Pino Andraş Oprea, scriitorul imobilizat la pat în urma mineriadei

Pe Pino Andraş Oprea l-am cunoscut, mai întâi, prin intermediul cărţilor. O lume a literelor care dezvăluie povestea tulbure a unui tânăr pentru care, cu mult înainte de majorat, viaţa a fost schimbată radical. La 36 de ani, Pino are tipărite şapte cărţi, toate venite pe lume din dragostea pe care autorul încearcă s-o împărtăşească, într-o simbioză perfectă a credinţei şi speranţei. Victimă a Mineriadei din 1990, tânărul de 36 de ani este de 19 ani imobilizat la pat. Asta pentru că a avut neşansa să fie surprins în timpul evenimentelor dramatice în care au fost implicaţi minerii, loviturile primite atunci ducând la apariţia unei distrofii musculare ce i-a afectat picioarele, imobilizându-l, după câţiva ani. Diagnosticul este "parapareză flască, obezitate gradul 4 ". Are alături de el un om deosebit, soţia Violeta, care-i dă aripile spre nemurire.

-Când a fost schimbată radical viaţa ta?

-Sunt victima mineriadei din 1990. Din 14 iunie 1990, după ce am fost bătut de mineri şi nu numai… Au fost cele mai cumplite clipe din viaţa mea. Loviturile primite, mi-au schimbat radical viaţa, pentru că au declanşat boala cunoscută ca „distrofie musculară” mai exact „parapareză flască” de-a lungul anilor am ajuns să mai am: ciroză, tensiune, arterită… M-am luptat şi lupt să exist, opt ani m-am chinuit să pot coborî treptele măcar, de la bloc, unde locuiam dar boala m-a doborât… Din 1998 stau numai în casă şi din 1999 numai pe pat…

-E greu să întreb, dar totuşi vreau să ştiu cum a fost viaţa înainte de acest incident?

-Înainte de mineriadă, încercam să fac câte ceva să-mi ajut rudele sau vecinii la unele treburi şi cu banii primiţi, ajutam în casă, mă îmbrăcam, mă duceam la filme ori spectacole de teatru şi nu numai… Umblam după fete ca orice băiat de 16-17 ani…

-Eşti susţinut de instituţiile statului?

-Beneficiez de venitul unei persoane cu handicap grav 293 ron şi din aceşti bani trebuie să trăiesc o lună... Pentru că nu am posibilitatea să-mi cumpăr medicaţia, ciroza nu o pot trata, că nu se compensează, diagnosticul pe decizia în grad de handicap e „parapareză flască”. Chiar dacă o pot duce cu „parapareza flască” nu o pot duce prea mult cu ciroza dar asta-i viaţa şi acesta e sistemul medical.

-Ai avut premoniţii înainte de accident?

-Nu am avut aşa ceva! Am trecut printr-un loc public „ocupat de oamenii unui preşedinte” ce nici măcar nu şi-a cerut scuze că mi-a distrus viaţa. Întâmplarea nefericită a fost să am o treabă în Bucureşti atunci cu mineriada, nu avem televizor să ştiu ce se întâmpla în capitală…

- Cum s-a schimbat lumea din acea clipă?

-Am început să văd din ce în ce mai puţină lume pe lângă mine, unii dintre ei se uitau cu milă, că un tânăr este bolnav, alţii nu puteau să mă vadă în situaţia în care eram şi preferau să stea departe şi sufereau în tăcere… Văd lumea la televizor, vorbesc la telefoane şi comunic prin internet. Chiar dacă media promovează mai mult răutăţile, încerc să văd o lume a mea, bună şi iubitoare, ce nu suferă de nimic iar dacă relele sunt, tot spun că într-o zi o să ne fie bine şi o să ne iubim. Preţuiesc viaţa şi mă bucur de fiecare clipă pe care Dumnezeu mi-o oferă.

-A fost momentul în care te-ai apucat de scris?

-De scris m-am apucat mult mai târziu când eram pe pat şi nu puteam să fac mare lucru… mâinile le puteam folosi foarte puţin.

-Ce planuri aveai inainte de a te îmbolnăvi?

