Prefectul Ovidiu Frenţ se va întâlni cu managerul german al celor două fabrici ale Leoni de la Bistriţa

Astăzi, 10 mai 2017, în jurul orei 19.30, la cele două fabrici a grupului Leoni din municipiul Bistriţa s-a declanşat o grevă spontană la care au participat o parte din angajaţii companiei. Nemulţumirile sunt de natură salarială.

        "Prefectul judeţului a discutat cu liderul de sindicat care i-a comunicat că negocierile începute în urmă cu o lună s-au încheiat astăzi. Patronatul şi sindicatul au ajuns la un acord comun în privinţa drepturilor salariale, urmând a fi semnat noul Contract de muncă cu aplicabilitate de la 1 mai 2017. Reprezentanţii sindicatului vor informa salariaţii în cursul zilei de astăzi şi  mâine, la intrarea în schimburi, asupra rezultatului negocierilor.

La această oră situaţia a intrat în normalitate.

Prefectul judeţului a stabilit pentru săptămâna viitoare o întâlnire cu managerul german al celor doua fabrici (în acest moment acesta se află în Germania).

În calitate de Preşedinte al Comisiei de Dialog Social de la nivelul judeţului prefectul va urmări în continuare evoluţia situaţiei de la cele două fabrici a grupului Leoni", se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]