11 CONSILIERI. 11 PROIECTE. PENTRU BISTRIȚA!

 1. Cristian Marius Niculae - Creăm Linia Verde de transport public - traversăm Bistrița dintr-un capăt în altul, de la Viișoara la Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă. Rezolvăm, cu un singur proiect, reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere, rețelele de utilități, problema aglomerației în trafic și a locurilor de parcare în zona centrală.

2. Camelia Tabără - Finalizăm lucrările la Biserica Evanghelică (interiorul) și modernizăm Piața Centrală. Investițiile de până acum cu siguranță atrag privirea oricui!

3. George Avram - Ne asumăm o medie de 10 străzi modernizate, reabilitate, cu asfalt pe ele, în fiecare an. Am dovedit că facem ceea ce spunem: am asfaltat 30 de drumuri de pământ şi am reabilitat 17 străzi!

4. Dumitru Alexandru Bria - Realizăm etajarea și modernizarea Pieței Decebal. Proiectarea e deja începută!

5. Constantin Rus - Investim în educația copiilor noștri! În ultimii 4 ani am investit 15 milioane de lei în infrastructura școlară. Continuăm! Finalizăm lucrările la Colegiul Național Liviu Rebreanu, inclusiv reabilitarea clădirii vechi, și avem încă 14 proiecte în pregătire pentru solicitare de finanțări nerambursabile.

6. Andrei Ioan Kozuk - Facem un Aquaparc unic în România în Wonderland, cu bazine de înot exterioare și interioare, piscine pentru copii, saună, terenuri de sport, piste pentru biciclete etc. În acest an punem în funcțiune deja pârtia de schi realizată acolo! Dovedim că facem ceea ce spunem!

7. Bogdan Vasile Miholca - Construim 23 km de piste de biciclete în oraș și 25 km de piste de agrement. Vom pedala între oraș și cartiere!

8. George Sabău - Facem locuințe protejate pentru persoane vârstnice, în Sigmir, pentru 96 de beneficiari direcți. Pentru că ne pasă de felul în care ne trăiesc bătrânii din acest oraș!

9. Maria Mărioara Miheștian - Reabilităm termic 1000 de apartamente/an. Facturile pentru căldură au scăzut deja simțitor pentru  2.226 de familii din blocurile vechi!

10. Cristina Georgia Flueraș - Facem Bistrița oraș turistic! Atragem bani pentru punerea în valoare a întreg centrului istoric (reabilităm și celelalte pasaje și clădiri importante). Ce am făcut până acum cu bani europeni se vede!

11. Cristian Codărean - Construim Centrul Intermodal de Transport. Fluidizăm traficul, oferim siguranță pasagerilor și obținem eficiență economică în domeniul transportului public. Bistrița se mișcă în același ritm cu Europa!

 

În parteneriat cu Consiliul Județean, avem proiecte pentru:

·         Extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița

·         Construcția unui Heliport pe Spitalul Județean de Urgență

·         Construirea unui Centru de Radioterapie pentru tratarea bolnavilor de cancer

·         Înființarea unui Centru Integrat de Cercetare-Inovare în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

·         Modernizarea Sălii Polivalente din Bistrița

·         Susținerea și sprijinirea sporturilor de masă și de performanță

 

Material de propagandă electorală difuzat de SC CPE Răsunetul SRL, la comanda Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, Cod Unic de Identificare atribuit de AEP: 21160002

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5