Un teatru spectaculos, fără a fi spectacular

Victor ŞTIR

Victoria Fătu-Nalațiu publică în volumul ,,Risipa de vise” piese de teatru mai vechi sau mai noi, pregătite cu migală deopotrivă pentru lectură și scenă. Pictoriță cu vocație, autoare prolifică de poezie şi proză este preocupată de scenarizare și decor posedând instrumentarul pentru abordarea unitară a teatrului personal din cel puţin perspectivele amintite.
Piesele au indicații scenice și de decor amănunțite, set care dă senzația unui ghid foarte exact pentru o echipă care ar vrea să joace textul, sugerând pe alocuri o precizie excesivă a peisajului dramatic, utile, atât pentru începători, cât și pentru profesioniști.
Neîndoielnic, sunt folosite din plin resursele auctoriale, finisate în texte publicate anterior: romane și proză scurtă, de asemenea, eseuri de plastică, registre în care autoarea a exersat posibilitățile de impresionare coloristică ale ochiului și în același timp de repartizare spațială, de folos în construirea decorului în spaţiul magic al scenei. Cu atenție exploratorie venind dinspre acribia cu care aşază pixelii unui peisaj plastic, într-o probă de virtuozitate, autoarea decupează viețile unor personaje prinse în angrenajul social ce consumă parte a destinelor purtate de ambiții și determinări ascunse.
Personajele Victoriei Fătu-Nalaţiu sunt contemporanii noștri, oameni animați de pasiuni înalte, lângă care se așează, intră în contact alţii, încercând să obțină o subvenţie sufletească sau materială pentru împlinirea unui deziderat profesional,existenţial, mai mult sau mai puțin camuflat. ,,Măştile”, dacă se poate spune, sunt energice și purtate de idealuri închise în vise pe care arareori le fac vizibile, reușitele în planul acțiunii, rămânând la nivelul expresiei și al împlinirii ca deziderat. Le animă adesea un trecut nostalgic mai înalt, la care se raportează și care este un vorace factor motivațional, un nedezminţit rezervor energetic.
Dramele pieselor se petrec intr-un mediu normal și median, actanții nu se angajează în acțiuni extreme, neprovocînd catastrofe spectaculare.
Redăm, pe scurt, în cele ce urmează, esenţa dramelor pe care le trăiesc peronajele din câteva texte.
În piesa ,,Risipa de vise” pare spectaculoasă cariera Rubinei Hingheru, de condiție modestă, pușcăriașă, aleasă pentru un rol important de regizorul Ioan Ardelean. Un final neprevizibil: frumoasa țigancă, scoasă din puşcăre, devine actriţa pentru rolul necesar şi iubita omului de artă, înlocuind-o pe năbădăioasa siliconată, Viviana Bărbulescu, soția regizorului.
,,Rebela” desfășoară firul dramatic-labirintic pe care îl urmează Petra, fost fotomodel, care forțează o căsătorie cu un american, destul de perspicace, pentru a nu se lăsa înşelat de dorința de parvenire a femeii ce întruchipează plaga pavenirii de azi. ,,Vreau să fiu bogată să pot face ce vreau", îi mărturisește ea lui Arion, punându-și pe tavă caracterul şi eşuând în încercarea de înşelătorie profesionistă.
,,Alfabetul de dincolo” alătură, ca într-un colaj, destinul profesorului de limbă română Viorel care a lucrat în Spania - ,,predat limba română la capre" -, cu cel al Sânzianei, tineră muncitoare, sensibilă la suferinţa celui de aproape. O parte a dialogului dintre cei doi - care compune întreaga piesă -, se derulează în registrul livresc despre tradiție, socotită un tezaur trainic şi conţinând tainele scrise cu ,,Alfabetul de dincolo”. Finalul sugerează o relație mai mult decât de simpatie între cei doi actanți. Cu o schimbare de ritm dramatic, piesa ,,Sanatoriul de întinerire” este construită pe vechi credințe românești despre duhuri rele care îi însoțesc pe morți în morminte, pentru ca la dezhumare, să iasă între oameni producând groază. Introducerea motivului ofidian sugerează întinerirea, care se petrece astfel cum şarpele își leapădă solzii şi devine tânăr. ,,Intrusa”, în trei acte, are o trama cu ritm și structură polițistă, incluzând practici ale zilelor noastre privitoare la ascultarea telefoanelor, apeluri anonime, achiziții de device-uri, intrigă de iubire-trădare, intervenția poliției etc. Personajul Despina este atrasă de Darian, fost coleg de facultate şi funcționar în Ministerul Învățământului. Încercările ei de a se introduce în viața bărbatului sunt demontate prin inteligență de soţia, Bogdana, o femeie frumoasă, puternică, determinată să-și apele iubitul și să-și salveze căsnicia.
Nu se poate nega uneori o accentuată fibră morală a teatrului pe care-l scrie Victoria Fâtu- Nalaţiu, fără a fi explicită, fără a fi moralizatoare, fără a deranja; nivelul frizând o anumită tradiţie a societăţii noastre.
Volumul mai include câteva texte experimentale intitulate: ,,Capcanele unui dialog”, ,,Oceanul de idei” și ,,Ninsorile infernului”, veritabile exerciții de dexteritate în perimetrul dramatic pe care şi l-a propus autoarea.
Teatrul Victoriei Fătu Nalaţiu are o bază realistă ca întâmplări- suport pentru piese, dovedind că sunt extrase din lume contemporană sau fiind construcţii similare, congruente. Personajele au un limbaj îngrijit, opiniile fiind adesea doldora de teorii ale artei și receptării ei, de aluzii la tehnici artistice care conferă atmosferei o elevație și o eleganță în același timp. Evident, în populaţia personajelor, artiştii ocupă fotolii de cinste.
Textele sunt de lungimi medii, autoarea găsind o relație optimă între osatura epică, dramatică, a piesei și partea dedicată efectiv vorbirii în scenă. Ştiinţa autoarei o ţine departe de ceea ce se întâlneşte la unii dramaturgi cu mai puţină experienţă: teatru de vorbe.
Este vizibilă adresabilitatea textelor către tineretul studios care poate să joace și să învețe mult din aceste piese, ce nu sunt contorsionate ca și structură dramatică, iar limbajul este curat, rareori alunecând spre expresii mai tari.
Aceste piese, de frumoasă condiție, apar destul de târziu pentru Victoria Fâtu-Nalaţiu, însă nici chiar atât de târziu ca prozele scriitoarei Nina Berberova care a debutat ca și creatoare de beletristică la optzeci de ani. Un teatru interesant ce se citește cu plăcere și devine mai profitabil artistic, la punerea în scenă, fără a fi, însă, didactic. Spectaculos fără a fi spectacular, teatrul Victoriei Fătu-Nalaţiu sugereză că poate fi jucat fără decibelii care se aud azi pe scenă şi rup cortinele.
Convins de talentul autoarei, criticul Alex Ştefănescu a conchis într-un text al său: ,,Sunteţi o autoare talentată”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]