Teatrul lui Ion Rațiu

            Clive și Anna este o piesă în două acte, scrisă în engleză de politicianul, parlamentarul și candidatul la Președinția României, Ion Rațiu, în colaborare cu Jane Cobb, cu titlul Templeton, și tradusă în română în 1991 de Mihai Popescu. În Anglia, a fost publicată în 1958 sub pseudonimul Anthony Lock. Ediția I, în românește, a apărut în 1995 și este adaptată și prefațată de Dan C. Mihăilescu.[1] În 1992, a fost adaptată pentru Televiziunea Română în regia lui Horia Popescu. În Anglia, a fost prezentată la Arts Theatre Club din Londra în anul 1959. După afirmațiile lui Ion Rațiu, a fost scrisă după ce piesa lui Sartre Les Mains Sales (Cu mâinile murdare) a eșuat, și unul dintre prietenii săi a afirmat: „O piesă cu subiect strict politic nu poate reuși la Londra”[2]; se pare că a fost mai mult un pariu între cei doi autori.

            Tema piesei este cea a vinovăției plătite. Acțiunea începe la Singapore și-și găsește deznodământul la Londra. Ne aflăm în anul 1941, în living-ul lui Anthony Lock, unde se mai adună: Clive Timpleton, căpitanul Tim Bayliss, maiorul Ian MacAllister, Luther Bateman, tânăra Alwynne Tanner, Anna Dasousa și Peter Khun. Deși au orientări politice diferite, toți sunt trimiși de guvernul englez în Singapore. Destinul Annei Dasousa are câteva similitudini cu cele ale Anei Pauker: muncitoare, cu studii la seral, inteligentă și ambițioasă; la Viena, a intrat în politică la Salonul Comuniștilor, de aici a ajuns la Moscova, unde, împreună cu soțul său, a lucrat pentru Komintern. Soțul ei este ucis de bolșevici, iar ea a fost arestată și eliberată, ajungând la Londra cu pașaport britanic. Deși zice că și-a iubit bărbatul, a rămas o comunistă convinsă, îndoctrinată. Într-o discuție cu Clive recunoaște că și-a sacrificat soțul „conștient și deliberat” și că nu dă doi bani pe valorile umane, compasiune, omenie, blândețe, dragoste. „Nu există așa ceva” îi spune acestuia. E mândră că nu are sentimente sau slăbiciuni. După Anna Dasousa, „Individul poate fi sacrificat pentru ca omenirea să poată progresa”. Pentru ea, Clive este „un intelectual tipic, plin de idei neclare, învechite, despre bine și rău… Fundamental nehotărât.” Pe scurt, „șovăielnic”. Nu se îndoiește că soțul ei a fost un trădător și că a meritat să moară. Iată ce îi spune lui Clive: „Acum partidul are în mine un instrument călit și de încredere. Partidul este mai presus de orice”. Anna Dasousa este genul de „hoinar internațional, un produs veritabil al epocii” – cum o caracterizează Dan C. Mihăilescu -, care se amestecă în politica oricărei țări unde poposește, cu spatele asigurat de Kremlin; un fel de Che Guevara, dar de proporții mai mici. După ea, Clive (membru al Partidului comunist) nu este pregătit să lucreze anonim în rândurile Partidului, să-i accepte disciplina și-i amintește că „orice dificultate teoretică, toate scrupulele și îndoielile se rezolvă prin acțiune (s. n.)”. Începe o relație cu Clive, fără a investi sentimente (chiar îl avertizează că face ce vrea cu „trupul” ei), în schimbul obținerii unor copii de documente secrete, prin asta, el „ajutând la salvgardarea Uniunii Sovietice”, și lucrând, în același timp, „pentru propria țară, și nu împotriva ei”. Teoretic, Clive este convins că „Singura țară care aparține muncitorilor și este condusă de ei e Uniunea Sovietică” și, de aceea, îi datorează „o nestinsă credință” acesteia, iar trădarea lui ar trebui tratată drept „o acțiune demnă de laudă”. Utopia comunistă a îndobitocit-o atât de mult pe Anna, încât aceasta afirmă transfigurată: „Dă-le muncitorilor mijloacele de producție și înlătură-i pe exploatatorii de pretutindeni. Va apărea un Om Nou, altruist, având grija celorlalți, eliberat de lăcomia generată de proprietatea privată.” Dar, pentru realizarea acestor „mărețe deziderate” e nevoie de „Disciplina strictă și supunerea față de cerințele Partidului”. Turma are nevoie de un tătuc, un partid unic care să judece și să decidă în locul ei. Luându-și rămas-bun de la Clive,  ea îl rănește teribil: „Nu mă interesează persoana și sentimentele tale” îi spune cu un cinism de-a dreptul netrebnic.

            În actul al II-lea, după 14 ani, Clive Templeton a devenit un bărbat cu prestanță și a fost numit șef al delegației Marii Britanii la Națiunile Unite; are familie, copii, este căsătorit cu Laura, o ființă care îl iubește din tot sufletul. Dar, păcatele tinereților nu rămân neștiute și nepedepsite. Anna Dasousa a ajuns din secretară, soția senatorului american Karl Nielson, bine cunoscut pentru cruciada sa împotriva comuniștilor, căruia îi mărturisește trecutul ei comunist, dar și al lui Clive. „Aș fi trăit pur și simplu în minciună” îi spune, devenită anticomunistă fanatică, dar omite să amintească că i-a fost și amantă; recunoaște că a fost „fascinată de doctrină”, că a fost agent secret sovietic și că și-a dat seama de „comoara neprețuită a libertății”, are și un microfilm cu documentele pe care i le-a dat Clive și îi sugerează soțului să le predea F. B. I.-ului, sperând că, în felul acesta, își va ispăși greșelile tinereții. Karl Nielson îi propune lui Clive să renunțe la numirea sa la Națiunile Unite. La rândul său, Lock îi cere Annei să nu-l ruineze pe Clive. Laura îl imploră să renunțe de bunăvoie la această numire pentru a evita un eventual scandal. Clive rămâne neclintit în hotărârea sa. Deși a încercat să-și justifice acea experiență nefastă din tinerețe, va primi 15 ani de pușcărie; va fi mulțumit că va avea un suport moral în familia sa. Sacrificiul său merită dezbătut și comentat de fiecare spectator sau cititor.