Pr. Vasile Beni: Ca să ieşi din cercul vicios al invidiei, priveşte-l pe celălalt ca pe un model!

        Textul Evangheliei la Duminica 27-a după Rusalii: "În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul. (Ev. Luca 13, 10-17)

Dragii noştri credincioşi!

       Evanghelia duminicii a 27-a după Rusalii ne descrie o minune săvârșită de Iisus aupra unei femei gârbove, fapt care stârnește nemulțumirea mai marelui sinagogii. Iar în meditaţia de azi aș dori să mă opresc la câteva învățături legate de acest păcat care este invidia.           

       Ce este invidia. Potrivit Dicţionarului, cuvântul "invidie" este un sentiment de ciudă, privind cu răutate împotriva cuiva, care se află într-o stare sau situaţie mai bună sau care are însuşiri pozitive.

       Invidia este un păcat nu doar împotriva aproapelui, ci și a lui Dumnezeu, căruia îi tăgăduiește autoritatea și dreptul de a împărți daruri și binefaceri după nesfârșita înțelepciune.

      Cu invidie a privit Cain la buna primire de către Dumnezeu a jertfelor fratelui său, Abel, şi-l ucide pentru aceasta.

      Din invidie, fiii patriahului Iacov au urzit vinderea și pierderea lui Iosif, fratele lor mai mic. Tot din invidie, Saul a uneltit rele împotriva lui David, iar Irod s-a tulburat și a poruncit uciderea pruncilor din Betleem.

       Și, nu în ultimul rând, căpeteniile poporului evreu au osândit la moarte, prin răstignire, pe Iisus.

           Nu trebuie să desfrânezi, să ucizi, ca să pierzi cerul, e suficient doar să invidiezi pe cineva. Îmi place enorm ce sfat dă neuropsihiatrul Jean Michel Oughourlian: „Ca să ieşi din cercul vicios al invidiei, priveşte-l pe celălalt ca pe un model”.

           Mitropolitul Bartolomeu, despre invidia celor de lângă tine. "Eram tânăr și mă aflam odată în redacția revistei Gândirea, care era condusă de marele profesor de teologie și scriitor, poet Nichifor Crainic. Am avut o conversație cu el – el profesor universitar, eu atunci un începător – și în cursul acestei conversații mi-a spus o vorbă: „Eu cred că cea mai mare suferință a noastră, a oamenilor este aceea de a ne suporta unii pe alții!”. Nu am făcut nici un comentariu, dar mintea mea tânără a înregistrat această vorbă de care aveam să-mi aduc aminte de mai multe ori în viața mea.

       Altă dată mă găseam într-o adunare destul de numeroasă, era o masă festivă și au avut loc niște schimburi de replici în versuri, niște epigrame, între mine și cineva care mă provocase la acest schimb, săgețile încrucișate unul asupra celuilalt, și s-a întâmplat ca eu să recoltez un succes mai mare și să am mai multe aplauze din partea auditoriului. Către sfârșitul mesei bătrânul și înțeleptul Mitropolit Tit Simedrea, fost ierarh al Bucovinei pe vremuri, m-a luat deoparte și mi-a spus confidențial: „Observ că ai început să strălucești, te-aș sfătui ca în viață să te ferești de strălucire pentru că astfel îți vei face mulți dușmani”, și n-am știut ce înseamnă treaba aceasta, dar a trebuit să-mi dau seama mai târziu ce înseamnă treaba aceasta, pentru că Dumnezeu mi-a dat pe seamă foarte multă suferință, foarte multe nenorociri, foarte multe necazuri, prigoane și ani de închisoare, dar foarte rar s-a întâmplat să găsesc pe cineva care să mă compătimească sau să-mi plângă de milă.

      În schimb, în viața mea de câte ori am avut reversul, adică un succes fie literar, fie bisericesc sau de altă natură, m-am pomenit că se face un fel de zid izolator în jurul meu, și atunci mi-am zis eu mai târziu că noi avem foarte multe păcate, pe care le știm, le avem pomenite prin carțile noastre de slujbe, dar este unul, un păcat pe care îl băgăm în seamă mai puțin: Invidia.

     De multe ori ne întrebăm: de ce m-o fi urând acest om, că nu i-am făcut nici un rău? Nici măcar nu m-am ocupat de el, nu intră în raza preocupărilor mele și totuși mă vorbește de rău, mă înțeapă, scrie în ziar împotriva mea, ce-o fi având? Și nu-ți dai seama că singurul tău păcat față de el și față de alții este acela de a fi mai bun decât el sau decât mulți alții. Aceasta se întâmplă și în anii de școală, iei note bune, devii premiant pe merit, pentru că tu înveți, pentru că muncești, pentru că nu pierzi vremea și dintr-o dată simți că jumătate din clasă te invidiază. Dar nu invidia în sensul bun al cuvântului, o invidie pozitivă, invidiezi pe cineva că și tu ar trebui să-l ajungi din urmă, îți dai seama că ești mai în urma lui și că va trebui să-l ajungi, dar există invidia destructivă care te macină, care te roade ca un vierme și care practic ți-l face dușman fără ca el să-ți fi fost dușman și începi să-l urăști.

Hai să luăm exemplu din literatura noastră populară, toți cunoașteți balada „Miorița”, in care cei trei ciobani, doi s-au hotărât ca „Pe la apus de soare/Să mi-l omoare pe cel moldovean, da de ce să-l omoare, ce aveau cu el? Nimic altceva decât că acela avea ”(Ș-are) oi mai multe,/ Mândre și cornute, /Și cai învățați,/ Și câini mai bărbați”, asta era toată vina lui, tot păcatul lui. Era puțin mai bogat, și era mai bogat pe semne că era și mai harnic, mai chibzuit, mai deștept, mai inteligent și cei doi l-au omorât”.

   La finalul acestei meditaţii, m-aş opri la sfatul poetului Grigore Vieru pentru Călin, fiul său: ,,Prea sus nu te ridica, fiindcă te vor spânzura; prea  jos nu te apleca; te vor călca în picioare”.

Pr. Vasile Beni