Primarul Valentin Grapini: A fost cea mai reuşită ediţie a Zilelor comunei Rodna

Două zile de sărbătoare au reunit întreaga comunitate din Rodna, la o ediţie de poveste a Zilelor comunei, ca o încununare a muncii de peste an şi a proiectelor derulate atât de administraţia locală, cât şi de şcoală, de mediul de afaceri local, dar şi de localnici. Invitaţi din Illgau, în frunte cu primarul Markus Bugler, dar şi din Republica Moldova, comuna Hîjdieni, raionul Glodeni, alături de primarul Valeriu Gîrlă, au dat curs invitaţiei transmise de primarul Valentin Grapini.

         „A fost, din punctul meu de vedere, cea mai reuşită ediţie a Zilelor comunei Rodna. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi, dar şi locuitorilor că au venit la programele pregătite de organizatori. I-am avut ca oaspeţi pe cei din localitatea Illgau din Elveţia, dar şi pe fraţii noştri de peste Prut. De altfel, împreună cu primarul din comuna Hăjdieni, am semnat un Acord de înfrăţire. Cele două delegaţii au avut rezervate câte o oră în program, în care şi-au prezentat tradiţiile locale, asta pentru că întotdeauna cultura ne apropie”, ne-a declarat primarul Tinu Grapini.

         La manifestări, Consiliul Judeţean a fost reprezentat de administratorul public, Florin Moldovan, şi consilierul judeţean Dan Birişiu.

         Sâmbătă, scena a fost rezervată unor artişti precum Englezu’, Lara, DJ Jonnesey&Aner de la Kiss FM, Săndel şi Aurora Mihai. În recital, ca invitat special a fost cunoscuta Anda Adam.

         Oglinda cu amintiri „Andrei” a imortalizat cele mai frumoase amintiri pentru rodneni. Duminică, pe scenă au urcat magicianul Cristian Nis, Ansamblul folcloric „Cetatea” Rodna, Teatrul nescris „Dor someşan”, Roxana Marcu & Lorena şi Alex de la Orăştie. Un show de lasere a luminat cerul Rodnei şi clădirile vechii localităţi, în speranţa unei ediţii viitoare cel puţin la fel de reuşite.

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]