Ziua Naţională a României, sărbătorită la Şanţ

Ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită, aşa cum se cuvine, şi în comuna de unde izvorăşte Someşul. Astfel că astăzi, în frunte cu primarul Ioan Szabo şi consilierii locali, un număr mare de şănţeni s-au adunat în ploaie pentru a spune într-un glas „La mulţi ani, România”. Manifestările au debutat cu un Te Deum în memoria eroilor neamului, oficiat de preotul paroh din localitate, apoi elevii claselor a IV-a de la Şcoala Gimnazială Enea Grapini au prezentat un montaj literar artistic dedicat Zilei Naţionale.

         Primarul comunei Şanţ, ing.  Ioan Szabo, a ţinut să mulţumească tuturor celor care au îndurat frigul şi ploaia pentru a-şi arăta dragostea de neam şi ţară şi a depus împreună cu consilierii locali o coroană de flori la monumentul eroilor din localitate. Primarul a promis de asemenea că se vor revedea la sărbătoarea anuală „Uite, vine Moşu!” care va avea loc în data de 17 decembrie. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]