Programul complet al celebrării Zilei Naționale a României, în an centenar, la Bistrița!

La data de 1 decembrie, peste 10 zile, sărbătorim Ziua Națională a României și, implicit, principalul eveniment al istoriei poporului român, centenarul Marii Uniri, în municipiul Bistrița.

Împreună fiind cuvântul care definește sărbătoarea Centenarului, iar paginile de triumf ale istoriei noastre scriindu-se mereu în unitate, efort comun și nemărginită dragoste de țară, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița, în colaborare cu Structurile Sitemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, vă invită, sâmbătă, 1 decembrie, la evenimentele dedicate acestei sărbători, care se vor desfășura conform următorului program:

·         ora 1500- 1630 ceremonie publică la statuia poetului Andrei Mureșanu, urmată de defilarea trupelor și a tehnicii militare pe strada Gheorghe Șincai  și strada Dornei;

·         ora 1630-1730 spectacol folcloric extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, cu participarea ansamblului profesionist ”Dor Românesc” și ansamblul folcloric profesionist ”Cununa de pe Someș”, care va avea loc pe scena amenajată pe pietonalul Liviu Rebreanu;

·         ora 1800-1815 ceremonia de „Retragere cu torțe” pe traseul Piața Centrală – strada Dornei, Pietonal Liviu Rebreanu – Piața Unirii, Piața Petru Rareș;

·         ora 1800-1830 în așteptarea aprinderii luminițelor, întâlnirea copiilor cu trupa veselă Sclipirici;

·         ora 1830-1900 aprinderea luminițelor de Crăciun, în Piața Petru Rareș;

·         ora 1840-1900 continuarea ceremoniei de retragere cu torțe, pe traseul Bvd. 1 Decembrie, strada Avram Iancu;

·         ora 1900-2000  concert simfonic extraordinar, Noua Orchestră Transilvană, dirijor Petronius Negrescu, solist Florin Croitoru, la Palatul Culturii Bistrița;

·         ora 2100-2245 concert The Boulevard și Voltaj, pe scena amenajată pe pietonalul Liviu Rebreanu.

·         ora 2245  un spectaculos foc de artificii, în Piața Centrală.

 

Vă așteptăm, să dăm mână cu mână și să #SărbătorimÎmpreună, așa cum se cuvinte,  Ziua Națională a României în An Centenar, în Bistrița!

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5