Un nou început de an şcolar la CN Andrei Mureşanu

*Camelia Tabără, inspector şcolar general: Am revenit acasă!

Emoţii şi la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu. Nerăbdători, cu buchete de flori în mână, povestind despre cum s-au distrat în vacanţă, copiii aşteptau să se termine discursurile pentru a putea intra în clase. Într-un tur de forţă au fost prezenţi şi la festivitatea de deschidere de la CN Andrei Mureşanu, preşedintele CJ Radu Moldovan şi parlamentarii Ioan Oltean şi Cristian Florian. Spre deosebire de colegii lor de la Liviu Rebreanu, elevii şi profesorii de la Andrei Mureşanu au avut parte şi de binecuvântarea feţelor bisericeşti. Politicienii şi-au respectat, în mare parte, tematica discursurilor.

Preşedintele CJ Radu Moldovan le-a spus şi elevilor de la Andrei Mureşanu să nu neglijeze studiul şi le-a urat să fie câştigători în eterna competiţie cu cei de la Liviu Rebreanu. Liderul PDL BN Ioan Oltean a devenit nostalgic şi a mărturisit că cele mai frumoase amintiri sunt cele din perioada când era învăţător, iar senatorul Cristian Florian s-a întors şi el în timp, când era liceean de Rebreanu, amintindu-şi de întâlnirile cu colegii de la Andrei.

Cel mai emoţionant discurs l-a avut inspectorul şcolar general, Camelia Tabără. Fostul director al Colegiului Naţional Andrei Mureşanu le-a mărturisit colegilor dascăli şi elevilor, că fiecare revenire în mijlocul lor e ca o reîntoarce, acasă. Camelia Tabără şi-a salut, în mod particular, elevii din clasa a X-a A, spunându-le că se vor întâlni în perioada următoare, în clasă, la orele de fizică.

Camelia Tabără, inspector şcolar general : Am revenit acasă! Pot să spun tuturor că din Inspectoratul Şcolar îmi dau seama de ce această şcoală este atât de solicitată de părinţi, de ce această şcoală este atât de căutată şi râvnită de părinţi pentru atâtea rezultate frumoase şi deosebite. Colegiul Naţional Andrei Mureşanu are un corp didactic de excepţie cu peste 100 de dascăli care reuşesc să statornicească în această şcoală un ton comun. În CN Andrei Mureşanu, sintagma ,,eu fac” a fost înlocuită cu ,,noi facem”. Vă doresc tuturor un an bun! Eu mă consider de-a casei şi niciodată nu am nevoie de invitaţii speciale să vin aici şi le urez, în mod particular, elevilor mei din X-a A cu care mâine, poimâine, mă întâlnesc, în clasă, la orele de fizică.

....................................
Citiţi ediţia print !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5