Veronica Oşorheian, Poeme pentru mama

Gând statornic

Sfântă ţi-a rămas menirea pe pământ –
De a toarce, mai departe, firul vieţii,
Cum datu-s-a poruncă,
Atunci, la început de lume.
Binefăcător era somnul
În braţele tale –
Leagăn sfânt şi doritor de alint
Pentru fiecare vlăstar
Din tine înfrunzit.

Când ai plecat, dorită maică,
Un gol imens s-a prăbuşit în mine
Şi rădăcini a prins,
În lutul care sunt;
L-aş izgoni-n pustiu,
În hăuri neştiute,
Să pot purta în minte
Glasul duios şi chipul luminos,
Cât fi-voi pe pământ.

Acolo unde eşti, pe albele cărări,
Întâmpini îngeri buni,
Cu blând surâsul tău;
Pe braţe legănându-i,
Le spui poveşti trăite;
Senină, împăcată,
Pui blidele stelare,
Pe mese înflorite
Şi-mparţi la toţi alune,
Crezându-te cu noi.

În semn de neuitare, aşa cum se cuvine,
În fiecare seară
Rostesc o rugăciune;
Învăţătura ta
Mi-a fost folositoare
Şi oricare fărâmă o-mpart cu bucurie
Urmaşilor, în dulce vorba ta,
Cu gând ca să sporesc
Cereasca bogăţie.
*
Sânul mamei

A pământ bogat şi reavăn mirosea,
A pământ sfinţit de raze-nvăpăiate
Şi a rouă descântată-n vas de peruzea,
Pentru leacul suferinţelor dintâi;

Mirosea şi a tinere ierburi de leac
Strânse din adâncul adânc al pădurilor,
Şi a mireasmă de roşie petală de mac
Scuturată în poala tăcutelor holde;

A pere coapte mirosea, a miez de nuci bătute,
A struguri busuioacă şi proaspătă otavă
Cosită ş-adunată în doinele ştiute;
A holdă secerată şi a pâine aburindă,

A busuioc, din struţul popii, mirosea,
A cald omăt ce-nfăşura întinsul,
În care sfântul bob de grâu se odihnea
În tihna pregătirii de nouă încolţire;

A linişte de prunc blagoslovit,
A rugăciuni şi-a nopţi cu lampa trasă,
A tânăr trup în lacrimă sfinţit,
Când nu răzbea să curme întreaga suferinţă.

Comentarii

06/03/18 10:39
Rodica Fercana

Minunate versuri,felicitări, Veronica!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]