Motociclist rănit la Bistriţa de un şofer băut

În această după-masă, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident de circulație pe Drumul Național 17C la ieșire din Bistrița înspre Năsăud.

Din primele date, un tractor condus de un bărbat de 75 de ani din Bistrița a colizionat o motocicletă condusă de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate.

În urma impactului dintre motocicletă și tractor a rezultat rănirea motociclistului acesta necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ in cazul motociclistului și pozitiv în cazul tractoristului, rezultând valoarea de 0,42 mg/L alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost ulterior condus la spital in vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Polițiștii continua cercetările in cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5