Pr. Vasile Beni: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi! O pildă a Părintelui Arsenie Boca

Textul Evangheliei la Duminica a opta după Rusalii: „În vremea aceea, Iisus ieşind, a văzut mulţime mare şi I s'a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. Iar când s'a făcut seară, ucenicii s'au apropiat de El şi I-au zis: „Locul este pustiu şi iată că vremea a trecut; dă drumul mulţimilor ca să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare“. Iisus însă le-a răspuns: „Nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce“. Iar ei I-au zis: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti“. Şi El a zis: „Aduceţi-Mi-le aici!“ Şi poruncind mulţimii să se aşeze pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat; şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile; iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s'au săturat; şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor”. (Matei 14,14-22)                      

          Dragi credincioşi!

            Una dintre cele mai frumoase, dar și cea mai rostită rugăciune este „Tatăl nostru” sau „Rugăciunea Domnească”. Rugăciunea Tatăl nostru este cu totul şi în toate cuvintele ei dumnezeiască, fiind alcătuită de Dumnezeu Fiul, adică de însuşi Mântuitorul nostru, la rugămintea unuia dintre Apostoli: „Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm" (Luca 11, 1). Atunci Mântuitorul i-a învăţat rugăciunea Tatăl nostru (Matei 6, 9-13). Și, de fiecare dată când noi rostim această rugăciune, ne rugăm cu însăşi cuvintele Mântuitorului. Rugăciunea Tatăl nostru este cea mai uşoară de înţeles dintre toate rugăciunile. Ea este rugăciunea oricui crede în Dumnezeu. Rugăciunea Domnească „pe cât este de restrânsă în cuvinte, pe atât este de cuprinzătoare în sens”.

În rugăciunea Tatăl nostru avem cereri pentru toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti, deci pentru toate bunătăţile cereşti şi pământeşti. Toate câte le cerem în rugăciunile noastre se află cuprinse în Rugăciunea Domnească. Dacă ar trebui să facem o analiză însă la Rugăciunea Domnească ,am putea spune că este alcătuită din trei părţi: chemare, șapte cereri şi încheiere.

 Prin cea de-a patra cerere din Rugăciunea Domnească noi zicem: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi". Fiind singura cerere în care Îi solicităm lui Dumnezeu ceva material. Adică, dă-ne tot ce ne trebuie pentru întreţinerea vieţii trupeşti şi sufleteşti. Începând cu această cerere şi până la sfârşitul Rugăciunii Domneşti ne rugăm lui Dumnezeu pentru noi. Sfinţii Părinţi ne învaţă că „pâinea" pe care o cerem în Rugăciunea Domnească e nu numai pâinea cea trupească, ci şi cea sufletească.

Prin „pâinea noastră cea de toate zilele”, sau „pâinea spre ființă”, se deduc trei semnificații și anume: pâinea ca hrană pentru existența pământească, pâinea ca hrană sufletească, deci cuvântul lui Dumnezeu, și după aceea, pâinea Euharistică, ceea ce înseamnă pâinea spre viața veșnică, pe care o au cei care cred în Dumnezeu, în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

          Ca mesaj la această Evanghelie m-aş opri la două învăţături:

1.Minunea înmulțirii pâinilor prefigurează Cina cea de Taină și Euharistia. Minunea se întâmplă în fiecare zi, cu fiecare Liturghie. Există o rugăciune înainte de împărtăşire în care se spune aşa: ,,Doamne ajută-mă,  să-mi dau seama precum se cuvine de aceste Sfinte Taine”. Noi, nu de puține ori nu ne dăm seama cum se cuvine, nici măcar noi preoţii, de ceea ce se întâmplă sau se petrece. Şi totuşi, de câte ori avem în faţă pâinea şi vinul şi invocăm puterea Duhului Sfânt ca ele să se prefacă în Trupul şi Sângele Domnului se săvârşeşte o minune. Iar cei care veniţi la Altar să vă împărtăşiţi, să vă cuminecaţi, deveniți Hristofori, adică purtări de Hristos și Teofori, adică purtători de Dumnezeu. Cei care se cuminecă sunt părtaşi ai acestei minuni, se împărtășesc  cu minunea lui Dumnezeu a pâinii şi a vinului care se înmulţesc. Pentru că înainte de cuminecare  preotul rosteşte - sau Arhiereul - când are în mâna Sfântul Trup al Domnului: “Cel ce sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte”. De ce? Pentru că se înmulţeşte şi se va înmulţi până la sfârşitul veacurilor cu puterea Duhului Sfânt.           

2.Dăruind vom dobândi. O pildă cunoscută, rostită de Arsenie Boca vorbeşte despre recunoştinţa care poate schimba oamenii. „La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo, în general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure. Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii. Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit. - Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu. - Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc. - Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni!,  i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată: - Ce faci? - Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino! Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse: - Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită! Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă. După câteva zile, însă, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău". Oamenii trebuie să se ajute între ei, explica duhovnicul. „Dacă un asemenea om - cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate - a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoi”, relata Arsenie Boca.

De aceea, să încercăm să ajutăm cu o bucată de pâine pe cei care nu au. Pentru noi poate nu e important acest lucru însă pentru ei, da. Amin!
pr.Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]