) să înţelegem cele nevăzute, nemateriale, ale lui Dumnezeu, puterea, dumnezeirea, slava, înţelepciunea, fără ca aceste lucruri materiale să fie socotite idoli, căci nu pe ele le cinstim, ci pe Dumnezeu şi atributele Sale. .
Icoanele, pictate după învăţătura ortodoxă, înfăţişează nu chipul omului stricăcios, ci chipul omului nestricăcios, înnoit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. De aceea, făcând astfel de chipuri, icoane, şi cinstindu-le, nu cădem în idololatrie, pentru că tocmai chipul nestricăcios al omului înnoit duhovniceşte ne conduce la Dumnezeu, iar această stare de înnoire ne-a aşezat din nou în deplina vrednicie, cea dintâi născându-ne “fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).Icoana devine, ca şi cuvântul, vehicul al Revelaţiei, cale de cunoaştere a puterii şi slavei lui Dumnezeu, de sfinţire şi comuniune cu Dumnezeu şi oamenii în duhul dragostei şi al înnoirii duhovniceşti.Temeiul sfinţirii noastre prin icoană ni-l oferă mărturisirea lui Iacov, care şi-a mântuit sufletul când L-a văzut pe Dumnezeu sub chipul unui bărbat: “Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu” (Facerea 32, 30). Prin icoanele sfinţilor ne împărtăşim de aceeaşi sfinţire de la Dumnezeu ca şi cei care sunt “prietenii lui Dumnezeu” (Ioan 15, 14), iar aceasta cu mult mai mult prin icoana Maicii Domnului ca cea care este Născătoare de Dumnezeu, a lui Dumnezeu întrupat (Matei 2,11; 14,20).
Cinstirea icoanelor a fost formulată de Biserică prin gura Sfântului Vasile cel Mare, care zice: “Cinstea adusă icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană.”
2) Ce înseamnă să ai în casă o icoană ?- Prezenţa icoanei arată că acea casă este încreştinată, că familia care locuieşte acolo este creştină. Icoana din casă este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu.Aşa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în faţă persoana dragă pe care o reprezintă, tot aşa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfăţişat în ea. Prezenţa chipului unei persoane este într-o măsură prezenţa respectivei persoane. Chipul ne pune în legătură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau mai curând, aduce persoana respectivă în faţa noastră, lângă noi, ne înlesneşte o întâlnire cu ea.
Icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai uşor în legătură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simţim prezenţa Maicii Domnului şi a sfinţilor pe care îi dorim împreună rugători cu noi şi pentru noi.Cine nu iubeşte icoanele nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişaţi în icoane.Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!Icoanele au un rol deosebit de important în viaţa noastră. Fie că le avem în permanenţă în apropiere acasă, la birou, la şcoală, fie că mergem la Biserică şi ne închinăm, icoanele fac parte din viaţa noastră de zi cu zi. Numai privind o icoană, gândul ne duce la Dumnezeu, la credinţă, şi poate, de ce nu, ne vine în minte şi Tatăl Nostru, ori rugăciunea inimii, extrem de importante pentru orice creştin. Cuviosul Ioan Damaschin afirma că „Prin icoanele vizibile suntem conduşi la contemplarea a ceea ce este divin şi spiritual“. Icoanele sunt reprezentări sfinte, care sfinţesc locul în care se află, şi care ajută credincioşii care li se închină şi care le ating şi se roagă cu suflet curat şi cu gânduri sincere. Icoanele sunt, de fapt, întâlnirea noastră de zi cu zi cu Dumnezeu, şi creează în inima noastră sentimentul prezenţei divine extrem de iubitoare şi de calde. Fie că ne aflăm acasă, la birou, la şcoală, în maşină, prezenţa icoanelor este de bun augur. 