Ziua Muntelui, sărbătorită şi prin acţiuni de ecologizare, la Ilva Mică, Ilva Mare, Lunca Ilvei şi Sângeorz-Băi

Ziua Muntelui, stabilită prin lege încă din 2002, sărbătorită anual la data de 14 septembrie, atrage atenția asupra problemelor și potențialului pe care îl prezintă zonele montane.

În judeţul nostru, autorităţile locale, ocoalele silvice, instituţiile de învăţământ, ADI Deşeuri Bistriţa-Năsăud, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud şi-au dat mâna pentru a organiza acţiuni sub sloganul “Împreună facem munții curați”, la Ilva Mică, Ilva Mare, Lunca Ilvei şi Sângeorz-Băi.

"Cel mai frumos mod de a sărbători muntele a fost prin acțiunea pe care am reușit să o desfășuram, astăzi, intitulată unde alături de reprezentanți ai administrației județene am redescoperit frumoasele văi ale județului, Valea Strâmba, Valea Ilvelor, și văile din împrejmuirea orașului Sângeorz-Băi. M-am bucurat că acțiunea a fost una mai mult de celebrare a muntelui decât de ecologizare, semn că oamenii au înțeles că muntele este un dar pe care trebuie să îl ocrotim", a scris subprefectul Ioan Zăgrean.

Directorul executiv al ADI Deşeuri, Cristian Niculae, a menţionat că această zi a fost sărbătorită prin acțiuni de ecologizare în patru comunități din județul nostru – Ilva Mică, Ilva Mare, Lunca Ilvei și Sîngeorz-Băi, precum și în Parcul Național Munții Rodnei.

"Au participat angajați ai administrațiilor locale, elevi ai școlilor din cele 4 comunități, reprezentanții Ocoalelor Silvice și ai Administrației Parcului național Munții Rodnei. Am petrecut o zi frumoasă alături de copiii harnici și inimoși, cărora le-am vorbit despre importanța protejării mediului și a respectului față de natură, despre importanța colectării selective, a reciclării deșeurilor și totodată i-am felicitat pentru implicarea lor în acest tip de acțiuni prin care vom avea un județ mai curat.

Natura este casa noastră, este locul în care ne relaxăm și ne bucurăm de aer curat și peisaje frumoase și este moștenirea pe care o vom lăsa generațiilor viitoare. Este responsabilitatea noastră să facem eforturi să avem un mediu înconjurător curat și nepoluat cu deșeuri.

Implică-te în marea provocare de a face din Bistrița-Năsăud un județ mai curat!", a transmis Cristian Niculae.

 

 

Comentarii

15/09/22 15:36
Mircea

Ziua Muntelui în România este sărbătorită, incepând cu 2002 pe 14 septembrie de Ziua Crucii , – data tradițională a încheierii pășunatului anual în Carpații României. Ziua Muntelui , conform art. 8, alin. (2) din Hotărârea nr. 715/2002, are drept scop să atragă atenția asupra problemelor din zonele montane în vederea adoptării unei legislații corespunzătoare, care să vizeze protejarea mediului înconjurător, precum și valorificarea potențialului din aceste zone. Trebuie stiut că in anul 2003, Adunarea Generală a ONU, a proclamat "Ziua Internațională a Muntelui" celebrata anual pe 11 decembrie. Sărbătoarea urmărește să încurajeze comunitatea internațională să organizeze evenimente la toate nivelurile pentru a aduce în atenția publicului rolul extrem de important pe care munții îl au în viața societatii umane, atât din perspectivă ecologică, cât și economică.
Mai trebuie spus că in România a fost adoptată LEGEA Nr. 197/2018 cunoscută sub denumirea de "Legea muntelui", având ca scop reglementarea modalităților de protecție și dezvoltare durabilă și incluzivă a zonei montane prin: punerea în valoare a resurselor naturale și umane, creșterea nivelului de trai, stabilizarea populației, menținerea identității culturale, creșterea puterii economice la nivel local și național, în condițiile păstrării echilibrului ecologic și protecției mediului natural.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5