Opiniile rebreniştilor

Centenarul “Liviu Rebreanu” ,a fost marcat prin diferite activități: teatru, muzică, dansuri dar și concertul formației Hara. Surpriza a constat în faptul că mulți elevi au fost dornici să se exprime prin diferite mijloace și anume:poezie, teatru și muzică.Fiecare moment a fost apreciat la cel mai înalt nivel. În deschiderea acestei trupe au cântat: No remorse, Black Out, Ignition formații recunoscute ale liceului și rapperul Banu Ionuţ.

Rus Sebastian , elev in clasa a X-a D, membru al trupei Black Out, a afirmat: ,,M-am simţit excelent , ador publicul rebrenist îmi dă o satisfacţie enormă să-i aud aclamându-mă şi strigându-mi numele. Centenarul pentru mine reprezintă o sărbătoare a liceului, un mod de a ne a omagia liceul.Sunt mândru că mă aflu în acest liceu plin de amintiri şi de oameni inteligenţi.Cum v-am mai spus este un liceu deosebit, îmi face mare placere să fiu aici şi sunt mândru că sunt rebrenist”

Dorina Feldrihan, elevă în clasa a X-a B, membră a trupei No Remorse a afirmat: “Fiind la cel de al treilea concert electric al trupei, nu mă așteptam să am emoții, ceea ce s-a și întâmplat deoarece eram sigură pe mine. Am fost foarte bucuroasă văzând publicul atât de numeros, din rândul rebreniştilor cât și din afara liceului. Îmi pare rău că nu am putut să vă (în)cântăm cu mai multe piese, dar mă bucur că am reușit să vă facem să vă simțiți bine alături de noi și așteptăm cât mai multe ocazii la care No Remorse va lua parte”. Rebrenista spune cu ocazia aceatei celebrări : Pentru mine CNLR este o a doua casă, unde alături de colegi și profesori ne petrecem o mare parte a zilei. Am ales CNLR, atrasă fiind de renumele acestui liceu. În cei 2 ani petrecuți aici am realizat de fapt că este o școală care își implică elevii în activitățile sale, îi lasă să se afirme, le oferă sprijin material și spiritual, iar profesorii se ocupă cu seriozitate de noi.

Tiberiu Titieni, rebrenist și el, elev în clasa a XI-a G, membru al formației Ignition a afirmat chiar că îi place uniforma dar și atmosfera, spiritul profesorilor și elevilor școlii.

