Mitropolitul Andrei a binecuvântat sute de credincioşi, la Mănăstirea Dobric, de Sfinții Împărați Constantin și Elena

sursa Radio Renaşterea

Prin Praznicului Înălțării Domnului, Mântuitorul Hristos a ridicat firea omenească și a așezat-o de-a dreapta Tatălui”.

Este mesajul transmis de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, la sărbătoarea celor 40 de zile de la Sfintele Paști, în care Mântuitorul s-a înălțat la cer.

Cuvântul a fost adresat în cadrul Sfintei Liturghii oficiată de Mitropolitul Clujului la mănăstirea bistrițeană Dobric, joi, 21 mai 2015: „Domnul Hristos s-a înălțat la cer cu trupul nostru pământean; a ridicat firea omenească și a așezat-o de-a dreapta Tatălui iar porțile Cerului ni le-a deschis – și veți vedea și de ce: pentru că El așteaptă ca toți să ne sfârșim viața intrând prin porțile Cerului. Domnul Hristos înalță întreaga fire omenească și o așază la dreapta Tatălui. Urmarea este că de-alungul veacurilor, milioane de oameni care l-au iubit pe Dumnezeu, care cred în Domnul Hristos, prin porțile Cerului intră în rai”.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară, de un numeros sobor de preoți și diaconi, în prezența obștii monahale și a sute de credincioși.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit și despre Sfinții Împărați Constantin și Elena, pomeniți astăzi în calendarele ortodoxe: „Multe lucruri am mai putea spune despre acest mare praznic al Înălțării Domnului la Cer și despre Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena. Ei au dat libertate creștinilor. Trei sute de ani creștinii au fost prigoniți și sângele curgea ca apa, până în 313 când Sfântul Împărat Constantin dă decretul de libertate pentru creștini: decretul de la Milan. Icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena, care au avut credința cea adevărată și datorită ei și practicării credinței, prin porțile deschise au intrat în rai, pe icoana pe care o vedem între Sfinții Împărați Constantin și Elena se află Sfânta și de Viață făcătoare Cruce”.

Având un Paraclis închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena, mănăstirea Dobric și-a serbat astăzi hramul. Au fost prezenţi parlamentarul Daniel Suciu,vicepreședintele Alexandru Pugna, primarii Paul Stir-Căianu Mic, Petru Șerban-Uriu, Vlad Purja-Târlişua. Rugăciunea cântată a fost adusă de artistele Cornelia Ardelean şi Alina Ceuca. 

Eroii neamului, pomeniți la mănăstirea Dobric

La finalul slujbei, ierarhul a oficiat un Parastas pentru eroii neamului și i-a premiat pe elevii bistrițeni care au participat la olimpiada de religie. Aceștia au primit diplome, iar cei clasați pe primele trei locuri și un premiu în bani.

De asemenea, în cadrul slujbelor de la mănăstirea Dobric, Înaltpresfințitul Andrei a hirotonit un diacon și un preot și a conferit distincția „Crucea Transilvană”, părintelui Nicolae Lauruc, consilier al Vicariatului Ortodox Ucrainean din Sighetul Marmației, pentru meritele deosebite în preoție.

Mănăstirea cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Dobric a fost înființată, ca un mic schit, în anul 1992. Un an mai târziu a devenit mănăstire. Biserica mare, aflată în construcţie, are hramul Adormirii Maici Domnului. Stareţa mănăstirii este maica Veronica, părinte duhovnic siluan, iar alături de obşte au fost mereu protopopii Doru Zimveliu şi Ioan Dâmbu. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]