O viaţă în slujba culturii

Domnul Ioan Mititean, mândrul luşcan, nu mai are nevoie de prezentare printre semenii săi, fiind o prezenţă constantă la manifestările cultural-sociale din Bistriţa-Năsăud. Totuşi, pentru aducere aminte, voi spune că Domnia Sa şi-a început munca în slujba literelor ca învăţător, devenind, ulterior, director adjunct, director educativ în şcoala pe care cu cinste şi devotament a servit-o, dar şi director al Casei de Cultură năsăudene. Simţind că mai are multe de făcut pentru semenii săi, după Revoluţia din 1989 a îmbrăţişat o nouă carieră, vizând tot răspândirea luminii printre semeni: jurnalistica. Astfel, putem sintetiza activitatea lui Ioan Mititean afirmând, fără exagerare, că şi-a închinat întreaga viaţă culturii.

De-a lungul timpului, gazetarul a devenit purtătorul de cuvânt al concentăţenilor săi, ulterior al întregii Ţări a Năsăudului, consemnând în gazetă despre toate aspectele existenţei de aici, despre oamenii de frunte ai comunităţii, dar şi despre cei mulţi, pe care aspiraţiile şi puterea de muncă îi defineşte drept semeţi urmaşi ai grănicerilor de odinioară.

În calitate de condeier al cetăţii, Ioan Mititean a atins teme vizând viaţa culturală, viaţa religioasă, social-administrativă, activitatea sportivă, dar şi fragmente din traiul de zi cu zi al oamenilor. Un loc aparte în scrisul său îl ocupă omagierea înaintaşilor de seamă din ţinutul aparţinând Regimentului II de graniţă năsăudean, evocând pioasa memorie a episcopului Petru Pavel Aron, de exemplu, a pionierului în domeniul şcolii moderne Ioan Marian, sau personalitatea marcantă a lui Paul Tanco, primul doctor în matematică ridicat din neamul românesc. Nu sunt uitaţi nici promotorii de azi culturii noastre: preotul Nifon Odobescu, Areta Moşu, Veronica Oşorheian – şi am selectat aici câteva nume absolut arbitrar... Însă cea mai mare consideraţie o arată gazetarul oamenilor simpli, al căror destin este un exemplu pentru oricine aspiră la înălţare spirituală. De-a dreptul uluitoare este povestea familiei Anei Bumbu din Poiana Ilvei care, deşi rămasă văduvă, reuşeşte să îşi facă „domni cu multă şcoală” zece din cei unsprezece copii.

Înţelegând că paginile scrise de el depăşesc cu mult efemerul implicat de conceputul „jurnalistică”, Ioan Mititean a decis să învingă timpul prin scrisul său şi a adunat articolele de ziar în cărţi. Acesta este, iată, al optulea volum ce întruneşte aproape 150 de materiale publicistice, reunite sub titlul În vârful peniţei.

Ca şi precedentele, şi acest volum este unul consistent, impresionant deopotrivă prin dimensiuni (500 de pagini cu aproximaţie) şi prin varietatea subiectelor abordate. Materialele sunt încadrate în cinci capitole cu titluri sugestive: Capitolul I. Astra 150 – o componentă utilă a prezentul şi viitorul; Capitolul II. Biserica – născătoarea fericirii şi darului divin; Capitolul III. Omul zilelor noastre ce-şi cultivă talentul prin muncă cinstită; Capitolul IV. Probleme administrativ-sociale, politice, culturale şi sportive; Capitolul V. Oameni de pe Valea Bârgăului – pildă de bună credinţă şi solidaritate umană.

Consider că „marca înregistrată Mititean” este evidentă în capitolul al treilea şi în ultimul, întrucât sunt paginile ce elogiază, în stilul inconfundabil al autorului, individul aflat la fundaţia structurii sociale. Citim astfel despre performanţele lui Iulius-Octavian Vrabie, ale lui Călin Hanţiu sau ale Elenei Ciuruş, dar şi despre oameni deosebiţi precum Elisabeta Vranău, Floarea Pleş, familiile Granciu sau Login. Bine conturate (unele chiar memorabile), sunt portretele bârgăoanilor subsumate celui din urmă capitol: doctorii Teodor Ciuzan şi Silviu Budecean, slujitorii bisericii Eugen Trif, Simon Cristea, Gaavril Relea sau dascălii oamenii de cultură cei mai iubiţi de pe Valea Bârgăului: Constantin Parsca, Mihai Belteag, Ştefan Gîţă, Adrian L. Mănarcă, Andrei Buzdug, Opan Lazăr, Nicolae Fonogea, Iuliu Lucuţa ş.m.a.