-Să mă fac şofer pe un tir şi să călătoresc în toată lumea, să mă căsătoresc cât mai târziu...

-Câte din ele mai sunt realizabile acum?

-Cu tir-ul nu am plecat prin lume însă mi-am format o familie mai mult decât am visat. M-am căsătorit la 30 de ani şi trăiesc de 6 ani ceea mai frumoasă poveste de iubire care a exista vreodată.

-Arta e mângâiere? scrisul e salvare?

-Arta în general e mângâierea sufletului. Mi-a citit un prieten într-un horoscop că cei din zodia mea sunt predispuşi spre artă şi enumerând a ajuns la „scriitor” şi am început să râd spunând „să mă fac scriitor că nici nu mai ştiu să scriu?” dar nu ştiam că peste zece ani ajungeam să-mi fie salvare şi alinarea minţii şi a sufletului meu şi sper ca oamenii să aibă ce învăţa din cărţile mele.

-Cum a început povestea cărţilor?

-M-am apucat de scris după ce am vizionat filmul: „piciorul meu stâng” în care personajul făcea totul cu ajutorul unui picior şi e după un caz real. Mi-am spus că dacă acel om a reuşit cu un picior, o să pot cu cele două mâini, chiar dacă nu am putere în ele… Trebuie să las ceva în urmă, să muncesc şi poate chiar să-mi câştig existenţa. Nu-mi doream să privesc la televizor şi să mă gândesc la suferinţa fizică şi ceea din iubire că pe atunci sufeream. Foarte greu mi-a făcut rost de un calculator şi după ce am scris timp de şase luni cam 4-8 ore pe zi, am terminat prima carte, după alte şase luni am făcut un împrumut, că-mi găsisem editorul să mi-o publice. Când mi-am văzut prima carte, plângeam de bucurie că am realizat ceva cu mâinile mele. Prima carte s-a vândut foarte greu cam în cinci ani şi multe persoane au profitat de bunătatea mea şi au luat cartea cadou chiar dacă îşi permiteau să o cumpere… Am primit multe răspunsuri negative, dar nu am dat înapoi. Prin intermediul primei cărţi mi-am cunoscut soţia, printr-un post judeţean de radio, unde ne dădeam dedicaţii şi după ce am dat numărul pe post, să-mi fac reclamă la carte, m-a sunat Violeta şi din vorbă în vorbă a venit la mine. De la prima întâlnire au trecut şase ani de iubire şi cei mai frumoşi ani din viaţa mea. O dragoste la prima audiţie şi apoi la prima vedere. A urmat o cerere în căsătorie la radio făcută de soţie şi apoi căsătoria în 2004. Pentru că am dorit ca povestea noastră să fie cunoscută de întreg poporul, m-am hotărât să public mai departe jurnalele şi aşa au mai apărut două volume înainte să apară povestea noastră în patru volume. Iubirea noastră a fost publicată anul trecut în patru volume şi se numesc: „JURNALUL DISTROFICULUI CU PARFUM DE IUBIRE” vol. 1 „MIRACOLUL”; 2 „DIAMANTUL”; 3 „ÎNGERUL”; 4 „COMOARA” costă 30 ron/buc. La orice comandă se mai adaugă taxele poştale. Mai am şi alte volume la vânzare şi chiar îmi doresc să mai public... Pentru că am dorit să public această poveste de iubire, am împrumutat de la cine s-a putut o sumă imensă pentru noi, dar ne-am dorit ca oamenii să fie mai buni, mai iubitori şi să creadă că se poate cu ajutorul Lui şi al iubirii. Dorim să fim exemple pentru semeni şi să promovăm iubirea şi munca. Chiar dacă avem lipsuri, nu ne dorim decât ca oamenii să cumpere aceste volume. În prezent am şapte cărţi publicate şi am şase la vânzare. Încă mai am nebunia să mai scriu şi chiar dacă nu ştiu dacă apuc să le public, din cauza banilor, măcar să fie scrise şi poate cineva o să ducă mai departe munca mea…

-Care e tematica lor?