În urma tuturor celor petrecute directorul şcolii Costica Rus îşi expune opinia in legătură cu fastoasa celebrare: “În primul rând astăzi mă simt obosit, dar este o oboseală frumoasă pentru ca ea este de fapt copleşită de evenimentul care s-a derulat ieri la noi la şcoală. Este suficient să spun că primesc telefoane, am presa în fată şi mi-am dat seama că elevii şcolii noastre, colegii mei şi întregul personal al şcolii au realizat un eveniment care a dominat comunitatea bistriţeană. De fapt asta era şi intenţia noastră deoarece şcoala aceasta merită mult mai mult decât i s-a oferit probabil până acum. Nu este de ici colo să sărbătoreşti 100 de ani de învăţământ în această clădire.Ca urmare nu pot să fiu decât fericit, nu pot decât să fiu recunoscător, să fiu influenţat la maximum de ceea ce s-a întâmplat ieri.Evenimentul a fost extrem de laborios pentru că a implicat mii de oameni, noi am încercat să îl organizăm bine şi cred că am reuşit să îl pregătim în cele mai mici amănunte creând un program operaţional pentru ca fiecare să stie ce are de făcut. Însă au fost momente care au venit de la sine, nu trebuiau să fie create.Aceste evenimente au fost create de foştii elevi care au terminat liceul în 1956 1957 de exemplu, profesori care au venit, doamna profesoară Ana Tătaru care a predat cam în aceea şi perioadă , vă imaginaţi că aş putea înşira aici o gramadă de nume carea au venit ieri. Ca urmare trebuia lăsat loc şi pentru aceştia. Sărbătoarea tuturor care au legătură cu Rebreanu. Generaţia de acum am numit-o eu la un momendat generaţia 100 şi îmi place să îi spun aşa.Sunt momente emoţionante. Mărturisesc că ieri mi s-a pus un nod în gât de mai multe ori, că am lăcrimat de foarte mult ori în această perioadă,dar nu cred că există un lucru mai plăcut decât să mă sune;acum 3 minute o fostă profesoară din colegiul nostru, Sasu Ecterina, a cărei soţ a fost director adjunct în această instituţie foarte mulţi ani, la vârsta dumneaiei de aproape 80 de ani mi-a spus: “Domnule director de 10 ani nu am mai fost la niciun eveniment în afara casei mele, ma-ţi făcut fericită, o fericire mai mare decât mi-aţi oferit ieri nu putea să îmi ofere nimeni”. Aceste lucruri au fost repetate de nenumărate ori. Sigur mi se adresează mie pentru că eu sunt capul instituţiei, toate aceste lucruri sunt pentru voi toţi, pentru toţi cei care lucrează în această instituţie. Sunt mândru pentru ca aşa cum spunea un cetățean I.G din Bistrița, nerebrenist, viaţa v-a răsfățat cu faptul că sunteți directorul școlii în acest moment aniversar. Ați știut să întâmpinați acest moment. Pentru că sunteți clasificat ca instituție în primele 10 instituții din România. Ați anunțat sărbătoarea cu un zbor, punând în evidență rolul școlii de a înalță oamenii. Colegiul și-a început activitatea când oamenii doar visau să zboare, cu ajutorul științei după 100 de ani, oamenii zboară fără dificultate. Scoala învață oamenii să viseze si să progreseze, visul și zborul omului spre libertate și lumina a marcat sarbătoarea centenarului Colegiului National “Liviu Rebreanu”. Frumos mod de a marca începutul sărbătorii, avionul a făcut pe toți cetățenii municipilui să-și înalțe privirea și poate le-au adus aminte că altitudinea este determinată de atitudine. înalță spiritul și ţintește mereu mai sus a fost mesajul pe care eu l-am descifrat din asocierea momentului aniversar cu zborul.Vă felicit din tot sufletul,,La mulți ani!” Ce mai poți să spui după o astfel de trăire a unui cetățean bistrițean .Ne-am atins defapt scopul, am arătat comunității că se întâmplă ceva, într-un loc în care eu fiind director de mulți ani,în finalurile de an şcolar am folosit câteva sintagme în care cred, deşi uneori sunt persiflat de colegii mei sau de directori, ştiu că o fac cu drag. I-am spus ” liceul rege”, i-am spus “mică academie din Bistriţa”. Pentru fiecare din sintagmele utilizate de mine pot găsi oricând argumente pentru că atâţia prinţi au plecat de aici în lume şi au dominat-o. Dacă la Microsoft avem zeci de specialişti din Rebreanu, dacă în marile universităţi din Statele Unite învaţă şi îşi fac doctorate foşti elevi celebri ,în Japonia, în Australia, actori, artişti plastici, fizicieni,matematicieni de renume.

De ce este o mică cetate sau un liceu rege??? Evenimetul de ieri exact acest lucru l-a demonstrat. Am dorit să fie un eveniment academic, multa lume a constatat că așa a fost, adică nu am produs materiale de promovare, nu am produs un eveniment pe scena decât sub o forma academică. Vreți să știți un lucru care m-a marcat cel mai mult în tot ceea ce s-a întâmplat în zilele acestea și nu numai?? Elevii, atitudinea elevilor. Colegii o fac pentru că au vocație, pentru că asta fac în fiecare zi, dar elevii deşi toată lumea spune că sunt ,,rai” şi nonconformiști.