În vârful peniţei, Volumul VIII, conţine, pe lângă texte semnate de Ioan Mititean, neobositul septuagenar din „oraşul academicienilor”, materiale aparţinând unor colaboratori apropiaţi ai săi, precum Olga Lucuţa, dar şi fragmente ce au ca obiect tocmai activitatea prodigioasă şi prolifică a luşcanului ce trăieşte în frumoasa casă de pe strada Crinilor.

Simina Silvia Şcladan, în articolul Ioan Mititean – bijutierul cuvintelor, îl surprinde în felul acesta pe merituosul nostru autor: „Omul de aleasă cultură Ioan Mititean, cu o judecată clară asupra prezentului cultural românesc, descoperă avuţiile intelectuale şi sufleteşti ale creatorilor de frumos din România secolului XXI, reuşind să le reprezinte creaţiile la înălţimea calităţii şi talentului lor, reuşind să ţină aprinsă flacăra creaţiei în oameni, să dea aripi tinerei generaţii pentru a transmite mai departe valorile culturale şi spirituale româneşti.

Reprezentative pentru înalta dăruire şi meticulozitate cu care omul de litere Ioan Mititean îşi apleacă privirea asupra creaţiilor contemporane, sunt cuvintele scrise în ziarul Răsunetul, în articolele sale deschis cărări de lumină pentru aşi găsi ecou în sufletul fiecărui iubitor de frumos. Numai un om frumos, un adevărat dascăl care iubeşte viaţa cu tot ce e frumos în ea, se poate entuziasma şi poate înflăcăra şi pe alţii pentru a transmite viitorului cele mai frumoase creaţii ale prezentului.

În schimb, Virginia Brănescu, deşi îşi intitulează materialul Un om de cultură: Ioan Mititean din Năsăud, vorbeşte elogios deopotrivă şi despre cea care, de aproape o jumătate de veac, îi stă alături în toate momentele, doamna Lucreţia Mititean, învăţătoare şi activist cultural şi ea, care, zi de zi, s-a străduit să ofere celor din jur puţin din lumina spiritului său: „O familie de dascăli care nu şi a dezminţit vocaţia de luminători ai poporului şi şi au dedicat şi în «Vacanţa mare» scrisului, respectiv culegând şi cercetând frânturi de istorie locală, ca s o imortalizeze în cele şase volume despre oameni care merită să fie cunoscuţi ca pioni sau elemente ale culturii locale şi faptele lor.

Familia Mititean, dascăli şi gospodari de frunte, prin lucrările realizate, îşi păstrează un loc important în galeria oamenilor de cultură năsăudeni, dar şi o veşnică tinereţe spirituală.”

Într-o discuţie de suflet, domnul Ioan Mititean mi-a mărturisit că a adunat articolele de ziar în volume spre a nu se pierde, astfel ca, peste ani, în rafturile bibliotecilor, potenţialii cititori să găsească pilde de viaţă, pilde de conduită, iar istoria Ţării Năsăudului să rămână vie în viaţa generaţiilor tinere.

De-ar fi să-l definesc printr-un singur cuvânt pe Ioan Mititean, aş spune că el este prin definiţie învăţătorul, întrucât, chiar şi-n postura de ziarist, rămâne dascălul care nu şi-a uitat vocaţia şi care întotdeauna de oferit ceva din sufletul şi mintea sa celorlalţi, el rămâne mereu dascălul care simte că mai trebuie să ne înveţe ceva despre oameni, despre viaţă.

Sper ca fecundul condeier al judeţului Bistriţa-Năsăud, cunoscut în toată ţara şi dincolo de Prut, la fraţii noştri mai vitregiţi de soartă, să nu se oprească aici, iar din vârful peniţei sale harnice, puse în mişcare de dragostea pentru oamenii şi zona unde s-a ivit pe lume, să mai picure multă vreme înţelepciunea care iluminează totul în jur.

Voichiţa Pălăcean-Vereş