Mitropolitul Andrei, în vizită pastorală la Bistriţa

Mitropolitul Andrei Andreicuţ s-a aflat marţi în vizită pastorală în Protopopiatul Bistriţa. Împreună cu protopopul Alexandru Vidican şi preoţii de la Parohia Protopopiatului a fost purtată o discuţie la sediul protopopiatului, după care mitropolitul s-a deplasat în câteva parohii din zona Bistriţei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului revine la Bistriţa la câteva zile după ce s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia „Intrarea în Biserica a Maicii Domnului” la Taina Sfântului Maslu.
Prezenţa Ierarhului în judeţ este aşteptată, de fiecare dată, cu multă bucurie atât de preoţii slujitori, cât şi de enoriaşi, după cum ne-a spus părintele protopop Alexandru Vidican: "Suntem deosebit de bucuroşi noi, preoţii dar şi credincioşii, care aşteaptă cu multă căldură sufletească prezenţa Înaltului Ierarh, cu credinţa că rugăciunile Ierarhului nostru sunt ca un balsam peste sufletele noastre”.
Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andrecuţ, va fi prezent, duminică, în Parohia Ortodoxă Agrieş.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5