-Viaţa mea de zi cu zi în care îmi descriu cea ce trăiesc, simt, gândesc, ce aş dori ca alţi oameni să înveţe şi în acelaşi timp să trăiască. În cărţile mele descriu frumosul, iubirea, munca şi plăcutul. Sunt uşor de citit, uşor de înţeles şi uşor de aplicat. O viaţă a unui ţigan imobilizat, ce iubeşte o româncă şi împreună au devenit o familie bazată pe dragoste şi armonie iar cuvintele de bază sunt iubirea şi munca!

-Unde le pot comanda cei care doresc?

-Adresa mea este: Pino Andraş Oprea, str. Trifoiului nr. 8, loc. Ploieşti, jud. Prahova, cod 100193, oficiul poştal nr. 6, tel. 0040721642890, ID/email: [email protected] ; [email protected] iar pe blog găsiţi filmări şi articole www.pino-scriitorul.blogspot.com Avem un cont pe numele Oprea Elena Violeta, BRD sucursala Ploieşti, cont în ron RO18BRDE300SV12184633000.

-Iubirea trece barierele?

-Din iubire venim pe lume şi cu iubire ne prelungim viaţa. Iubirea Lui şi a soţiei îmi prelungeşte viaţa. Nu-i sentiment mai frumos ca acesta şi doresc ca toată lumea să-l aibă, să se bucure de iubire, pentru că nu-i suferinţă mai mare decât ceea din iubire şi cam toată lumea a suferit sau suferă. Iubirea e cel mai bun medicament. Când am primit „Miracolul” vieţii, ce sclipeşte ca „Diamantul”, are grijă de mine ca „Îngerul” şi mi-am dat seama că trebuie să-mi păstrez „Comoara” ce-mi dă viaţă. Împreună am trecut bariere pentru că ne iubim şi o să trecem câte ni se pun în cale pentru că avem IUBIRE avem prioritate!

-Ce este viaţa?

-Viaţa e cel mai frumos Dar pe care El ni-l oferă şi trebuie să avem grijă de ea. Pentru fiecare clipă de viaţă, mulţumesc şi încerc să nu o las să treacă pe lângă mine… Viaţa pentru mine e iubirea Lui, iar iubirea Lui şi a soţiei îmi dau viaţă… Viaţa e frumoasă indiferent cum eşti şi unde eşti, important să o ai, şi să ştii că ţi-a fost oferită să faci ceva. Iubesc viaţa şi încerc prin povestea mea să-i fac pe semeni să vadă viaţa altfel. Chiar dacă trec prin clipe grele, să mulţumească pentru că au viaţă.

Dacă ar fi să trimiţi o scrisoare celui de Sus ce ai spune in ea?

-Îţi mulţumesc că indiferent cum sunt pe faţa pământului mă laşi să trăiesc, mă laşi să văd lumea cu ochii mei, să gândesc cu gândurile mele, să simt cu simţirile mele, iar Tu niciodată nu m-ai certat, niciodată nu m-ai pălmuit, chiar dacă am greşit, am fost rău, iar uneori am uit şi de Tine, m-ai iertat de fiecare dată, iar pentru aceste lucruri şi pentru faptul că exist, indiferent de situaţie, îţi mulţumesc din toată puterea mea, din tot sufletul meu şi cu toată fiinţa şi existenţa mea. Asta i-aş scrie celui de Sus! P. S. Îţi mulţumesc pentru cele mai frumoase daruri ce mi le-ai oferit viaţa, iubirea şi dragostea Ta.

-Un mesaj pentru cei care trec ca tine prin asemenea situaţii

-Oricine poate primi acest mesaj: „viaţă şi iubire!” Să preţuiască viaţa indiferent de situaţia în care se află şi să se bucure de iubire! Spun mereu: „nu contează cum şi unde sunt, important e că exist!” Dacă am viaţă şi iubire, sunt cel mai bogat din lume. Primiţi câte o picătură din „Oceanul iubirii” şi bucuraţi-vă de fiecare clipă!

-Îţi mulţumesc că ţi-ai deschis inima în faţa cititorilor şi îl rog pe Bunul Dumnezeu să trimită îngerul care să aibă grijă de tine clipă de clipă, iar pe cei care citesc interviul să cumpere cărţile tale.