Prof. dr. Dorel Cosma: Actorul ce-l interpretează pe Iisus a ajuns deja la Bistriţa. În pieţele principale vor fi prezenţi soldaţi romani, iar Pilat îl va judeca pe Iisus pe scena de la Appollo, iar apoi va fi răstignit pe Pietonal

Rep. – Pentru prima dată în municipiul Bistriţa, 70 de actori vor pune în scenă Drumul Crucii. De unde ideea acestei manifestări?
D.C. -Anul trecut am văzut evenimentul la Arad şi m-a impresionat foarte mult, dorindu-mi ca în 2015 Bistriţa să fie pe lista scurtă. L-am rugat pe Dorian (fiul interlocutorului – n.n.) să facă rost de datele de contact şi de un an negociem, pentru că acest proiect se realizerază doar în Săptămânma Mare şi doar în şase oraşe din România. Mă bucur că în anul acesta Drumul Crucii debutează pe 6 aprilie, de la ora 17, în oraşul nostru.
Rep. – Câteva cuvinte despre acest proiect, care iată, de 10 ani înfăţişează Drumul Crucii.
D.C. – Evenimentul va fi realizat la noi de Primăria municipiului Bistriţa Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, Protopopiatul Ortodox Bistriţa şi Asociaţia „Drumul Crucii”, fiind un spectacol care redă într-o manieră artistică şi păstrând filonul istoric, cele 14 opriri pe care Iisus le-a făcut până la crucificare. Vom încerca să reamintim trecătorilor câteva din simbolurile creştinismului, nefăcând propagandă nici unei biserici, ci vorbind prin imagini doar despre Iisus. Sunt momente de mare dramatism şi emoţii deosebite care ne transpun într-o altă perioadă istorică. Suferinţele lui Iisus sunt aduse în faţa publicului, aşa cum s-au petrecut faptele de atunci. Personaje, atitudini, costume realizate de peste 70 de actori din Timişoara, Arad, Bucureşti, Baia Mare, un moment unic şi un îndemn la meditaţie. Rolul lui Iisus va fi interpretat de Daniel Leş, un artist plastic, care în fiecare an, de 10 ani, vine în această postură în faţa credincioşilor.
Rep: - Concret, unde va avea loc acest drum istoric al creştinismului?
D.C. – Plecarea se va face din faţa Complexului Apollo, unde se va juca scena Judecăţii, fiind prezente personajele biblice, Iisus, Pilat şi Baraba, apoi se va continua drumul cu câteva opriri în zona Crinilor, în faţa Prefecturii, Piaţa Unirii şi Pietonal. Noi ne deosebim de ce se va petrece în celelalte oraşe, implicându-ne şi cu artiştii bistriţeni. La momentul Răstignirii vom susţine un recital poetic, dar şi unul de cântece religioase cu formaţiile corale Appassionata, condusă de Francisc Mureşan şi „Andrei Mureşanu”, condusă de Cornel Pop. Invitat special va fi părintele Cristian Pomohaci, împreună realizând, cu siguranţă, un moment ce va intra în istoria Bistriţei. Scena Răstignirii va fi în piaţa Teatrului de Vară, unde vom încerca să realizăm un decor deosebit, să sugerăm Ierusalimul de altădată, dar şi muntele Golgota. Evenimentul se va încheia cu răstignirea, interpretarea grupurilor corale şi Tatăl nostru, rostit de toţi preoţii, fiind invitate toate unităţile de cult.
Rep. – Cum credeţi că vor primi bistriţenii acest proiect?
D.C. – O să fie o surpriză pentru foarte mulţi dintre bistriţeni, pentru că vor vedea pentru prima dată filonul istoric aşa cum este, cruzimea cu care a fost biciuit Iisus, duritatea cu care a fost alungat, toate fiind la fel ca acum 2000 de ani. Sigur că atunci când vezi atâta duritate şi sânge eşti copleşit, dar aşa a fost, acest moment îndemnându-ne spre meditaţie, spre ceea ce a făcut Iisus, preluând asupra lui toate păcatele, mesajul este să fim mai buni, să ne privim cu mai multă încredere şi prietenie, să înlăturăm vrajba şi ura dintre noi. Eu asta îmi doresc prin acest spectacol stradal, să plece de la Bistriţa un mesaj către întreaga ţară, ca oamenii să fie mai buni, indiferent de etnie şi confesiune.
Rep. – Va fi o repetiţie înainte, când vor ajunge artiştii la Bistriţa?
D.C. – Interpretul rolului lui Iisus, Daniel Leş, alături de producătorul Iulian Văcărean, au fost deja la Bistriţa. Am făcut un tur al oraşului, s-au stabilit şi opririle şi modul în care vom conlucra pentru final, fiind foarte încântaţi pentru că suntem singurul oraş care a venit cu asemenea iniţiativă. Întreaga echipă, peste 70 de oameni, va sosi duminică, când vom avea încă o întâlnire, iar luni dimineaţa, în pieţele principale vor fi prezenţi soldaţi şi cetăţeni romani, ce îi vor invita pe bistriţeni ca de la ora 17 să fie la scena Judecăţii de la „Apollo”.
Rep. – Cu această ocazie aţi realizat şi un documentar.
D.C. – Filmul intitulat „De Sfintele Paşti” cuprinde un colaj de versuri din poeziile mele şi ale poetului Vasile Militaru, pe un fond muzical realizat în studioul nostru de către Ovidiu Moldovan şi cu imagini sugestive din biserica Protopopiatului Ortodox Bistriţa. Mesajul este meditaţia la lumină, la bunătatea lui Iisus şi la rolul nostru pe acest pământ.
Rep. – O invitaţie pentru bistriţeni de a fi alături de noi pe Drumul Crucii.
D.C. – Să participăm cât mai mulţi, întrucât este bine să ne cunoaştem istoria, să ştim exact cum s-au întâmplat lucrurile, fără să acuzăm pe nimeni, însă chiar dacă este dureros, chiar dacă este greu de crezut, aceste lucruri s-au întâmplat pentru mântuirea noastră. Eu cred că după ce bistriţenii vor vedea tot ceea ce a făcut Iisus pentru noi, vor gândi altfel şi de Sfintele Paşti se vor privi în ochi unii cu alţii într-o atmosferă de pace, iar cei care au uitat semnificaţia sărbătorii se vor apropia din nou de credinţa străbună.

Comentarii

30/03/15 21:18
Ioel les

Sa stiti ca sunteti informati gresit drumul crucii a mai trecut prin Bistrita acum vreo 4 ani asa ca nu este premiera

31/03/15 22:34
Azgureanu

Si alta chestie ar mai fi ca , cel care Il interpreteaza pe Isus in pozele din acest articol este Dan Les ...

01/04/15 00:20
marius

Cititi tot interviul si vedeti ca scrie de Dan Les, el va fi la Bistrita, iar in ceea ce priveste Drumul Crucii e primul cu 70 de actori la Bistrita...Stim ca a mai fost un eveniment facut de o confesiune, insa aici sunt invitate toate bisericile

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5