Secretarul de stat Monica Săsărman: Parteneriatul dintre președintele Emil Radu Moldovan și managerul Gabriel Lazany funcționează perfect

În data de 8 aprilie, Guvernul României a găzduit întâlnirea de lucru organizată de Colegiul Medicilor din România, președinte prof. univ. dr. Daniel Coriu, și Cancelaria Prim- ministrului, reprezentată de Alexandru Mihai Ghigiu.  Coordonatorul activității a fost consilierul de stat prof. univ. dr. Carmen Orban, un profesionist pragmatic și implicat în conturarea perspectivelor de dezvoltare ale sistemului medical românesc.

Tema ”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României în perioada 2024- 2025” a scos în evidență principiile de reorganizare a sistemului de sănătate din România din perspectiva resursei umane, a managementului și finanțării, a reglementărilor pentru asigurarea calității și accesibilității sistemului sanitar.

”În primul rând, în cadrul întâlnirii de lucru, am prezentat situația investițiilor în unitățile sanitare derulate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației derulate prin Compania Națională de Investiții. Datele furnizate de companie arată că în momentul de față au fost predate unităților administrativ- teritoriale obiective finalizate cu o valoare totală de peste 217 milioane lei, dintre care 12 obiective reprezintă reabilitări, modernizări secții de spitale sau construirea de centre medicale. Prin subprogramul ”Unități sanitare” se află contractate 83 unități sanitare, cu o valoarea de peste 955 milioane lei. De asemenea, cu finanțare de la Banca Europeană de Investiții, peste 295 milioane EURO vor asigura darea în folosință a celor 23 obiective de investiții, din care 4 obiective sunt deja recepționate.  Referitor la PNRR, Compania Națională de Investiții este structură de implementare pentru alte 5 obiective de investiții.

Am reiterat și faptul că prin Agenția Națională a Locuinței se derulează programul privind construcția de locuințe pentru tineri specialiști, implicit pentru cadre medicale”, a susținut Monica Săsărman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

”În al doilea rând, ascultând alocuțiunile personalităților din domeniul medical, nu puteam să nu mă gândesc la parcursul investițiilor în sistemul de sănătate din județul meu. Să faci performanță într-un astfel de domeniu nu e puțin lucru. Parteneriatul dintre Emil Radu Moldovan, președinte al Consiliului Județean Bistrița- Năsăud, și Gabriel Lazany, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a funcționat și funcționează perfect.”, a mai subliniat secretarul de stat.

Au mai participat reprezentanți ai ministerelor, ai organizațiilor profesionale din sistemul medical, reprezentanți ai pacienților și societății civile, precum și mass-media.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5