1.000 de participanți vor lua startul la Gabriela Szabo RUNFEST!
Pe 6 mai 2017, la Bistrița, vor avea loc 12 curse de alergare în centrul orașului
Sute de bistrițeni și locuitori ai altor regiuni din țară se pregătesc să alerge la competiția Gabriela Szabo RUNFEST, care va avea loc sâmbătă, 6 mai 2017, începând de la ora 10:00, în centrul orașului Bistrița. Evenimentul, aflat la cea de a XII-a ediție, va avea la start 1.000 de participanți, fiind atinsă limita maximă de concurenți.
Atmosfera va fi una energizantă încă de la ora 09:00, când muzica și voia bună vor deschide pofta de mișcare pentru cei mici și cei mari. Toți alergătorii se vor bucura de o sesiune de încălzire dinamică condusă de trainerul Horațiu Dumitrescu, iar apoi vor primi ultimele informații tehnice înainte de curse. Primii participanți care vor lua startul sunt cei înscriși la traseele de 4 și 10 kilometri, desfășurate în inima localității. La ora 12:00 e rândul concurenților înscriși la traseul de 2 km să plece în curse.
Celebra atletă Gabi Szabo va fi alături de ei, bucurându-se la rândul ei de o tură de alergare de 10 kilometri.
„Este o competiție de tradiție pentru Bistrița și pentru mine este o mare bucurie că un număr atât de mare de iubitori de mișcare vor veni să alerge alături de mine. Este o dovadă că sportul de masă prinde contur la nivelul țării noastre, iar noi, campionii olimpici și mondiali, avem datoria morală să ne implicăm în comunitățile locale din care provenim și să ajutăm la dezvoltarea culturii sportive. Mă bucur că după 12 ani, cu ajutorul autorităților locale, de altfel așa cum se întâmplă peste tot în Europa sau în lume, am ajuns la un nivel ridicat de organizare și că oamenii îmbrățișează pasiunea pentru mișcare. Eu, personal, le mulțumesc tuturor!”, a afirmat campioana olimpică și mondială.
În orașul de la poalele munților Bârgăului, participanții la evenimentul tradițional de alergare vor avea ocazia să descopere locuri și clădiri de o importanță istorică. În zona de start a competiției se află Biserica Evanghelică, cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renașterii, care are și cel mai înalt turn de piatră din Transilvania, ce poate fi vizitat și astfel se poate admira întregul oraș. Concursul organizat anual de către Primăria Municipiului Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud oferă ocazia tuturor să se bucure de mișcare și de o atmosferă competițională în mod gratuit.
Toți concurenții se vor bucura de câte o medalie de Finisher, la finalul curselor, și vor putea să își descarce diplomele de participare online. Câștigătorii competiției Gabriela Szabo RUNFEST, ediția a XII-a, vor fi răsplătiți cu medalii, diplome, cupe și premii în bani.
Evenimentul pune la dispoziția concurenților numeroase servicii precum: amenajarea și marcarea traseului, cronometrare cu chip MyLaps de unică folosință, servicii de arbitraj, intervenții de urgență, securitate, puncte de alimentare și hidratare, punct de informații și ridicare de pachete, precum și sute de fotografii de la curse, toate detaliile fiind comunicate pe www.runfest.ro.
Cea de a XII-a ediție a concursului Gabriela Szabo RUNFEST este organizată de Primăria Municipiului Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu partenerii tehnici Fundația PROAM Events și MPG - agenție de marketing specializată în crearea și implementarea de evenimente sportive pentru amatori, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Bistrița-Năsăud. Evenimentul beneficiază de sprijinul Carrefour, în calitate de partener oficial, și al sponsorilor Teraplast și Ursus. Concursul este susținut de Inspectoratul Școlar Județean și de Universitatea Babeș-Bolyai, prin intermediul Facultății de Educație Fizică și Sport, extensia Bistrița.
Ne ajută să comunicăm și să vă informăm Kiss FM, radioul oficial al sistemului RUNFEST, alături de Libertatea, în calitate de partener media oficial, și de partenerul de recrutare eJobs, precum și de partenerii media Comunicatedepresa.ro, Ro Club Maraton, revista Alerg.ro, Biciclistul.ro, 4run.ro, România Pozitivă, Insport.ro, Sportsplanner.com, Ireporter.ro și bloggurile 36fit.com și 188bpm.com.
***
Programul evenimentului Gabriela Szabo RUNFEST
Sâmbătă, 6 mai 2017
· 08.00 – 9.00: Ridicarea pachetelor de concurs pentru alergătorii cu reședința în afara orașului Bistrița, înscriși pe traseele SCURT - 4 KM și STANDARD - 10 KM
· 08.00 – 11.00: Ridicarea pachetelor de concurs pentru alergătorii cu reședința în afara orașului Bistrița, înscriși pe traseul KIDS - 2 KM
· 09.40: Sesiune de încălzire cu Horațiu Dumitrescu, Personal Trainer Manager
· 09.50: Ședința tehnică
· 10.00: Start pe traseul SCURT - 4 KM
· 10.02: Start pe traseul STANDARD - 10 KM
· 11.30: Timp limită de parcurgere a traseului SCURT - 4 KM / STANDARD - 10 KM
· 11.40: Sesiune de încălzire cu Horațiu Dumitrescu, Personal Trainer Manager
· 11.50: Ședința tehnică
· 12.00: Start pe traseul KIDS - 2 KM
· 12.45: Festivitatea de premiere
Vă așteptăm pe 6 mai la Startul competiției Gabriela Szabo RUNFEST!
Citiţi şi:
- Ultimele zile de înscrieri la Gabriela Szabo RUNFEST!
- (Video) Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, la Gabriela Szabo RUNFEST. Celebra atletă: Mă mândresc cu Bistriţa, cu oamenii mei frumoşi de acasă
- Eveniment Gabriela Szabo, în mai, la Bistriţa
- Bistriţenii sunt invitaţi să se înscrie la cea de-a XII-a ediţie a concursului GABRIELA SZABO RUNFEST
- Peste 1.000 de participanţi aşteptaţi la Gabriela Szabo RUNFEST
Adaugă comentariu nou