3)Ce se petrece când ne rugăm în faţa unei icoane?Când noi ne rugăm în faţa unei icoane Dumezeu priveşte spre noi şi noi privim spre Dumnezeu. Aşa cum putem observa, icoanele fac parte din viaţa noastră şi ne însoţesc oriunde ne-am duce. Mai ales atunci când intrăm în Biserică pentru a ne ruga, Dumnezeu ne ocroteşte prin intermediul icoanelor. Cu Dumnezeu putem intra în dialog nu numai prin intermediul rugăciunilor, ci şi cu ajutorul icoanelor, care ne duc cu gândul la tot ceea ce este sfânt, ne pune în strânsă legătură cu Dumnezeu. Iar acest dialog este cu mult mai uşor dacă se realizează rugăciunea în faţa unei icoane, unde avem şi reprezentarea Divinităţii.Aşa cum afirmă Sfinţii Părinţi, „ceea ce Scriptura ne spune prin cuvinte, icoana ne anunţă şi ne face prezent prin culori”. Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, care a venit în lume să ne mântuiască – şi, acelaşi lucru îl face şi icoana. De altfel, între actul întrupării şi icoană este o legătură atât de strânsă, încât Sfântul Teodor Studitul afirmă, în contextul disputelor iconoclaste că, „cel care respinge icoana, respinge în cele din urmă şi taina întrupării Cuvântului”. Ştim că Întruparea Fiului lui Dumnezeu este fundamentul şi raţiunea reprezentării şi cinstirii icoanelor: dacă Iisus Hristos nu ar fi luat chip de om, noi nu am fi putut să-L reprezentăm în icoane. Iar în ceea ce priveşte reprezentarea sfinţilor, nici aceasta nu ar fi fost posibilă, tocmai pentru că prin opera lui Dumnezeu, de răscumpărare a neamului omenesc, omul a primit posibilitatea de a deveni sfânt.Sfântul Grigore cel Mare spune,,icoanele sunt pentru cei neînvăţaţi ceea ce Sfânta Scriptură este pentru ştiutorii de carte.”Aici sfântul vrea să scoată în evidenţă importanţa deosebită a icoanelor,pe care le aşează pe acelaşi piedestal cu sfânta scriptură.Icoana e Biblia neştiutorului de carte,ea nu poate fi povestită ,ea trebuie doar privită.Ea ne priveşte pe noi mai mult decât o privim noi pe ea.Ea sfinţeşte locul care o adăposteşte.Pr.prof dr.Nicolae Necula spune despre icoane:,,că au fost şi sunt un neîntrecut mijloc didactic şi catehetic pentru credincioşi,servind drept cărţi puse la îndemâna celor ce intră în Biserică.Ele constituie o Evanghelie văzută sau o variantă picturală a evangheliei”.Icoana este în acelaşi timp o evanghelie în culori,aşa cum şi evanghelia este icoana verbală a lui Hristos.Icoanele,,sunt ferestre sau ochi prin care Dumnezeu ne priveşte pe noi şi noi îl privim pe El.Ortodoxia nu poate fi concepută fără icoane,căci acestea sunt tot ce este mai specific ei.Dacă ar fi să ne oprim la o concluzie la această meditaţie,am putea spune că icoana are două funcţii:este mediu de transmitere al cunoştinţelor despre Dumnezeu şi mediu sfinţitor,de transmitere a harului,funcţie acoperită în special de icoana ca obiect latreutic.Totodată icoana este şi un spaţiu de întâlnire cu două sensuri:între om şi Dumnezeu,între Dumnezeu şi sfinţii lui şi credincioşi.Iar întâlnirea are loc în două moduri:prin imagine şi prin rugăciune.Şi în acest sens iată ce ne spune o poezie despre rugăciunea mamei în faţa icoanei şi cu aceasta închei:
Rugăciunea mamei-----Teodor Castrişanu
Copilaşi din toată lumea, ştiţi voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu ştiţi? Sigur! N-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Îşi şopteşte-n blânde şoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-aşa grăieşte dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânşii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Şi îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat şi-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Şi te rog, Măicuţă sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătăţii tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele şi nici pleoapele muiete.

Şi le-adu în suflet raiul liniştit al vieţii tale
Şi mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli, îndreptând spre mine paşii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngeraşii"Amin!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]