Viață de ANL-ist: Chirii peste prețul pieței - da, cumpărare - ba!

După au a majorat chiriile ANL la niveluri ce depășesc, cel puțin la Beclean, prețul pieței (541 lei/lună pentru un apartament cu trei camere), tocmai în ideea de a impulsiona tranzacțiile de vânzare-cumpărare dintre stat și locatari, Guvernul s-a răzgândit în privința acestei modalități de recuperare a investițiilor imobiliare, considerată până acum mobilul unor noi construcții pentru tineri. Cel puțin așa a susținut marți, la Carei, vicepremierul Vasile Dâncu, citat de “Agerpress”, că ANL-urile nu se mai vând, pentru că statul are nevoie de o rezervă locuibilă în situații de urgență. Rațiunile sociale justificate în astfel de cazuri imperative sunt mult mai importante decât soluția nefuncțională a valorificării imobilelor în vederea edificării noilor blocuri pentru tineri, a explicat demnitarul, nu de alta, dar “în momentul în care banii ajung la buget nu ți-i mai dă nimeni înapoi.”
Totul a pornit de la explozia din Bistrița, în urma căreia 50 de familii au trebuit mutate, iar ANL-ul a fost soluția izbăvitoare în aceste situații. O nouă lege a locuințelor va fi finalizată în această toamnă și înaintată Parlamentului pentru adoptare, a completat vicepremierul, aleșii neamului fiind chemați să decidă ce e de făcut în condițiile în care proprietatea publică deține doar 2 la sută din fondul de locuire, insuficient pentru a onora necesitățile rezultate din eventuale calamități sau tragedii. Nu-i vorba că nu se vor mai face apartamente și garsoniere ANL, însă construirea acestora va trebui abordată sub forma unor parteneriate dezvoltate cu primăriile sau chiar cu sectorul privat, susține Vasile Dâncu. Cât despre direcțiile de acțiune ale actualilor chiriași, recomandarea e clară: tinerii trebuie să se gândească la ANL ca la un acoperiș provizoriu, de unde să se mute la un moment dat (cu doi sau trei copii pentru care spațiul inițial oricum nu mai e suficient), în casă proprie amenajată cu credit de la bancă (programul “Prima casă” e soluția), dacă veniturile nu le-au crescut suficient cât să-și permită una.
La Beclean, mai mulți locatari (mai ales cei care au investit în amenajarea spațiului) au depus deja cereri de evaluare a apartamentelor ANL, în vederea cumpărării; alții au renunțat la a mai sta în casa statului, descurajați de obligațiile mari, iar alții fac eforturi uriașe să-și onoreze în continuare statutul de chiriași la prețuri peste cele ale pieței, în ideea că decidenții se vor hotărî cândva ce-i de făcut.

USR-PLUS

Comentarii

05/11/16 08:57
Bistritean

Asa este correct. Statul n-ar trebui sa-si vanda ieftin proprietatile, asa... doar de a "face impresie buna " cuiva anume . Toate aceste aprtamente, ar trebui date celor care au nevoie de o locuintza DOAR TEMPORAR si cei care nu-si achita costurile de chirie si de consum , sa fie imediat evacuati, fara alte formalitati . In contractele incheiate, trebuie stipulate astfel de clauze imperative , care sa poata fi puse in executare silita fara procese interminabile in instantele de judecata ... si place cuiva si ba.
Trebuie stopata aruncarea banilor publici asa... aiurea. In orice caz, toti beneficiarii de astfel de locuinte , ar trebui sa "munceasca" pentru ele si cum munca nu le prieste, cel mai correct este sa le plateasca prin chiriile prin care statul sa-si recupereze banii publici alocati acolo. Prea s-au invatzat toti "sarantocii" ... "golanii"... si "nimurugii"... sa beneficieze gratis de contributia publica si stau si urla cu mainile intinse pe a "moaca" la primarie .
Nu zice nimeni sa nu fie ajutati cei aflati in nevoi, dar nu gratis si nu pe toti puturosii care niciodata nu vor sa se integreze in societate si nu vor sa faca nimic, ba mai mult isi distrug propriile locuinte primite pomana si a "moaca " de la primarie, din banii nostri publici .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]