REsfinţirea Bisericii Ortodoxe nr.2 din Năsăud

Evenimentul mult aşteptat de năsăudeni s-a petrecut în ziua de 19 septembrie, când Preasfinţitul episcop vicar Irineu Bistriţeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a oficiat slujba religioasă alături de un sobor de peste 20 de preoţi, avându-l în frunte pe părintele Ioan Dâmbu, protopopul Năsăudului. Redăm mai jos cuvântul de mulţumire al părintelui George Celsie, cel care păstoreşte Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena”, lăcaşul de cult resfinţit.

„Preasfinţite Părinte Episcop,

Iubiţi credincioşi

Văd în ploaia ce a căzut peste noi un semn de belşug şi de revărsare a harului divin şi de putere a credinţei acestor credincioşi ce nu s-au mişcat din loc, înfruntând picuri de ploaie.

În urmă cu 7 decenii, mai precis în 1939, se terminau lucrările de înălţare a Bisericii Ortodoxe din Năsăud, cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”.

La 14 ianuarie 1926, preotul Victor Sasu făcea un memoriu la Ministerul Cultelor din Bucureşti, arătând că ortodocşii nu au un locaş de închinare cu toate că în Năsăud existase o biserică ortodoxă încă înainte de anul 1900, făcută de egumenul Partenie, care era de loc din Năsăud, cerând aprobarea pentru ridicarea unui locaş de cult ortodox. Dar aprobarea nu a venit decât în anul 1930, când primul patriarh al României, Miron Cristea, care făcuse liceul la Năsăud, împreună cu episcopul Nicolae Ivan al Clujului, au depus cererea năsăudenilor ortodocşi în parlamentul ţării pentru a determina fondurile grănicereşti să vândă un teren pentru construirea Bisericii Ortodoxe. Odată cumpărat terenul, preotul Victor Sasu a strâns fonduri însemnate de bani, a făcut proiectul pentru biserica şi casa parohială, pe aceasta din urmă construind-o.

La 1 aprilie 1933, ca preot în Năsăud, este numit Ioan Bunea, care s-a apucat de construirea bisericii ce va fi terminată şi sfinţită în mod provizoriu a data de 19 noiembrie 1939 de către protopopul Victor Mureşan din Bistriţa, între timp preot fiind Augustin Faur, părintele Bunea fiind plecat ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

În 1947, a fost numit ca preot la Năsăud, Ioan Roman în timpul căruia biserica a fost sfinţită de către Teofil Herineanu în anul 1965, iar între 1993-2007 în această biserică a slujit cu multă vrednicie preotul Nifor Odobescu.

În urmă cu 3 ani am fost numit în această parohie şi, împreună cu credincioşii ne-am apucat de lucrările de la biserica pe care am restaurat-o şi înnoit în întregime, pe interior şi exterior, restaurând pictura şi iconostasul, schimbând tâmplăria, pardoseala, obiectele bisericeşti şi de podoabă bisericească etc., şi de la grădina parohială căreia i-am dat frumuseţe, farmec şi culoare, făcându-i pe credincioşii trecători să se oprească o clipă din drum pentru închinare, dar şi pentru a admira frumuseţea bisericii şi a grădinii parohiale.

Mulţumesc, în primul rând Bunului Dumnezeu pentru că este cu noi şi ne-a ajutat să ne împlinim gândurile bune legate de biserica noastră.

Mulţumesc, Presfinţite Părinte că aţi venit astăzi în mijlocul nostru, a credincioşilor năsăudeni şi a celor din satele apropiate, care v-au aşteptat şi au venit să vă vadă şi să vă asculte cuvântul de învăţătură cu atâta bucurie şi dragoste sufletească, pentru a sfinţi lăcaşul nostru de închinare, desăvârşind lucrul mâinilor noastre. Aţi împlinit astăzi, aici, la noi, cu noi şi pentru noi, cuvântul Scripturii care spune: „Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile”.

Mulţumesc Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu pentru încrederea pe care a avut-o în mine numindu-mă să păstoresc sufletele acestei turme duhovniceşti.

Mulţumesc P.C. părinte protopop Ioan Dâmbu pentru sfatul bun şi grija pe care ne-a arătat-o pe tot parcursul desfăşurării lucrărilor noastre, în fapt, fiindu-ne aici aproape.

Mulţumesc domnului deputat Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, care ne-a ajutat şi am simţit că ne oferă ajutorul cu toată dragostea sa. Cu ajutorul domniei sale am obţinut, prin Departamentul Cultelor, suma de 50.000 lei, la care se adaugă donaţii personale substanţiale şi sponsorizări obţinute prin intervenţia sa.

Mulţumesc domnului primar Dumitru Mureşan şi Consiliului Local Năsăud pentru tot sprijinul material şi financiar primit atât în cei 3 ani de muncă, cât şi în zilele de pregătire a acestei minunate sărbători.

Un om deosebit pentru mine personal şi pentru biserica noastră este domnul inginer Dumitru Ani, inspector la Inspectoratul de Stat în Construcţii Bistriţa-Năsăud, căruia îi mulţumesc ca unui prieten adevărat şi care ne-a ajutat cu materiale necesare în valoare de sute de milioane, la care se adaugă donaţiile personale, inclusiv a unui candelabru din biserică. Mulţumesc familiei Iugan din Şanţ pentru importantul sprijin material acordat.

Mulţumesc membrilor Consiliului Parohial pentru dăruirea lor în realizarea celor pe care le-am obţinut. Mulţumesc familiei Sălvan Gavrilă pentru donaţia candelabrului mare din biserică; mulţumesc fam. Dâmbu Ioan şi Buhai Mihai pentru donaţia candelabrului mijlociu şi altor donaţii făcute; mulţumesc fam. Telcean George pentru troiţă, Evanghelie, chivut şi alte donaţii în bani făcute; mulţumesc fam. Frişan Gavrilă pentru cealaltă troiţă donată; mulţumesc fam. Roş Nicu, Bozomală Dumitru şi Buhai Dumitru pentru covoarele ce împodobesc pardoseala bisericii şi pentru donaţiile făcute; mulţumesc fam. Pop Ion pentru tot sprijinul oferit cu muncă şi cu bani.

Mulţumesc celei care îi face pe trecători să se oprească din drumul lor şi să admire frumuseţea florilor din grădina parohială, Miei Bădăluţă, în care se întrupează chipul Martei şi al Mariei, „Ora et labora”, zilnic la rugăciune şi la munca la biserica cea sfântă a Domnului.

Daţi-mi voie pentru o clipă să-mi înalţ privirea spre cer, acolo de unde ştiu că ne priveşte mama mea, căreia îi datorez atât de mult din tot ce am realizat eu, iar această distincţie pe care am primit-o astăzi (cruce pentru rangul de iconom stavrofor) o închin în memoria mamei mele.

Mulţumesc tuturor credincioşilor care au sprijinit biserica noastră cu ajutorul material şi financiar şi spun că această distincţie este nu numai a mea ci şi a voastră, a credincioşilor care aţi fost alături de noi şi nu pot să închei acest cuvânt decât cu aceste frumoase cuvinte de rugăciune: „Înscrie, Doamne, în cartea vieţii Tale pe toţi ctitorii, donatorii şi binefăcătorii sfântului lăcaşului acestuia. Amin”.

Preot paroh,

dr. George Celsie

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5