Dacă țineți bine minte nu întâmplător am zis sintagama ,,când se merge la luptă, comandantul trebuia să spună camarazi!”.Evident că prin asta nu am vrut să spun ca ne confundăm sarcinile pe care le avem, directorul scolii rămâne directorul scolii,însă în momentul în care am spus,,camarazi” am văzut în privirea lor exact ceea ce simte un om care merge într-o mare bătălie.Oare ce va fi? Intr-adevar trebuie să mergem toți, finalul a fost aseară la concert când a trebuit să precizez că la ora 10 fără un sfert trebuie părăsită incinta și îi spuneam lui Flavius că o să anunț chestia asta dar s-ar putea ca publicul să huiduie, dar i-am zis: “Bagă niște acorduri de chitară ca să nu se audă prea departe”. A fost superb, nu a zis nimeni nimic .

Obișnuiți-vă cu astfel de atitudini viaţa este foarte aspră viaţa nu te iartă iar oamenii sunt răi sau răutăcioși. Răutăţile mici, scrise le punem pe seama respectului pe care ni-l poartă, pentru că ne bagă în seamă. Unui om care trece ca o umbră prin viață, nimeni nu se raportează la el, ca urmare le-am acceptat și bune și rele pentru că elevii Rebreanului sunt puternici. Faptul că a fost atâta spectatcol da! Doream să fie, a fost o adunare omagială. Vorbeam mai devreme de mari personalități de oameni de diferite categorii. Ieri am stat de vorba cu cel puțin 50 de foști elevi care au venit au stat aici la direcțiune ore întregi, care mă trăgeau de mânecă:”Haideţi să povestim, că e ziua noastră!”. Poi în condițiile acestea toată lumea trebuia să înțeleagă că o sa fie un moment sau mai multe momente de laudatio că nu a fost o ședință de analiză în care să spun că elevii nostrii…fac si rele.Acum era laudatio rebrenistului, instituţiei, şcolii, educaţiei.

Ca urmare spectacolul gândit cu mare efort de colegii mei și în principal de Mirela Năsăudean și Emilia Adacie. Eu le-am cerut atât, orice se produce pe scenă trebuie să fie exclusiv Rebreanu,le-am cerut să inventarieze toate talentele, cei care știu să spună poezie, să joace teatru, să cânte muzica rock, să danseze și când au venit cu listele la mine eu ştiam deja, pentru că particip la multe activități. M-am speriat am zis: “Da’ copii ăstia știu să facă și altceva și de aceea trebuie să aibă un efect asupra dascălului”. Eu ca profesor de fizică sunt extrem de exigent cu disciplina mea dar chiar dacă ştiu că cutare nu învață la fizică, sau nu este atât de bun, dar face teatru sau dansează frumos, niciodată nu îl voi sancționa atâta de aspru pentru că nu reușește să se ridice la nivelul cerinţelor mele, îl respect pentru munca pe care o face. De aceea spun ca a fost o minune ieri. La un momendat, către seara veneau colegii si spuneau: “E prea mult, Hara când mai cântă? “ Cum să mă duc sa scot un copil a carui mamă stă aici de 4 ore, copilul ălă care tremură să cânte pe scena aceasta, la acest eveniment. Nu-i nimic, cât durează. La ora 10 s-a închis pentru ca nu mai aveam pază.

Nu orice școală poate să țină un spectacol de ținută ,un spectacol semi-profesionist de 4, 5, 6 ore. Sigur, ajung la Flavius Buzilă de la Hara.Intenția a fost a mea, spun a mea pentru că a fost o idee a mea. A sosit un moment, după uniformă și după toate celelalte să avem un blazon al școlii. Îl avem. Sa avem un imn al școlii și atunci m-am gândit trebuie să îl scrie un rebrenist , să simtă, să fi trăit aici şi Flavius Buzila a simțit. În noiembrie când am discutat cu el a spus că e o surpriză pentru el această invitație şi s-a gândit și am tot comunicat și m-am gândit că nu mai rezultă nimic. I-am dat niște puncte tari cum e ,,La noi la liviu” , “strada cu tei”…

