Timpul școlilor

De peste un secol luna septembrie a însemnat începerea unui nou an școlar, eveniment ce a determinat preocupări aparte pentru elevi și familiile din care aceștia proveneau, pentru cadrele didactice, pentru autorități, pentru alte instituții sau unități economice. Multe familii își puneau speranța că urmând și absolvind un ciclu de învățământ copii lor vor putea să ducă mai departe idealuri și dorințe de mai bine, vor putea să se afirme ca buni meseriași, ca intelectuali, ca oameni cu un comportament civilizat, cu respect pentru semenii lor, cu dragoste față de pământul natal și de țara în care s-au născut. Aproape la fiecare început de an școlar au apărut modificări făcute cu speranța că ele vor îmbunătăți activitatea din școli, vor crea un climat educațional favorabil și sigur, vor aduce rezultate care să mulțumească pe cât mai mulți parteneri.
Nici începutul anului școlar 2016-2017 nu face excepție de la aceste reguli. Multe unități școlare au fost reabilitate, s-a reușit darea în folosință a două Campusuri școlare de nivel european, la Beclean și la Bistrița, se va organiza concurs pentru funcția de director de școală etc. Ca noutate absolută este Statutul elevilor ce se va aplica din 22 septembrie. Efectele se vor vedea în timp și se speră ca ele să fie predominant pozitive. Am reținut o prevedere, aceea că elevul nu poate fi mustrat în fața clasei, și mi-am amintit de o situație din primul an de liceu (din anul 1966) când profesoara de latină mă scotea în fața clasei și îmi cerea să spun față de colegi că „ nu pot sau nu vreau să învăț la limba latină” iar eu, fiind un elev timid și auzind aceasta, nu mai puteam scoate nici un cuvânt (în limba latină), iar în trimestrul al III-lea când ne-au fost aduse tezele am fost ridicat în picioare să spun de la cine am copiat (luasem nota 7). Uitându-mă la colegii mei am observat că toți aveau note mai mici, așa că am avut curajul să-i spun doamnei profesoare că dacă aș fi copiat de la ei aș fi primit și eu o notă asemănătoare cu a lor. Argumentul a prins, nu am buctat la latină și mi-am putut continua liceul la secția umanistă și mai departe facultatea de istorie.
Dar iată că „iute vremea a trecut, și-uite c-am îmbătrânit, să mai merg putere nu-i” pe urma elevului.

Prof. pens. Rus Augustin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5