E mare lucru să ai prieteni,să țineți minte acest lucru toată viața. Să ai prieteni care să te respecte foarte mult nu prieteni de conjunctură, nu prieteni interesați . Un foarte bun prieten de-al meu care a avut două fete eleve în această scoală, el însuși terminând liceul aici, mi-a cerut să ne întâlnim la o cafea şi mi-a propus să facă un banner mare şi să survoleze cerul mâine în timpul evenimentului. Acesta m-a întrebat dacă sunt de accord. Iar mi s-au umezit ochii. Sigur era sub semnul întrebării din multe motive tehnice. I-am cerut dacă se poate să pună şi blazonul şcolii și sigla de 100 de ani.

În momentul în care am am văzut avionul m-am gândit ce frumos e să ai prieteni. Nu aș vrea să se înțeleagă cat de mare sunt eu că am prieteni .Este prieten al Rebreanului pentru că este şi el lipit de scoală aceasta și a vrut să ofere ceva.

Iarăși, comunitatea e mare lucru pentru că se vorbește peste tot de relația școală-familie. Egal cu zero teorii și ipoteze. Practic! Îi mulțumesc pe această cale prietenului meu.

Aș dori să mulțumesc primarului municipiului bistrițean care m-a susținut în amplasarea bustului lui Liviu Rebreanu in curtea liceului. Demersul acesta e un plan de prin anii 94. Am considerat că e cel mai bine ca Liviu, patronul spiritual al acestei şcoli, deşi Liviu Rebreanu nu a învățat aici, sper sa nu se facă aceste confuzii, să fie în curtea liceului. În anii ‘70 când s-a propus numele colegiului s-a numit Liviu Rebreanu. Și am considerat că patronul spiritual trebuie să vină aici. E cea mai valoroasă statuie făcută, nu mai există alta ca și aceasta. Mulți ani nu am putut șa îl aducem. Întâmplarea face ca exact acum să fie montată, o întâmplare fericită. Actuala administrație a municipiului a făcut presiunile pentru ca statuia să fie mutată. De aceea vreau să mulțumesc primăriei municipiului Bistrița și oamenilor de acolo pentru că l-au adus, ei l-au montat în timp record și au înnobilat intrarea în curte, deşi am primit multe reclamații pentru tăierea tuilor din fată.

Doresc să aduc mulțumiri pentru generozitatea pe care Biserica Evanghelică și comunitatea săsească au avut-o. Această clădire, este un spațiu privat al Bisericii Evanghelice, avem un contract pe 99 de ani. Generozitatea lor este fără margini.

Dincolo de a mulțumi destinului pentru că acum la 100 de ani eu am fost cel ales de către destin să fiu amfitrionul acestui eveniment, cred că nu le pot spune decât “La mulți ani!” și este un salut frumos pentru toți.

Rebrenistii obligatoriu trebuie să fie mândri de şcoala căreia îi aparțin și acest lucru nu numai prin a veni la şcoală și că intră pe porțile acestei şcoli ci, ei trebuie să se încadreze în cele trei cuvinte pe care văd că presa mi le-a preluat: tradiție, performanță și renume. Învârtiți-le cum doriți, aranjați-le cum doriți. Să fiți puternici pentru a nu vă lasă mișcați de cei din exterior, sunt mulți tupeiti în lumea în care trăim. Dacă nu eşti înarmat cultural, dacă eşti un bun specialist, foarte adesea toți ceilalți conjugă doar verbul “a avea”. Pentru ei nu există verbul “a fi”. Sfatul meu e întâi să fiți că după aceea veți avea!”

Realizat de:Gălan Emilia şi Moldovan Roxana ,,Colegiul Naţional Liviu Rebreanu”